Cătălin Cherecheș, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, va fi extrădat din Germania

Cătălin Cherecheş va fi adus în ţară pentru ispăşirea pedepsei de cinci ani de închisoare pentru luare de mită, după ce justiţia germană a aprobat extrădarea sa. Poliţia Română a anunţat astăzi că va trimite o escortă la o dată ce va fi stabilită de comun acord cu partenerii germani. Amintim că fostul primar din Baia Mare a fugit din ţară pe 24 noiembrie anul trecut, imediat ce a aflat sentinţa dată de magistraţi, dar a fost prins patru zile mai târziu, în gara din Ausburg, Germania. Fuga lui a dus la schimbarea şefului Poliţiei Maramureş şi deschiderea unei anchete la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, pe unde a reuşit Cherecheş să iasă din ţară fără a fi recunoscut./geftene/schelaru

RADOR RADIO ROMÂNIA – 13 martie