Papa Francisc are gripă, audiențele de sâmbătă au fost anulate

„Din cauza unei gripe ușoare, ca măsură de precauție, Papa Francisc și-a anulat audiențele programate pentru astăzi”, a anunțat Biroul de presă al Vaticanului.
Pe ordinea de zi, sâmbătă dimineață, era prevăzută audiența Papei cu diaconii diecezei Romei. Săptămâna aceasta, Papa Francisc a susținut Exerciții spirituale la Vatican, care s-au încheiat vineri după-amiază. O săptămână de retragere spirituală, în care angajamentele Suveranului Pontif, inclusiv audiența generală de miercuri, au fost suspendate. Acum, gripa ușoară l-a determinat să suspende întâlnirile de astăzi. Slujba „Angelus” de duminică este „în prezent” confirmată, potrivit Biroului de presă al Vaticanului./oavram/asalar

(www.rainews.it – 24 februarie)