Regiunea Herson – Partizanii ucraineni au organizat un sabotaj lângă o „secţie de votare” din Skadovsk

Centrul de Rezistență Națională din Ucraina „Sprotiv” raportează că, pe 15 martie, lângă o așa-numită secție de votare din piața centrală a oraşului Skadovsk (regiunea Herson), aflat sub ocupaţie rusă, a avut loc o explozie, în timp ce forțele invadatoare patrulau zona respectivă. Potrivit „Sprotiv”, în urma unei acţiuni de sabotaj, efectuată de partizani ucraineni, cinci ocupanţi ruși au fost răniți. „Din cauza incapacității de a asigura siguranța personalului său, administrația de ocupație a orașului a anulat, practic, desfășurarea ‘alegerilor’ în oraș, permițând doar ‘votarea’ la locul de reședință” – scrie „Sprotiv”. Amintim că, pe 15 martie, în Rusia, a început votul de trei zile pentru aşa-numitele alegeri prezidenţiale, „secţii de votare” fiind deschise inclusiv în teritoriile ucrainene temporar ocupate de ruşi. „Alegerile” ruseşti durează trei zile – 15, 16 și 17 martie./sdan/denisse

(Agenția de presă RBC – 16 martie)