Rusia nu va participa la conferința privind Ucraina din Elveția

Rusia nu va participa la conferința privind Ucraina din Elveția, chiar dacă va sosi o invitație oficială, se precizează într-un comentariu al purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Rusia nu intenționează să participe la o astfel de conferință, chiar dacă va fi invitată oficial” – a declarat Zaharova, răspunzând la o întrebare referitoare la posibilitatea participării Rusiei la eveniment, care ar fi în curs de pregătire în Elveția. Diplomatul rus a subliniat că „acest forum va fi dedicat promovării ultimatumului „formula (președintelui ucrainean Volodimir) Zelenski”, deși organizatorii săi elvețieni lasă impresia că încearcă să caute un numitor comun al inițiativelor de pace ale diferitelor țări”. Maria Zaharova a precizat că viitoarea conferință este o continuare a întâlnirilor în format Copenhaga, care s-au discreditat de la bun început și au ajuns acum în impas. Reprezentantul Ministerului rus de Externe a atras atenția asupra faptului că „Elveția cu greu poate servi drept platformă pentru diferite eforturi de menținere a păcii, deoarece aceasta presupune un statut neutru, pe care Berna l-a pierdut”. „Aceasta adoptă o poziție deschis pro-ucraineană, votează pentru rezoluții anti-ruse, analizează confiscarea bunurilor noastre înghețate, se alătură sancțiunilor ilegale anti-ruse, găzduiește întâlniri privind formula Zelenski” – a continuat diplomatul rus. „În cele din urmă, în ianuarie, în Strategia de politică externă a Elveţiei a fost inclusă prevederea conform căreia sistemul de securitate european nu ar trebui construit împreună cu Rusia, ci „pornind de la Rusia”. Astfel de acțiuni sunt incompatibile cu funcțiile de mediere” – a precizat Maria Zaharova. Potrivit afirmaţiilor diplomatului, Rusia rămâne deschisă negocierilor pentru rezolvarea crizei ucrainene. „Totuși, orice propunere responsabilă pentru negocieri trebuie să fie precedată de anularea de către Zelenski a decretului care interzice desfăşurarea lor, de oprirea livrărilor de arme către Ucraina și de semnale clare de disponibilitate de a ţine cont de realitățile moderne și de interesele legitime ale Rusiei. Limbajul ultimatumurilor este inacceptabil pentru Rusia” – a conchis Zaharova./ssirbu/lalexandrescu

www.tass.ru – 13 martie