Radio România Actualități a devenit cel mai ascultat post de radio din Capitală

Radio România Actualități a devenit cel mai ascultat post de radio din Capitală, potrivit celui mai recent studiu de audiență, măsurat în perioada august-decembrie 2023. Astfel, postul fanion al radioului public este lider pe București, cu o medie de aproape 190.000 de ascultători zilnici, în perioada analizată. Cifrele sunt în creștere față de valul de audiență anterior. Și la celelalte categorii ale studiului, Radio România Actualități are rezultate similare în privința audienței pe mediul urban. Postul public are cea mai mare cotă de piață, de 12,5 procente. O cifră similară în privința cotei de piață se înregistrează și la nivel național, unde postul RRA este, de asemenea, lider. Pe podium se mai află, în privința audienței naționale, Kiss FM și Radio ZU. Sondajul a fost realizat de IMAS – Marketing și Sondaje și Mercury Research./astanimir/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 ianuarie)