Context
Pe data de 11 noiembrie 1918, noua republică înființată Polonia și-a proclamat independența față de Uniunea Sovietică, însă problema delimitării frontierei noului stat și recunoașterea de către sovietici a existenței Republicii Polonia, ca nouă entitate statală desprinsă din fostul Imperiu Țarist. Acest lucru determinat mediul politic polonez să repornească operațiunile militare împotriva bolșevicilor. Luptele au durat până în 1920, când a fost semnat un armistițiu la Riga iar negocierile pentru încheierea unui tratat s-au concretizat în cele din urmă. Ulterior, negocierile au dus la semnarea tratatului de la Riga, pe data de 18 martie 1921, care a stabilit până în 1939 frontierea statului polonez față de Imperiul Țarist, deoarece denumirea „Uniunea Sovietică” este atribuită pe 30 decembrie 1922, când este proclamat noul regim.
Un război pentru existența Poloniei
La 11 noiembrie 1918, Germania Imperială capitula iar noua republică înființată pe principiul auto-determinării, Polonia, avea obiectivul de a fi recunoscută ca stat, atât de Rusia, cât și de marile puteri. În 1919, negocierile pentru tratatul de pace care să delimiteze noua hartă a lumii se purtau la Paris. Din perspectiva aliaților, recunoașterea unei entități statale desprinsă din fostul imperiul țarist ar slăbi stabilitatea regională și ar duce la izolarea Rusiei, care a luptat în război de partea lor. Mai mult decât atât, recunoașterea Poloniei trebuia să ducă și la cea a Lituaniei și chiar a Ucrainei, în contextul în care războiul civil din Rusia era în desfășurare, iar aliații îi sprijineau pe albi ( susținătorii regimului autocrat țarist). În acest context, Loyd George, Prim Ministrul Regatului Unit a acuzat Polonia de imperialism, fiind convins că bolșevicii vor pierde războiul împotriva albilor, în cele din urmă.
În sfârșit, Loyd George dorea să reînceapă comerțul cu Rusia pentru atrage investițiile în Regatul Unit în vederea scăderii șomajului. Wilson nu avea o situație prea confortabilă, întrucât era văzut ca un președinte slab, ușor manipulabil și contestat în Statele Unite. Wilson căuta să-și facă vocea auzită în cadrul înțelegerilor de pace, prin intermediul celor 14 puncte. La punctul al 13, Wilson sublinia necesitatea înființării unui stat polonez independent, cu acces la mare și recunoscut printr-un tratat semnat de toate țările importante la nivel internațional. La acest punct, Polonia adăugat coridorul Danzing, prin care să faciliteze accesul la mare și să asigure o independență economică față de Germania. Franța, în schimb, a fost „prietena” Poloniei la Paris și a militat pentru crearea statului polonez, lucru pe care Statele Unite l-a evitat pentru a nu crea ambiguități.
În timpul negocierilor de la Paris, a fost formată o comisie aliată din cinci țări , Anglia, Statele Unite, Franța, Japonia și Italia, care au discutat problema Poloniei. Întrucât Germania a fost înfrântă și urâtă de toate țările aliate, recunoașterea de către Germania a teritoriilor poloneze a fost ușoară,însă problema a fost cu Rusia, întrucât existau două delegații, cea a albilor și cea a bolșevicilor. În aceea fază a războiului civil din Rusia, comis aliată încearcă să trateze cu albii pe care îi susțineau. Puterile aliate tratează direct cu admiralul Alexander Kolchak, care garantat recunoașterea Poloniei dar nu și a Finlandei, în cazul în care ajutorul aliat va conta pentru înfrangerea revoluției. În februarie 1919, armata poloneză a reluat operațiunile militare împotriva armatei bolșevice, care lupta împotriva albilor. La început, operațiunile militare au adus victorii, întrucât armata revoluționară era dezorganizată. În scurtă vreme, armata poloneză călătorit pe lângă Dvina, și după cursul râului Berezina, spre Ptich, Ubort, până în estul orașului Kam’yanets-Podilskyy, la granița cu România. În timpul campaniei, George Nathaniel Curzon a venit cu un plan de demarcare teritorială, denumit „linia Curzon”, care a fost propus de comandamentul suprem polonez la Paris. Acest plan de delimitare teritorială, presupunea ca linia de demarcare între Polonia și Uniunea Sovietică să pornească din sud, către Hronda, să treacă prin Brest-Litovsk, pe râul Bug, să facă joncțiunea cu frontierea dintre fostul Imperiu Austriac și Rusia Țaristă.
Luptele au continuat până pe 20 ianuarie 1920, când bolșevicii au cerut armistițiu, pentru a conserva armata. Ulterior, după ce Rusia și Polonia reintră în conflict, luptele continuă până pe 12 octombrie 1920, când puterile aliate oferă o ultimă somație Poloniei să înceteze luptele, dacă mai vor ca Polonia să fie recunoscută ca stat.
Negocierile de la Riga
În orașul Riga, negocierile dintre Polonia și Uniunea Sovietică s-au făcut pe baza liniei Curson. Prin intermediul acestui tratat, care a fost contestat de marile puteri, Polonia a primit părți importante din Bielorrusia(astăzi Belarus) și Ucraina, în timp ce orașul Vilnius, care a fost un punct de concentrare pentru soldații prizonieri, îi este oferit Poloniei, dar devine oraș neutru. După ce soldații lithuanieni au staționat în Vilnius, comandamentul polonez trimite trupe și îi alungă. Conflictul dintre Lithuania și Polonia rămâne înghețat până în 1938.
Principalele modificări ale „liniei Curson” au fost :
- Granița stabilită în 1919 este mutată la aproximativ 250 de km spre Rusia, la est de propunerea inițială.
- Polonia trebuia să primească 30 milioane de ruble in aur, compensație pentru perioada de stăpânire țaristă.
- Polonia primea locomotive, vagoane și linii de cale ferată în valoare de 29 de milioane de ruble aur.
- Rusia trebuia să cedeze orice operă de artă realizată de un polonez, care au intrat în proprietatea Rusiei după 1772.
- Ambele țări au renunțat la compensații de război.
Tratatul a avut 26 de articole în total. Deși au fost reticenți la început, puterile aliate au recunoscut acest tratat și ulterior existența Republicii Polonia. În ceea ce privește Ucraina, aceasta devine republică sovietică imediat ce se semnează tratatul de la Riga.
Concluzie
Prin intermediul acestui tratat, Uniunea Sovietică și Polonia și-au recunoscut reciproc existența și delimitarea teritoriale, în ciuda divergențelor existente între ele. Din punct de vedere istoric, acest tratat a rămas în picioare până în septembrie 1939, când este invadată Polonia și împărțită teritorial.
Cu toate că Uniunea Sovietică pare că cedează, ulterior va semna un tratat de neagresiune cu Polonia, în 1932, care a fost extins până în 1945 și pe care sovieticii îl respectă, în sensul în care nu provoacă o agresiune militară Poloniei, ci participă alături de Germania la împărțirea ei.
Autor: Alexandru Balaci
*
Bibliografie
https://www.britannica.com/event/Curzon-Line
https://www.britannica.com/event/Russo-Polish-War-1919-1920
*
Articole științifice
https://ipn.gov.pl/download/2/32528/THETREATYOFRIGAA3-2.pdf
https://bibliotekanauki.pl/articles/27311708.pdf
BISKUPSKI, M. B. B. “THE ORIGINS OF A RELATIONSHIP: THE UNITED STATES AND POLAND, 1914-1921.” The Polish Review 54, no. 2 (2009): 147–58. http://www.jstor.org/stable/25779808.
https://resgestae.up.krakow.pl/article/view/9462/8682
*
Documente
https://www.cia.gov/readingroom/docs/CIA-RDP08C01297R000500160029-1.pdf
Cele 14 puncte – https://www.theworldwar.org/sites/default/files/2022-01/1982.170.18-fourteen-points-excerpt.jpg
RADOR – 18 martie
