Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va veni în România pentru a primi premiul „Timişoara pentru valori europene”

RADOR RADIO ROMÂNIA (10 ianuarie) – Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va veni în România, la sfârşitul săptămânii, pentru a primi premiul „Timişoara pentru valori europene”, fiind prima laureată a acestei distincţii instituite de municipalitate anul trecut. Premiul onorează personalităţi recunoscute pe plan internaţional care promovează sau apară valorile europene. Potrivit Preşedinţiei de la Chişinău, Maia Sandu, se va întâlni vineri cu comunitatea de moldoveni stabilită la Timişoara, iar sâmbătă va fi primită la Castelul de la Săvârşin de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 ianuarie)/lcoman/asalar