Avertizare meteo

Jumătatea estică a țării intră diseară sub incidența unui cod galben de vânt, polei, ninsori și viscol. Până în dimineața zilei de 9 ianuarie, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10-15 cm.

Din această noapte și până mâine, în prima parte a zilei, în jumătatea sudică a Moldovei, în cea estică a Munteniei și în Dobrogea vor fi mai ales ploi, depuneri de polei, apoi vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări cu rafale de 55 și 70km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă.

Meteorologii mai notează că de mâine vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri, va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20… -18°C./lalexandrescu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 ianuarie