Coaliţia „Votez pentru Sănătate” relansează campania de informare şi mobilizare publică

Coaliţia „Votez pentru Sănătate” cere 9% din PIB pentru acest domeniu şi relansează campania de informare şi mobilizare publică. Se urmăreşte ca sănătatea să fie o prioritate şi să se genereze o schimbare concretă, în contextul anului electoral.

Coaliţia este o iniţiativă a societăţii civile, susţinută de 30 de organizaţii, asociaţii de pacienţi şi ONG-uri. Reprezentanţii acesteia susţin că sănătatea din România are 4,5% din PIB şi că speranţă de viaţă a românilor este a treia cea mai scăzută din Uniunea Europeană: puţin peste 75 de ani, faţă de aproape 81, cât este media europeană.

Preşedintele Coaliţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Radu Gănescu, a explicat care sunt cele mai importante probleme cu care se confruntă bolnavii:

Radu Gănescu: De multe ori sunt acele investigații pe care nu pot să le facă pentru că nu sunt bugetele suficiente și atunci fie plătesc din buzunarul propriu, fie nu plătesc. În momentul în care nu plătesc, ne gândim la complicarea unei patologii, la lucruri care se pot agrava din punct de vedere al stării de sănătate și cumva cheltuim bani pe tratamente, pe compensarea tratamentelor și medicamentelor, dar pe de altă parte, nu reușim să ținem pacienții sub observație, pentru că nu putem să îi investigăm.

Vedem că la ora actuală, în ceea ce înseamnă în spitale, au o problemă cu bugetul, care a fost precar inclusiv la sfârșitul anului trecut și cumva nu au reușit să ajungă la zi, din punct de vedere al finanțării. Vedem că inclusiv Casa Națională de Sănătate nu a primit suficienți bani. Ar trebui să ne gândim la un sistem de sănătate mai performant și care să fie finanțat corect. Pentru că și finanțarea pe care o avem la ora actuală vine pe tranșe: în funcție de file de buget, în funcție de cât se votează bugetul la Primăria Capitalei. Avem o situație complicată cu spitalele din București.

Realizator: Organizaţiile din Coaliţia „Votez pentru Sănătate”, medici, manageri de spitale, reprezentanţi ai autorităţilor şi ai pacienţilor, au dat startul unei caravane de dezbateri pe tema sănătăţii şi vor organiza astfel de acțiuni informative pentru publicul larg în mai multe oraşe, a transmis reporterul RRA Adriana Turea./apostelnicu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 martie