Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru dezbaterea și adoptarea ordonanțelor emise de guvern cu privire la revendicările fermierilor și transportatorilor

Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru dezbaterea și adoptarea ordonanțelor emise recent de guvern cu privire la revendicările fermierilor și transportatorilor.

Chemați din vacanță cu o săptămână mai devreme, senatorii trebuie să decidă, printre altele, cu privire la marcajul fiscal comun pentru motorină și kerosen și echivalări de permise pentru circulația pe drumurile publice. O altă modificare exceptează de la obligația de a efectua inspecția tehnică periodică vehiculele lente, respectiv cele a căror viteză maximă din construcții este de până la 25 km/h.

În anumite județe din țară, cum ar fi Dolj, Mureș, Alba și Timiș, protestele au continuat, oamenii fiind nemulțumiți că guvernul nu le-a rezolvat toate solicitările./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 ianuarie