Ucraina nu este implicată în atacul de la Moscova, a spus purtătorul de cuvânt al serviciilor de informaţii militare de la Kiev

Ucraina nu a fost implicată în atacul de vineri, de lângă Moscova, iar sugestiile privind vreo legătură între acesta şi Ucraina „nu au nimic în comun cu realitatea”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al agenției militare de spionaj a Ucrainei. Serviciul rus de securitate FSB a transmis că „toți cei patru teroriști” implicaţi în atacul de la o sală de concerte din apropierea Moscovei au fost arestați în timp ce se îndreptau spre granița cu Ucraina și că aveau contacte în Ucraina.

„Aceasta este, desigur, o altă minciună a serviciilor speciale ruseşti, care nu are nimic în comun cu realitatea și nu rezistă niciunei investigaţii”, a declarat Andrii Iusov, de la Direcția principală de informații a Ministerului Apărării, pentru Reuters. El a adăugat: „Desigur, Ucraina nu a fost implicată în acest atac terorist. Ucraina își apără suveranitatea de invadatorii ruși, își eliberează propriul teritoriu și luptă cu armata ocupanților și împotriva obiectivelor militare, nu cu civilii”.

Remarcile sale au declaraţiile consilierului prezidențial Mihailo Podoliak, care a negat orice legătură între atacul de la Moscova şi Ucraina, atât vineri seară, cât și din nou, sâmbătă. Dl Podoliak a scris sâmbătă pe reţeaua socială X că „orice încercare de a lega Ucraina de atacul terorist este absolut insuportabilă”./opopescu/gpodea

REUTERS – 23 martie