Harkiv – Autorităţile ucrainene precizează că ruşii au lovit un depozit de petrol, nu o benzinărie

Şeful Administraţiei Militare Regionale Harkiv, Oleh Sinehubov, a transmis că, în noaptea de 9 spre 10 februarie, ocupanții ruşi au atacat cu drone un depozit de petrol din centrul administrativ al regiunii. Potrivit oficialului, pompierii au localizat incendiul de amploare izbucnit în urma atacului, dar a subliniat că amenințarea rămâne. Sinehubov a precizat că dronele ruseşti au lovit un depozit de combustibil și lubrifianți. Cel puțin 10 drone au fost lansate de pe teritoriul Rusiei. Opt dintre acestea au fost doborâte de armata ucraineană, iar două au lovit un depozit de petrol. „În timpul loviturii, a avut loc o scurgere de combustibil. A izbucnit incendiul, care a cuprins patru străzi, iar oamenii, practic, nu au avut nicio șansă sau timp să-și părăsească locuinţele” – a detaliat șeful regiunii Harkiv. Sinehubov a adăugat că, din cauza incendiului de amploare, 50 de persoane au fost evacuate, iar patru au fost salvate din incendiu, inclusiv un copil. Incendiul a distrus 15 case şi a luat viaţa a șapte persoane. Printre cei decedaţi se numără şi trei copii. Salvatorii au transmis că încă mai caută cadavrul unui bebeluș. „O familie de cinci membri a murit într-una dintre case” – au informat autorităţile. „Există în continuare pericolul unei noi scurgeri de combustibil. Un rezervor este în continuare complet plin. Unitățile noastre ale Serviciului de Stat pentri Situaţii de Urgență au localizat incendiul, dar pericolul rămâne. Locul incidentului este păzit, iar, dacă va fi necesar, vom extinde zona de evacuare și relocare a persoanelor” – a afirmat Oleh Sinehubov. RBC aminteşte că, în noaptea de 9 spre 10 februarie, ocupanții ruși au atacat Harkivul cu drone de tip Shahed. Primarul orașului, Ihor Terehov, a declarat iniţial că dronele inamice au lovit o benzinărie, dar, potrivit ultimelor informaţii, ruşii au atacat un depozit de petrol./sdan/denisse

(Agenția de presă RBC – 10 februarie)