Arhiepiscopul Tomisului Teodosie este cercetat penal de DNA pentru cumpărare de influență

„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Arhiepiscopul Tomisului Teodosie este cercetat penal de DNA pentru cumpărarea de influență. Procurorii au început urmărirea pe numele lui și al unui consilier, după ce arhiepiscopul dar fi acceptat să-i dea 160.000 lei unui om de afaceri, martor în dosar, dacă acesta va aduce de la stat pentru Episcopie 800.000 lei, folosind pretinsa sa influență la Secretariatul de Stat pentru Culte. Consilierul a fost cel care ar fi intermediat așa-zisa afacere, iar negocierile s-au purtat la mai multe întâlniri. Ancheta anticorupție a început după publicarea unei înregistrări cu o cameră ascunsă într-un reportaj realizat de jurnaliștii de investigație de la Recorder. Asta-i mană cerească – spune arhiepiscopul Teodosie în înregistrarea Recorder.
-: Putem obține finanțări de la Secretariatul de Stat pentru Curte. Acum, am o întrebare. Aș putea obține și pentru Constanța în jur de 800.000. Am vrea să avem aprobarea Înaltpreasfinției Voastre.
Arhiepiscopul Tomisului: Asta-i mană cerească cu ce veniți dumneavoastră.
-: Pot fi și lucrări executate într-o oarecare măsură. Singura noastră dorință este: avem și noi comisionul nostru de 20%, adică de 160.000.
Realizator: Reportajul a fost realizat împreună cu preotul Petrică Leașcu, ce are și o firmă în domeniul construcției sau refacerii de biserici. El a încercat să demonstreze că unii preoți din cadrul Bisericii Ortodoxe nu au nicio problemă să ofere mită pentru finanțările publice. Acum, investigația a fost preluată de DNA. La câteva ore după ce a fost pus sub acuzare de procurorii DNA, Arhiepiscopul Tomisului a fost să inaugureze bradul de crăciun în orașul Ovidiu. Întrebat despre acuzațiile DNA, Înaltpreasfințitul Teodosie a refuzat inițial să comenteze. Ulterior, într-o intervenție la un post de televiziune, Arhiepiscopul a spus că nu este urmărit penal, ci se fac doar verificări. Eu știu că nu am nicio problemă – a declarat el. Pe de altă parte, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a declarat că atât autoritățile judiciare, dar și cele bisericești sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală. Acesta a mai spus că sancționarea și combaterea corupției este, înainte de toate, o datorie./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 decembrie)