Conferință organizată la București despre dependențe și despre felul în care ele pot fi tratate

„Radiojurnal” – Realizator: Mira Gomboş – În România, peste 10% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani au consumat anul trecut cel puțin o substanță interzisă, arată statistici furnizate de Agenția Națională Antidrog. Specialiști din mai multe domenii au vorbit duminică, la o conferință organizată la București, despre dependențe și despre felul în care ele pot fi tratate, transmite reporterul RRA Alexander Avram. Șeful secției de psihiatrie de la Spitalul Militar Central, doctorul Octavian Vasiliu, avertizează că dependențele nu vizează doar consumul de substanțe interzise, și că pot fi amplificate de stigmatizare și de marginalizare. Doctorul Vasiliu a făcut apel și la vigilență în ceea ce privește accesul tinerilor la narcotice.
Octavian Vasiliu: Este necesară nu doar informarea, ci antrenarea continuă a copiilor, a adolescenților și tinerilor în privința modului în care trebuie să facă față la presiunile grupului de prieteni care încearcă să-i tenteze să consume droguri, a felului în care pot respinge tendința de conformism atunci când aceasta implică participarea la obiceiuri nocive, a evitării ritualurilor de trecere de tipul: ca să faci parte din gașca noastră sau ca să fii adult trebuie să bei cu noi sau să fumezi iarbă, precum și a modului în care poate cere ajutor atunci când se confruntă cu fenomene de tip bullying, cyberbullying și hărțuire./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (10 februarie)