Iulia Navalnaia a cerut politicienilor europeni să lupte împotriva lui Putin ca împotriva crimei organizate

Văduva liderului de opoziţie rus, Aleksei Navalnîi, a afirmat că Vladimir Putin nu este un politician, ci un „gangster sângeros”, aflat în fruntea unei bande de crimă organizată. Adresându-se Parlamentului European, Iulia Navalnaia a cerut politicienilor şi oficialilor UE să lupte cu el, aşa cum ar lupta împotriva crimei organizate. „Nu îi puteţi face rău lui Putin cu o nouă rezoluţie sau cu un nou pachet de sancţiuni. Ele nu ar fi diferite faţă de cele precedente. Nu îl puteţi înfrânge considerând că este un om cu principii, moral şi sincer. Nu aveţi de-a face cu un politician, ci cu un monstru sângeros”, a afirmat ea. Iulia Navalnaia a jurat să continue munca soţului ei după „uciderea lui”./aionita/lalexandrescu/cpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 februarie