Constituția din 1787, cea mai veche lege fundamentală scrisă

Autor:Alexadru Balaci

Motto:

Noi, Poporul Statelor Unite, in vederea realizării unei Uniuni mai strânse, așezării dreptății, asigurării Liniștii interne, înzestrării pentru apărarea obștească, promovării Prosperității generale si asigurării Binecuvântărilor Libertății pentru noi înșine si pentru Urmașii noștri, decretăm și promulgăm Constituția de față pentru Statele Unite ale Americii.” (Preambulul Constituției).

Se împlinesc 235 de ani (1789) de când intra în vigoare Constituția Statelor Unite ale Americii (adoptată la 17.IX.1787 de către Convenţia Constituţională a SUA, care a avut loc în Philadelphia). Este cea mai veche constituție scrisă din lume, cea mai veche constituție a unei confederații de state (republici) și cea mai veche constituție care s-a aplicat până în prezent, fără întrerupere sau modificări (doar cu amendamente adăugate). Acesta este cel mai concis document de guvernare al unui stat (în varianta originală are patru pagini de text scris de mână, conținând șapte articole) şi cel care a contribuit cel mai mult la redactarea constituției americane a fost James Madison (1751-1836), președinte al țării în perioada 1809-1817.

Context

Cele treisprezece colonii de pe coasta atlantică aveau deja un comandant șef și un guvern comun, pe numele său Congresul Continental, atunci când acesta a anuțat ruperea definitivă de metropola mamă, respectiv Anglia, la 4 iulie 1776. Luptele care se desfășurau de aproape un an întreg între coloniști și armatele regale s-au transformat într-un război de independență, în cele din urmă, pentru colonii .Războiul a durat până în 1783, la început cu rezultate defavorabile coloniștilor în revoltă, care vor recupera ulterior beneficiind și de ajutor extern (francez, spaniol și olandez), odată cu perfecționarea în arta conducerii și ducerii luptelor .
Adoptarare Declarației de Independență de către Congresul american la 4 iulie 1776 a dat un impuls celor 13 colonii. Apărea astfel un nou stat de sine stătător unde, pentru prima oară în istorie se proclamă într-un act oficial principiul suveranității poporului. Noua republică americană, prin diplomația sa, venea cu idealuri noi, opunând diplomației monarhice, diplomația națiunii.    Se simțea lipsa unui guvern național și a unei Constituții. Criza din 1776 i-a îndemnat pe mulți americani nehotărâți să accepte noul guvern central. Contradicțiile erau așa de puternice, că se vorbea chiar de un război ce-ar putea surveni între noile state independente.  De aceea s-a convocat pentru 1787 o convenţie la Philadelphia care să adopte o constituţie.

Un document modern

La convenţie au participat cei mai de seamă oameni politici americani (Washington, Franklin, Madison). S-a adoptat o constituţie bazată pe principiul separării puterilor în stat. Ea a fost un document remarcabil atunci când a fost elaborată, în 1787, și a supraviețuit. Cu foarte puține schimbări majore, ea a continuat să furnizeze un cadru de lucru exemplar pentru administrație prin reprezentanți și admirabilă protecție pentru drepturile fundamentale.

Erau două grade de separare a puterilor în stat:

–           o separare între atribuţiile locale;

–           o separare între atribuţiile instituţiilor centrale (federale).

Instituţiile locale asigurau ordinea, justiţia, educaţia, transporturile etc.

Instituţiile centrale asigurau politica externă, armata, finanţele şi comerţul exterior.

La nivel central puterile erau separate astfel:

– puterea executivă era deţinută de un preşedinte ales pe patru ani de un colegiu electoral. Preşedintele era şeful statului, al Guvernului, ai cărui membrii erau numiţi şi demişi din funcţie de către preşedinte. Tot preşedintele era comandantul suprem al armatei, conduce politica externă, are drept de veto legislativ şi numeşte judecătorii de la Curtea Supremă, precum şi alţi funcţionari;

– puterea legislativă este deţinută de un congres bicameral, compus din Senat şi Camera Reprezentanţilor. Senatul este compus din câte 2 senatori aleşi de cetăţeni din fiecare stat. Camera Reprezentanţilor este compusă dintr-un număr de congresmeni proporţional cu populaţia fiecărui stat (aprobă numirile în funcţii, ratifică tratatele internaţionale, adoptă legi etc.).

– puterea judecătorească este deţinută de Curtea Supremă de Justiţie, compusă din judecători numiţi pe viaţă de preşedinte. Această curte interpretează şi constituţionalitatea legilor.

Constituţia SUA a rămas valabilă până azi, dar i s-au adăugat peste 100 de amendamente. Primele 10 amendamente au fost adoptate în 1791 şi ele prevedeau drepturile cetăţenilor americani.

Constituţia a intrat în vigoare în 1789 şi tot în acest an a fost ales primul preşedinte, George Washington. Pe parcursul următoarelor decenii teritoriile indienilor au fost colonizate şi s-au obţinut şi altele pe care au fost create noi state (Illinois, Indiana, Yowa).

În 1828 votul cenzitar a fost înlocuit cu votul universal al cetăţenilor bărbaţi albi. În timp, s-a intervenenit în Constituția Statelor Unite ale Americii, fiind acordat dreptul tuturor cetățenilor americani, indiferent de gen sau rasă.

Bibliografie

Calendar Rador

http://revcurentjur.ro/old/arhiva/attachments_200612/recjurid061_23F.pdf

https://historia.ro/sectiune/portret/george-washington-presedintele-american-care-a-580405.html

Sursa foto: Wikipedia