Premierul Bulgariei a acordat un interviu BBC

Prim-ministrul Bulgariei, Nikolai Denkov, a acordat un interviu în cadrul emisiunii „HardTalk”, difuzată de BBC, în care a răspuns unor întrebări fierbinţi. Printre temele discutate s-au numărat nivelul cheltuielilor pentru apărarea Bulgariei, comenzile pentru avioanele de luptă americane F-16 destinate Forţelor Aeriene Bulgare, politicile Europei de a-şi asigura propria apărare, suspiciunile privind eludarea sancţiunilor impuse de UE Rusiei, stabilitatea democraţiei în Bulgaria şi problemele legate de corupţie. Moderatorul Steven Saker a abordat şi subiectul privind dezacordurile legate de postul de ministru al afacerilor externe, după rotaţia planificată în guvernul bulgar. Nikolai Denkov a dat asigurări că executivul bulgar face tot posibilul pentru a preveni o eventuală eludare a sancţiunilor împotriva Rusiei. Răspunzând unei întrebări cu privire la activităţile companiei Lukoil – Neftokhim, premierul a remarcat că deseori se fac afirmaţii pe această temă, care nu sunt apoi susţinute de dovezi şi a adăugat: „La nivel naţional, în cadrul reglementărilor europene, facem tot ceea ce este necesar conform acestor cerinţe, dar acest lucru nu este suficient, pentru că problema este în primul rând la nivel european, nu atât la nivelul ţărilor individuale, inclusiv Bulgaria”. Nikolai Denkov a răspuns şi la o întrebare referitoare la disponibilitatea Europei de a-şi asigura propria apărare, pe fondul declaraţiilor candidatului la preşedinţia SUA Donald Trump privind cheltuielile militare ale ţărilor NATO şi blocarea noilor ajutoare pentru Ucraina în Congres: „Sunt convins că Europa trebuie să facă mai mult – să mărească cheltuielile, să îmbunătăţească integrarea dintre forţe pentru a fi mai bine pregătită pentru orice scenarii. Pe de altă parte, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a lucra cu SUA şi ceilalţi aliaţi, pentru că împreună suntem mai puternici”, a precizat prim-ministrul Bulgariei./ddaniela/denisse

(www.novini.bg – 20 februarie)