Vâlcea – Medicii din centrele de permanență, neplătiți din luna octombrie 2023

Realizator: Laurențiu Văduva – Continuă protestele medicilor de familie şi ale celor care au cabinetele în policlinici, cu o zi înainte de consultările programate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Au ieşit în stradă în mai multe localităţi şi în București şi atrag atenţia că nu vor mai putea oferi servicii medicale gratuite de la 1 februarie. În județul Vâlcea, s-ar putea închide cinci centre de permanenţă din lipsă de fonduri. Medicii spun că până acum le-au menţinut funcţionale din fondurile proprii, dar plata per consultaţie propusă acum de CNAS nu va mai permite acest lucru, transmite corespondenta noastră Ana Maria Cârstea:
Reporter: Medicii care își desfășoară activitatea aici estimează că, din cele cinci existente în Vâlcea, prea puține vor reuși să mai funcționeze de la 1 februarie.
Alin Obogeanu, medic șef Centru de permanență Râmnicu Vâlcea: Din luna octombrie, nu s-a virat niciun leu pentru gărzile care se efectuează în aceste centre și nici banii necesari pentru aprovizionarea aparatului de urgență sau a materialelor necesare pentru desfășurarea activității. Și așa, ultima majorare a tarifelor a fost în ianuarie 2018, când s-a decis ca o oră de gardă pentru un medic de familie este de 40 lei, iar o oră de gardă pentru un asistent este de 20 lei. La prețurile actuale, de 4 lei pe oră, putem cumpăra o seringă și o fiolă de ser fiziologic.
Reporter: Pe de altă parte, noile tarife aplicate medicilor din ambulatoriu vor face ca anumite cabinete să nu mai poată funcționa./RADOR RADIO ROMÂNIA/eradu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (17 ianuarie)