Liderul galeriei echipei de fotbal CSA Steaua a fost plasat în arest la domiciliu

RADOR RADIO ROMÂNIA (21 martie) – Liderul galeriei echipei de fotbal CSA Steaua, Andrei Florescu, a fost plasat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat că a participat la o încăierare cu suporterii Dinamo. În timpul meciului din 8 martie dintre formația din Ștefan cel Mare și UTA, desfășurat pe stadionul Arcul de Triumf din București, susținătorii au intrat pe teren și s-au bătut. Procurorii solicitaseră ca Andrei Florescu să fie arestat preventiv, alături de alte trei persoane, însă magistrații au decis ca liderul galeriei să fie plasat în arest la domiciliu, iar ceilalți să fie cercetați în libertate, sub control judiciar. Cei patru sunt acuzați, între altele, de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și de folosirea de materiale explozive fără drept, a transmis redactorul RRA Diana Surdu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 21 martie)/abranescu/asalar