Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat deschiderea unui nou șantier pentru modernizarea sistemului de termoficare din București

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat deschiderea unui nou șantier pentru modernizarea sistemului de termoficare din București, cel de-al 11-lea. Lucrările presupun înlocuirea unei conducte vechi de 50 de ani, cu o lungime de peste 5 km, care deservește Şoseaua Ștefan cel Mare și străzile adiacente. Potrivit primarului lucrările au loc în curtea Spitalului Colentina. Într-o postare pe o rețea de socializare, Nicușor Dan a precizat că de la preluarea mandatului său au fost înlocuiți peste 110 km de conducte, dintre care 50 km doar anul trecut, iar obiectivul acestui an este înlocuirea a 70 km de rețea./adumitrache/atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 februarie)