Blocaj în discuțiile dintre conducerea Companiei Naționale Poșta Română și reprezentanții angajaților care au protestat

Realizator: Mihaela Enache – Există în prezent un blocaj în discuțiile dintre conducerea Companiei Naționale Poșta Română și reprezentanții angajaților care au protestat în această săptămână, afirmă ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan. El promite că va media în continuare dialogul social pentru a se evita greva generală pe care o iau în calcul salariații.
Bogdan Ivan: În momentul de față cred că am depășit a şaptea sau a opta rundă de negocieri între managementul Poștei Române, consiliul de administrație și sindicatul liber din Poșta Română. Până în momentul de față, din datele pe care le am, managementul Poștei Române a rămas oare cum surd la ceea ce au reclamat foarte mult oamenii. Din păcate, avem un blocaj acolo. Facem eforturi legale pentru a media acest conflict și pentru a nu ajunge în situația în care oamenii să nu-și primească drepturile, Poșta Română să nu furnizeze aceste servicii. L-am căutat, inclusiv în această săptămână, pe domnul director al companiei pentru discuții practice cu cei din sindicat. Din păcate este plecat din țară. Aștept cu mare interes reîntoarcere în țară a domnului director general și explicații foarte clare în fața acționarului majoritar și în fața sindicatului pe această temă, pentru a debloca situația.
Realizator: Vă reamintim că în urmă cu două zile, mai mulți angajați au întrerupt lucrul timp de două ore în mai multe oficii poștale din țară, nemulțumiți de nivelul de salarizare. Reprezentanții sindicali spun că peste 60% dintre angajații Poștei Române lucrează pe salariul minim pe economie și solicită o majorare netă de 400 lei, iar sporul de fidelitate să ajungă la nivelul maxim de 25 %. Într-un comunicat, conducerea companiei a precizat că începând cu luna iunie 2024, salariile vor crește în medie cu 250 lei și că intenționează să continue procesul de creșteri salariale într-un ritm rapid./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 martie)