MILLIYET: Cea mai mare bază NATO din Europa, în România

În România a început construcția celei mai mari baze NATO din Europa, care va costa aproximativ 2,5 miliarde de euro.

MILLIYET (Turcia), 20 martie 2024 – Baza, care are dimensiunea unui oraș de mici dimensiuni și se întinde pe o suprafață de aproape 3.000 de hectare, va putea găzdui permanent 10.000 de soldați NATO și familiile acestora. Proiectul va include piste, platforme de arme, hangare pentru avioane militare, școli, creșe, magazine și un spital. În noua facilitate, care va fi creată prin extinderea „Bazei militare NATO Mihail Kogălniceanu”, cunoscută și sub denumirea de Baza 57 a Forțelor Aeriene Române din Constanța, au fost demarate mai întâi lucrările la infrastructura de bază (căi de acces și rețea de energie electrică).
Construcția unei noi piste paralele cu pista existentă va începe în curând, iar pistele vor fi conectate între ele. Se precizează că lucrările de extindere a unității pot dura până în 2040.
https://www.milliyet.com.tr/dunya/romanyaya-avrupanin-en-buyuk-nato-ussu-7096954
Traducerea Florin Matei/RADOR RADIO ROMÂNIA/fmatei/czaharia