Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a demisionat

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, și-a anunțat cu puțin timp în urmă demisia din funcție. El a declarat că și-a îndeplinit obiectivul fixat când a fost numit, dar că are nevoie de o pauză. Ina Guțu de la Radio Chișinău are detalii.
Reporter: Nicu Popescu a trecut în revistă principalele realizări în timpul celor 2 ani şi jumătate cât s-a aflat în funcția de șef al diplomației Republicii Moldova, printre care o anumită vizibilitate pe plan internațional și dinamizarea relațiilor cu partenerii externi, care a culminat în pofida agresiunii ruse în Ucraina, care a afectat economic și energetic Republica Moldova, și a încercărilor de destabilizare din partea Moscovei, cu obținerea statutului de țară candidată în iunie 2022 și deschiderea negocierilor de aderare în decembrie 2023.
Oficialul a anunțat că în acest moment are nevoie de o pauză, dar că va continua să se afle alături de președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și actuala guvernare pro-europeană în demersurile de a aduce Republica Moldova în familia europeană. El s-a referit în discursul său la sprijinul și efortul României și proiectele comune care ne permit să vorbim acum nu doar de legături simbolice, dar și de proiecte concrete care leagă Republica Moldova de spațiul european./RADOR RADIO ROMÂNIA//atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 24 ianuarie)