Radio România la 95 ani.

Eugen Preda: Mircea Malița m-a impresionat pentru că în America, pe banii lui,  a făcut un curs e cibernetică.”

de Octavian Silivestru

Unul dintre tinerii intelectuali de stânga apreciat de Gheorghiu Dej a fost Mircea Malița (1927 – 2018). Membru PCR din 1946,  Mircea Malița a urmat Facultatea de Matematică, unde i-a avut ca profesori pe Grigore Moisil, Simion Stoilow, Octav Onicescu, Gheorghe Țițeica. În același timp, Mircea Malița a fost atras și de diplomație unde a avut o frumoasă carieră. Prima misiune diplomatică Malița a avut-o  la Montevideo – Uruguay, la Conferința UNESCO. Apoi, a fost numit consilier în prima delegație românească la ONU (1956). Apreciat de Gheorghe Gheorghiu Dej, în 1962 Mircea Malița a fost numit  ministru adjunct la Ministerul de Externe  răspunzând de  “Direcția ONU  și relații multilaterale – diplomația conferințelor”. Încă din anii ’50, Eugen Preda, redactor la Radio România, l-a cunoscut bine pe Mircea Malița. Eugen Preda  a fost impresionat de dorința lui Malița de a fi la curent cu noutațile din matematică.   Mircea Malița s-a preocupat de informatică și a fost  primul român care a făcut un curs de cibernetică pe banii lui cât a fost diplomat la ONU,  a subliniat Eugen Preda într-o înregistrare  de istorie orală pe care a făcut-o în  1995:

„În ’59, în toamnă, am fost plecat pentru prima dată în calitate de corespondent la ONU, la Sesiunea Adunării Generale. Era în timpul vizitei lui Hrusciov în America. Atunci l-am cunoscut pe profesorul Maliţa, care era consilier la misiunea noastră permanentă. Athanase Joja  fost  primul reprezentant al nostru după decembrie 1955, când am fost noi primiţi [la ONU].   Maliţa a fost trimis în calitate de consilier. M-a impresionat la Maliţa faptul că pe banii lui, dând 500 $, a făcut un curs de cibernetică. A fost primul curs de cibernetică urmat de un român. El era matematician ca formaţie. Faptul că nu s-a preocupat în primul rând să-şi ia frigider pe care să-l aducă acasă – deşi şi asta era o problemă pe vremea aceea. M-a impresionat la Maliţa [că din banii lui a urmat un curs de cibernetică] Am rămas în relaţii destul de bune deşi am avut şi multe conflicte cu el ulterior.  Țin minte că în perioada când am revenit la Geneva, m-a chemat odată Malița şi mi-a atras atenţia să fiu mai prudent în descrierile pe care le fac, că laud capitalismul ! Eu le povesteam colegilor mei că în Elveţia, unde era un nivel de trai foarte ridicat, erau adunări ale şomerilor sau ale pensionarilor şi veneau cu autobuze …”

[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]