Congres extraordinar al AUR, la Alba Iulia

Emisiunea: „Radiojurnal” – Nicoleta Turcu – Alianța pentru Unirea Românilor a organizat astăzi, la Alba Iulia, un congres extraordinar. Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, i-a precizat corespondentei RRA Andreea Bogdan că vor fi supuse votului mai multe rezoluții privind strategia partidului pentru alegerile de anul viitor.
Claudiu Târziu: Cea mai importantă este, cu siguranță, cea privitoare la continuarea caravanei medicale AUR, care se află deja în țară de cinci luni, a parcurs foarte multe județe, aproape jumătate dintre județe și a tratat mii de oameni. De asemenea, vom adopta o rezoluție cu privire la susținerea producătorilor români. Noi vrem să punem miza renașterii economice a țării pe această pătură a producătorilor români, astăzi ignorată, ba chiar obstrucționată de cele mai multe ori prin politicile financiare pe care le are guvernarea. Nu în ultimul rând, avem o strategie pe care o vom supune votului congresului privitoare la întărirea curentului suveranist și impunerea lui în România, precum și sprijinirea curentului mai mare la nivel european, la nivelul Uniunii Europene./RADOR RADIO ROMÂNIA/amirea/eradu/atataru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (2 decembrie)