Fostul premier al Finlandei Alexander Stubb a câştigat alegerile prezidenţiale

Fostul premier conservator al Finlandei, Alexander Stubb, a câştigat alegerile prezidenţiale, după numărarea majorităţii voturilor. Rivalul său din partidul Liga Verde, Pekka Haavisto, fost ministru de externe, şi-a recunoscut înfrângerea la urne. Sunt primele alegeri prezidenţiale desfăşurate în Finlanda după ce ţara s-a alăturat NATO, în 2023. Alexander Stubb este un susţinător puternic al Ucrainei şi a abordat o poziţie dură faţă de Rusia, cu care Finlanda împarte o frontieră lungă de 1.300 km. Preşedintele în exerciţiu, Sauli Niinistö, a primit porecla de „Putin whisperer” („Apropiatul lui Putin”) din cauza relaţiilor sale cu preşedintele Rusiei şi a poziţiei sale moderate faţă de Moscova./mbaciu/asalar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 februarie)