Doi ani de război în Ucraina

În urmă cu doi ani, în noaptea de 23 spre 24 februarie 2022, în jurul orei 03:40, pe teritoriul regiunii estice Luhansk, a intrat prima coloană de tancuri rusești, în timp ce restul Ucrainei s-a cutremurat, din cauza primelor rachete lansate de Rusia asupra teritoriului său. Pentru a marca doi ani de la declanşarea invaziei ruse la scară largă, mai mulţi lideri ai statelor partenere plănuiesc să meargă în Ucraina. Astfel, pe 24 februarie, va avea loc o întâlnire online a liderilor țărilor G7, cu participarea reprezentanţilor statului ucrainean. Pe 25 februarie, președintele Volodimir Zelenski va susține o conferință de presă. În aceeași zi, va avea loc o conferință cu participarea conducerii militare și politice a Ucrainei. La evenimentul respectiv, se va discuta despre dezvoltarea armatei ucrainene, integrarea Ucrainei în UE și în NATO și restabilirea sănătății fizice și psihice a ucrainenilor care au suferit de pe urma războiului. Pe parcursul a doi ani de război, Ucraina a provocat pierderi considerabile Rusiei atât în ceea ce priveşte personalul militar, cât și armele și echipamente. Bilanţul prezentat de armată pe 24 februarie 2024 arată că, de la începutul războiului, Forțele de Apărare ale Ucrainei au lichidat aproximativ 409.010 invadatori ruși. De asemenea, o mare cantitate de echipamente inamice a fost distrusă. Este vorba, printre altele, de 6.534 de tancuri, 12.425 de vehicule blindate, 9.952 de sisteme de artilerie. În plus, Rusia a pierdut în războiul din Ucraina 340 de avioane şi 325 de elicoptere. Ar mai fi important de menţionat faptul că, în cei doi ani de război, peste 2.600 de soldați ucraineni și aproximativ 150 de civili s-au întors în Ucraina ca parte a schimbului de prizonieri dintre Kiev şi Moscova. Pe de altă parte, în cei doi ani de război, peste 30.000 de civili ucraineni au fost răniți și aproximativ 10.000 au murit. Până la 23 februarie 2024, cel puţin 528 de copii au murit și peste 1.230 au fost răniți în Ucraina ca urmare a agresiunii armate ruse la scară largă./sdan/asalar

(Agenția de presă UKRINFORM – 24 februarie)