Ordonanţa de urgență privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale a ajuns Parlament

Ordonanţa de urgență privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale la 9 iunie a ajuns Parlament pentru a fi transformată în lege.

Dezbaterile încep mâine în comisiile de specialitate de la Senat, unde se așteaptă ca opoziția să facă tot ceea ce poate pentru a bloca actul normativ despre care spune că este și neconstituțional, și nedemocratic. Are detalii Alina Stănuță.

Reporter: Argumentul adus de Guvernul PSD-PNL, potrivit expunerii de motive, pentru comasarea alegerilor europarlamentare și a celor locale este că desfășurarea la aceeași dată a celor două tipuri de scrutin are numeroase beneficii și poate motiva cetățenii să se prezinte la urne, asigurând o reprezentativitate mai mare membrilor din România în Parlamentul European, consolidând poziția României în Uniunea Europeană.

În schimb, opoziția a criticat documentul și a arătat că modifică elemente esențiale în ceea ce privește desfășurarea alegerilor și mandatelor aleșilor locali cu doar două-trei luni înainte de data propriu-zisă a scrutinului, ceea ce, în opinia USR, PMP şi Forța Dreptei, contravine standardelor constituționale și internaționale. Și AUR a cerut Avocatului Poporului să conteste la CCR ordonanța comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale. Potrivit documentului, o persoană va putea candida la ambele scrutine, alegătorii vor avea cinci buletine de vot, unul cu candidații pentru funcția de eurodeputați și patru pentru funcțiile de aleși locali Consiliul Județean și președinte, primari și Consiliul Local.

Documentul stabilește și termenul care le permite primarilor și celorlalți aleși aflați în funcție să reprezinte la alegerile locale un alt partid decât cel din care fac parte, fără să își piardă mandatul actual. Candidaturile trebuie depuse cu până la 45 de zile înainte de data alegerilor locale. Mandatele câștigate vor începe efectiv la sfârșitul lui septembrie, când se încheie de drept cele în curs./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 martie