Previziunile săptămânii 25 – 31 martie 2024

 

Luni, 25 martie

– Parlament

* Patriarhul BOR, Daniel, va oficia ceremonia de sfinţire a capelei ortodoxe de la Palatul Parlamentului – ora 17:00, la Palatul Parlamentului, nivel P, zona intrării oficiale C1. La iniţiativa preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis, Biroul permanent al forului legislativ a aprobat alocarea unui spaţiu din Palatul Parlamentului pentru realizarea unei capele ortodoxe. Capela, care va fi situată la nivelul P, în zona intrării oficiale C1, va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. La eveniment vor participa prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, fiind invitaţi şi membri ai Guvernului, parlamentari, precum şi conducători ai unor instituţii centrale şi ai cultelor religioase. Capela se va afla sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Arhiepiscopiei Bucureştilor

* Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti desfăşoară în perioada 24 – 30 martie, cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului „Zilele Basarabiei”. Evenimentul este prilejuit de împlinirea, la 27 martie, a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Din programul zilei:

  • ora 14:00 – Dezbatere pe tema „Tinerii ca vectori de schimb şi colaborare între Republica Moldova şi România în cadrul Uniunii Europene”, la care participă preşedintele Comisiei pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Republicii Moldova, Daniel Gheorghe – la Palatul Parlamentului

– Senat

* ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent al Senatului și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – la sala 6054 şi online
  • ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală – et. IV, sala 4060 şi online
  • ora 12:00 – Comisia pentru mediu – Corp E3, et. 2, sala 323
  • ora 12:30 – Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială – 1M, sala 204 și online
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – et. 3, sala 3047 și online
  • ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – et. 4, sala 4044
  • ora 13:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – la sala 6001/on line
  • ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – la sala 4044

– Camera Deputaților

* ora 13:30 – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare (prezență fizică)

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică)

  • ora 15:00 – Dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 54 de deputaţi (MS 2/2024), împotriva ministrului Agriculturii, Florin Barbu

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • La finalizarea dezbaterii moțiunii simple – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare și consultare
  • Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, et. 2, Corp B4
  • ora 12:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – Sala „Mihai Viteazu”
  • ora 17:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2, Corp B2
  • ora 17:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 5156

* Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, va fi oaspetele Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei – ora 12:30, la Palatul Elisabeta. La vizită va lua parte și Ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă

* Ceremonia de acordare a diplomelor pentru absolvenții Programelor de formare specializată pentru numirea într-o funcție de demnitate publică de prefect și subprefect 2023, respectiv pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici 2023, eveniment organizat de Institutul Național de Administrație – ora 11:00, la Palatul Victoria

* Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) organizează, cu sprijinul Ministerului Sănătății, Conferința dedicată Zilei Mondiale a Sănătății Orale (20 mar.) – ora 10:00, la Sala de Conferințe a Hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest. Participă: prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrului sănătății. CMSR demarează astfel studiul pilot care să deschidă drumul către o analiză serioasă, aplicată, a situației la nivel național, demers care va putea genera o îmbunătățire a politicilor publice, cu sprijinul autorităților naționale, europene, asociațiilor de pacienți, industriei de profil

* Conferinţă de presă a ministrului Educaţiei, Ligia Deca, cu tema modificărilor prevăzute în proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi a Legii învăţământului superior nr. 199/2023 – ora 14:00, la sediul Ministerului Educaţiei, sala de şedinţe nr. 43

* Ministerul Energiei organizează evenimentul de lansare a mecanismului Contractelor pentru diferenţă (CfD) – ora 13:30, la Hotel Novotel

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei

* Cu ocazia Zilei Poliţiei Române (25 martie), are loc evenimentul de celebrare a 202 ani de atestare documentară a Poliţiei Române – ora 11:00, la Cercul Militar Naţional, Sala de marmură

* Alba Iulia: În contextul aniversării, la data de 25 martie, a 202 ani de tradiţie şi continuitate a Poliţiei Române în slujba cetăţenilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează şi în acest an, manifestări educative, cultural – sportive şi de promovare a profesiei de poliţist. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – în Piaţa Cetăţii, vor avea loc activităţi demonstrative şi vor fi expusese mijloace de intervenţie
  • Festivitatea aniversară va avea loc la Muzeul Principia din Alba Iulia, prilej cu care, în prezenţa invitaţilor, vor fi prezentate avansările în gradul profesional următor şi vor fi acordate diplome şi distincţii poliţiştilor care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieţi omeneşti

* Braşov: Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” organizează survolarea spațiului aerian al orașului Brașov de avioane militare, cu ocazia deschiderii oficiale a Săptămânii Internaționale a Studenților (25 – 29 mar.), la care vor participa studenți din instituții militare de învățământ superior din Austria, Belgia, Bulgaria, Franța, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii

* Craiova: Începând cu ora 11:00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj va organiza mai multe activităţi dedicate sărbătoririi Zilei Poliţiei Române, care vor avea loc pe Esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Cu acestă ocazie vor fi organizate standuri de prezentare cu tehnica și autospecialele din dotarea structurilor de Poliție Rutieră, Ordine Publică, Criminalistică sau Acțiuni Speciale. De asemenea, cei de la Biroul Siguranța Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității au pregătit, pentru copii și tineri mici surprize, dar și recomandări preventive utile și informații privind cariera în structurile poliției

* Jud. Maramureș: Ziua Porţilor Deschise ocazionată de Ziua Poliţiei Române este marcată în trei oraşe din judeţul Maramureş, în perioada 21 – 25 martie. Din programul zilei:

  • ora 12:00 – Evenimentul va avea loc în parcul din centrul vechi al oraşului Baia Sprie
  • ora 12:30 – Ședinţa festivă prilejuită de Ziua Poliţiei Române – în Aula Magna a Centrului Universitar Nord din municipiul Baia Mare. Evenimentul va debuta cu o expoziţie de fotografie şi pictură, realizate de poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic

* Râmnicu Vâlcea: În contextul aniversării, la data de 25 martie, a 202 ani de tradiţie şi continuitate a Poliţiei în slujba cetăţenilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea organizează manifestări educative şi cultural – sportive ce se vor desfăşura pe parcursul mai multor zile (campionat de fotbal, volei, şah, tenis de masă şi concurs de tir) – ora 11:00, în parcarea Shopping City Mall

* Târgu-Mureş: Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Consiliul Judeţean Mureş, organizează vernisajul expoziţiei itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020” – ora 13:00, la sediul Muzeului Judeţean Mureş, Secţia Istorie şi Arheologie, Str. Avram Iancu nr. 2 (25 mar. – 30 apr.)

* Cluj-Napoca: În data de 25 martie 2006, la praznicul Bunei Vestiri, avea loc proclamarea solemnă a Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Astfel, pentru a marca împlinirea a 18 ani de existență a Mitropoliei Clujului, de praznicul Bunei Vestiri, un sobor de șase ierarhi format din ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, PS Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului, PS Petroniu, Episcopul Sălajului, PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, PS Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sălajului, și PS Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, va săvârşi Sfânta Liturghie – ora 9:30, în Catedrala Mitropolitană. Sărbătoarea din acest an subliniază în mod simbolic și împlinirea a 100 de ani de când ctitorul instituțiilor spirituale din Cluj, Episcopul Nicolae Ivan, a înființat Institutul Teologic Ortodox din capitala culturală și spirituală a Transilvaniei

* Cluj-Napoca: Ședinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca – ora 14:00, în Sala de sticlă de la sediul din Calea Moţilor nr. 3

* Craiova: În cadrul Programului „Fii Avocat în Școala Ta!” (FAST), al Uniunii Naționale a Barourilor din România, Baroul Dolj, în parteneriat cu Consiliul Județean Dolj și Inspectoratul Școlar Județean Dolj, va organiza conferința „Drogurile? Un pariu cu viața ta” – ora 10:00, la Teatrul Național „Marin Sorescu”, Sala „Amza Pellea”

* Activități în cadrul „Lunii pentru viață 2024” la București:

  • Asociația Studenților Creștini-Ortodocși (ASCOR) din București va oferi flori proaspetelor mame din maternități
  • Asociația Life Call organizează „Gala Bunei Vestiri”, ediția a II-a, spectacol caritabil prin care se vor strânge fonduri pentru construirea Centrului Maternal Life Call, pentru femei însărcinate aflate în nevoie – ora 19:00, la Opera Națională București. Participă Orchestra Operei Naționale București, dirijor: Daniel Jinga, alături de soprana Ozana Barabancea, tenorul Vlad Miriță, pianista Gloria Barabancea, artista lirică Maria Coman, soprana Rodica Anghelescu, artista Crina Matei, baritonii Alexandru Constantin și Lucian Petrean, Corul bărbătesc Cantus Domini, dirijat de Răzvan Ștefan

* Gala Premiilor „Ladies 4Tech” – Gala Excelenţelor feminine în Ştiinţă, Tehnologie şi Leadership, organizată de Digital Transformation Council – ora 16:00, la Grand Hotel Continental

* Începând cu această dată, antreprenorii pot beneficia de granturi de până la 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiţia 3 din PNRR, conform unui anunţ al ministrului investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu. Sprijinul nerambursabil se ridică până la 3 milioane de euro de companie şi poate fi folosit pentru: achiziţii de active corporale şi necorporale (hardware pentru automatizări şi robotică destinate fluxurilor tehnologice integrate cu soluţii digitale, dezvoltarea şi/sau adaptarea aplicaţiilor software, inclusiv soluţiile de automatizare software RPA); achiziţii de active corporale şi necorporale pentru securitatea cibernetică; achiziţii de sisteme de inteligenţă artificială, machine learning, virtual reality; achiziţia de date şi cloud computing; cercetare industrială şi dezvoltare experimentală în scopul dobândirii de cunoştinţe şi competenţe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese sau servicii digitale

* Depozitarul Central începe de luni, 25 martie, distribuirea sumelor de bani aferente Cupon 3 pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2603AE). Emitentul va plăti deţinătorilor de titluri de stat aceste sume utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni este de 1,55 euro. Deţinătorii de titluri de stat care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 14 martie 2024. Deţinătorii de titluri de stat îşi pot încasa sumele de bani aferente Cupon 3 în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S

* Persoanele care doresc să aducă un ultim omagiu preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, academicianul Nicolae Manolescu, care s-a stins din viaţă sâmbătă, 23 martie, la vârsta de 84 de ani, o pot face luni, 25 martie, între orele 11:00 şi 14:00, la Ateneul Român. Înmormântarea va avea loc marţi, 26 martie, ora 12:30, la Cimitirul „Sfântul Ioan” din Râmnicu Vâlcea

* Uniunea Studenților din România, în colaborare cu Asociația Studenților la Istorie „Dacia”, organizează evenimentul „Tineri în Dialog cu Democrația”, care urmărește tema promovării modelului democratic european și importanța exercitării dreptului de vot la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024 – ora 14:00, la Casa de Cultură a Studenților, Calea Plevnei nr. 61. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „#GenerationEU: Promotori ai democrației europene”, inițiat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Group of the European Youth for Change (GEYC), Institutul European din România, Asociația Young Initiative și Centrele Europe Direct Cluj, Iași, Sudul Olteniei-Craiova și Timișoara

* Teatrul Național Radiofonic organizează evenimentul „Ana Blandiana – Sărbătorită de Teatrul Național Radiofonic – Radio România” (chiar de ziua de naștere a invitatei), care constă în audiţia cu public a unei selecții din cele trei spectacole în premieră absolută, care îi sunt dedicate și care sunt realizate cu participarea sa: „Copilul din sufletul meu”, „Neteama de moarte”, „O călătorie inițiatică la Moscova” – ora 18:00, în Studioul „Alfred Alessandrescu”, Str. General Berthelot nr. 60-64. Evenimentul se va desfășura în prezența Anei Blandiana, a invitaților săi, a actorilor din distribuție și a echipei de creație a Teatrului Național Radiofonic

* Marea Britanie: În data de 28 februarie, UK International Radio Drama Festival a publicat lista producțiilor radiofonice intrate în competiție, Teatrul Național Radiofonic – Radio România fiind selectat cu două spectacole radiofonice în regia lui Mihnea Chelaru: secțiunea Audio Drama – „Langholzfeld”, de Andreas Jungwirth (traducerea: Ciprian Marinescu, adaptarea radiofonică: Oana Cristea Grigorescu) și secțiunea Short Form Drama – „Spre bătălie”, de Răzvan Ursuleanu (adaptarea radiofonică: Mihnea Chelaru și Oana Cristea Grigorescu). Evenimentul se va desfășura în perioada 25 – 29 martie, în orașul istoric Canterbury, sub tematica „Simply the Best”

* Vernisajul expoziției „Abstract” a pictorului Horia Cristina. Curator: Sorin Ienulescu – ora 16:00, la Galeria Căminul Artei – Centrul Artelor Vizuale, Str. Arhitecturii nr. 16

* Are loc vernisajul expoziției „D3XA”, a artiștilor vizuali: Christian Zidros, Alexandru Zană și Constantin Popa. Curator: Maria Alexe – ora 19:00, la Galeria Căminul Artei – Centrul Artelor Vizuale, Str. Arhitecturii nr. 16 (25 mar. – 5 apr.)

* Lansarea cărții „Reprezentarea de gen în cinematograful românesc”, de Iulia Voicu, apărută de curând la Editura Pro Universitaria – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Alături de autoare vor vorbi despre carte Dana Duma, critic și istoric de film și Andrei Gorzo, critic de film

* Are loc o nouă ediție a mini-Cafenelei critice on-line – ora 19:00, pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

* Concert susținut de Mihai Mărgineanu – ora 20:00, la Sala Palatului

* Buzău: Conferinţă de presă dedicată premierei spectacolului „Bolnavul închipuit” de Molière – ora 11:00, la Teatrul „George Ciprian”

* Constanța: Vernisajul expoziţiei „Virgil Nicolau-Fotograful Constanţei şi Mamaiei de altădată”, care reuneşte fotografii scanate după negativele pe plăci de sticlă realizate de Virgil Nicolau în perioada 1925 – 1960, în Constanţa şi Mamaia, precum şi o serie de documente şi obiecte personale puse la dispoziţie de familia Nicolau – ora 16:00, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Piaţa Ovidiu nr. 12

* Drobeta-Turnu Severin: Festivalul Internaţional Shakespeare – Craiova sărbătoreşte anul acesta 30 de ani de la prima ediţie şi porneşte în turneu prin România. Între 25 martie şi 30 aprilie, Caravana Shakespeare aduce în 30 de oraşe din România „Operele complete ale lui Shakespeare”, regia: Alexandru Boureanu, un spectacol de teatru creat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi prezentat în premieră de 3 actori: Lucian Vlăsceanu, Adrian Tudor și Alexandru Gabriel Boboruță, care colindă ţara într-o camionetă, pentru a-l aduce pe Shakespeare în mijlocul comunităţii teatrale din fiecare oraş prin care vor trece. Printre partenerii media: Radio România Regional (Radio România Bucureşti, Radio România Cluj, Radio România Constanţa, Radio România Oltenia Craiova, Radio România Târgu Mureş, Radio România Timişoara, Radio România Reşiţa, Radio România Iaşi, Radio România Braşov). Din program:

  • ora 18:00 – Caravana Shakespeare începe în oraşul Drobeta Turnu Severin – în fața Palatului Culturii, şi va continua la Târgu-Jiu (26 mar.), Deva (27 mar.), Timişoara (28 mar.), Arad (30 mar.), Oradea (31 mar.), Satu Mare (1 apr.), Baia Mare (2 apr.), Cluj-Napoca (4 apr.), Târgu Mureş (5 apr.), Piatra Neamţ (6 apr.), Suceava (7 apr.), Botoşani (9 apr.), Iaşi (10 apr.), Bacău (11 apr.), Focşani (12 apr.), Galaţi (14 apr.), Tulcea (15 apr.), Constanţa (16 apr.), Bucureşti (17 apr.), Buzău (19 apr.), Ploieşti (20 apr.), Braşov (21 apr.), Piteşti (22 apr.), Râmnicu Vâlcea (24 apr.), Slatina (25 apr.), Caracal (26 apr.), Corabia (27 apr.), Calafat (29 apr.), Vidin (30 apr.)

* Iași: Expoziţia „Universul într-o carte – enciclopediile”, înscrisă în calendarul de activităţi al Proiectului „Restaurare şi reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu» Iaşi”, Programul RO-CULTURA, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, aduce în atenţia publicului cele mai importante enciclopedii moderne din diferite spaţii geografice: Larousse, Brockhaus, Britannica, Hispanica, Americana, Judaica, Italiana ş.a. În cadrul acestui eveniment, conf. univ. dr. Ioan Milică, director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi, va susţine conferinţa „Dincolo de cuvânt: Enciclopedie” –  ora 12:00, în Sala „B.P. Hasdeu” a BCU ‘Mihai Eminescu’. Expoziţia, organizată de departamentele Colecţii Speciale şi Conservarea Colecţiilor, este deschisă publicului în perioada 22 martie – 30 aprilie, în spaţiul expoziţional de la etajul I al Palatului Fundaţiei

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 25 – 29 martie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Din program:

  • ora 12:00 – Simpozionul „Mircea Eliade și Mitul Eternei Reîntoarceri”, ediția a XIV-a, în cadrul proiectului Clubul literar-artistic „Mona Vâlceanu”, coordonat de editorul, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Maria Mona Vâlceanu – în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • ora 15:00 – Prelegerea cu tema „În ce realitate trăim?”, susținută de trainerul de dezvoltare personală, terapeuta și profesoara de limba și literatura franceză Laura Gabriela Nițescu – în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • ora 16:00 – Dialogul cu tema „Cum ne descoperim menirea și drumul în viață?”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Adolescență, entuziasm, libertate, înțelepciune”, coordonat de profesorul de filosofie și poetul George Badea, având-o invitată pe lector univ. dr. Lucia Neagoe, de la Centrul Universitar Pitești – în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • ora 20:00 – Prelegerea cu tema „Istoria culturală a trandafirului”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri” Pitești, dr. în istorie Marin Toma – live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești

* Reșița: Vernisajul expoziției personale de fotografie „Cum respiră pământul” a regizorului Dan Mihalcea, alcătuită din 20 de fotografii, 84/60 centimetri, pe care acesta le-a realizat la Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici din jud. Buzău – ora 12:00, la Muzeul Banatului Montan (25 mar. – 19 apr.)

* Sibiu: Vernisajul expoziției de fotografii „Copșa Mică 1991-1992. Incursiune în trecut”, care cuprinde instantanee realizate de doi fotografi norvegieni – Trond Berge și Svanhild Naterstad, care au locuit în oraș la începutul anilor ’90, în timpul desfășurării un studiu socio-antropologic ce includea și cercetarea populației din localitate – ora 17:00, în spațiul American Corner Sibiu situat la etajul 5 al Bibliotecii ASTRA Sibiu. La eveniment vor fi prezenți Daniel-Tudor Mihalache, primarul orașului Copșa Mică, și Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu (25 mar. – 7 apr.)

* Bruxelles: Institutul Cultural Român de la Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului, Ambasada Republicii Franceze în Marele Ducat al Luxemburgului şi Institutul Francez din Luxemburg, va organiza dezbaterea „Brâncuşi, Duchamp şi Steichen – Trei prieteni uniţi în lupta pentru arta modernă” – ora 18:30, la Abbaye de Neumunster. La eveniment participă Doina Lemny – doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centre Pompidou din Paris şi Paul Lesch – doctor în ştiinţele comunicării şi specialist în colecţiile Steichen, în cadrul Ministerului Culturii din Luxemburg. Cei doi oratori vor aborda prietenia îndelungată dintre cei trei mari artişti, ale căror lucrări revoluţionare au marcat arta secolului XX

* Chișinău, Rep. Moldova: Actorul şi regizorul Cristian Șofron, Directorul Teatrului „Stela Popescu” din București, va primi Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova, ediția a XXIII-a – ora 17:00, la Teatrul Național SATIRICUS „I.L. Caragiale”

* Suceava: Are loc un meci din etapa a 20-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSU din Suceava – CSM Sighişoara – ora 17:00, la Sala LPS, Suceava

* Madrid: Conferinţă de presă a echipei naţionale de fotbal a României, înaintea meciului amical cu Columbia – ora 15:00, la Hotelul Melia Barajas. Partida Columbia – România are loc pe 26 martie, pe Metropolitano din Madrid, de la ora 21:30

*****

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor europeni ai mediului

– Strasbourg: Deschiderea unui apel de aplicaţii în domeniul media, în toate statele membre ale Consiliului Europei, în cadrul programului comun al CoE şi al EU EQUIROM. Programul „Journalism Excellence Awards – Ethical reporting on Roma and fight against racism and antigypsyism through the media” este destinat să promoveze în media o imagine pozitivă a comunităţilor de romi şi a altor comunităţi marginalizate. Termenul limită de depunere a cererilor este 9 aprilie

– SUA: În perioada 25 – 27 martie, secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge, efectuează o vizită de lucru care include întâlniri cu oficiali americani şi o serie de activităţi la Syracuse University

– Amman, Iordania: Conferință de presă susținută de Secretarul general ONU, Antonio Guterres

– New York: Consiliul de Securitate al ONU se pronunţă asupra unui text prin care se solicită încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza

– Washington DC: Președintele SUA, Joe Biden, îl primește la Casa Albă pe președintele Guatemalei, Bernardo Arévalo

– Cayenne: Vizita președintelui francez, Emmanuel Macron, în Guyana Franceză (25 – 26 mar.)

– Sarajevo, Bosnia-Herțegovina: Ministrul suedez de externe, Jessika Roswall, se întâlnește cu omologul său bosniac, Elmedin Konakovic

– Beijing: Vizita prim-ministrului din Sri Lanka, Dinesh Gunawardena (25 – 30 mar.)

– Beijing: Vizita ministrului afacerilor externe din Nepal, Narayan Kaji Shrestha (25 mar. – 1 apr.)

– Ventiane, Laos: Vizita prim-ministrului cambodgian, Hun Manet (25 – 26 mar.)

– Astana, Kazahstan: Vizita ministrului de externe al Ciprului, Constantinos Kombos

– Juba, Sudanul de Sud: Conferință de presă a opoziției împotriva planului de a face partidele politice să plătească noi taxe de înregistrare

– Caracas, Venezuela: Oficializarea candidaturii lui Nicolás Maduro de către autoritățile electorale din Venezuela

– New York: Dată limită pentru depunerea, de către fostul preşedinte al ţării, Donald Trump, a unei cauţiuni de circa 500 milioane dolari după condamnarea sa pentru fraude

– New York: Începe procesul fostului președinte Donald Trump într-un dosar privind „cumpărarea tăcerii” într-o presupusă relaţie cu fosta actriţă de filme porno Stormy Daniels, devenind astfel, primul fost preşedinte din istoria SUA ce va fi judecat într-un proces penal (25 mar. – 3 mai)

– Ierusalim: Curtea Supremă israeliană urmează să decidă asupra unui ordin de revenire în Gaza a pacienţilor aflaţi la Ierusalim şi Tel Aviv, pentru tratamente pentru cancer

– Grecia: Manifestări prilejuite de Ziua naţională (declanşarea războiului de independenţă – 1821)

– Au loc meciuri amicale de fotbal interţări:

  • Azerbaidjan – Bulgaria
  • Cipru – Serbia
  • Muntenegru – Macedonia de Nord
  • Suedia – Albania

Marți, 26 martie

– Parlament

* ora 9:30 – Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO – Sala de ședințe a Comisiei Economice – Corp B4, et. P, cam. 28

* ora 13:00 – Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

* ora 10:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • ora 10:00 – Ora Guvernului

* ora 11:00 – Întrebări, interpelări și răspunsuri

* Declarații Politice

  • ora 11:45 – Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 12:45 – Vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar)

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • Comisia pentru sănătate – et. 5, cam. 5043 și online
  • ora 9:00 – Comisia pentru românii de pretutindeni – P1, Sala „Dimitrie Cantemir”, Salonul Alb
  • ora 9:00 – Comisia pentru politică externă – P1, Sala „Dimitrie Cantemir”
  • ora 9:30 – Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO – sala 28
  • ora 9:30 – Comisia pentru învăţământ – et. 5, sala 5058 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – et. 4, sala 4044 și online
  • ora 10:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – et. 4, sala 4044
  • ora 10:00 – Comisia pentru administraţie publică – et. 7, sala 7029 și online

– Camera Deputaților

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Declaraţii politice
  • ora 10:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 11:30 – Vot final (prezență fizică)
  • La încheierea votului final (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, et. 1
  • ora 9:00 – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – Salonul Alb
  • ora 9:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala Comisiei
  • ora 9:00 – Comisia pentru tineret și sport – Corp B4, et. 3, cam. 3150
  • ora 9:15 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113
  • ora 12:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială
  • ora 15:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – Sala „Iuliu Maniu”
  • ora 17:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113

* În prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu, va avea loc masa rotundă „Asigurarea accesului la servicii medicale în zonele rurale defavorizate pentru gravide și copii”, eveniment de lansare a serviciilor medicale mobile, organizat de Salvați Copiii România, în parteneriat cu Guvernul României – ora 10:30, la Palatul Victoria, intrarea D (Bd. Iancu de Hunedoara). Evenimentul face parte din cel mai amplu program de combatere a mortalității infantile, derulat de 14 ani de Organizația Salvați Copiii România. Cu această ocazie, va fi anunțată extinderea serviciilor medicale din mediul rural și punerea la dispoziția echipelor medicale ale Asociației Caravana cu Medici, de către organizația Salvați Copiii România, a trei unități medicale mobile în valoare de 300.000 de euro, dotate cu ecografe și mobilier medical

* Jud. Ilfov: Pelerinajul cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în Arhiepiscopia Bucureștilor, început luni, 4 martie, continuă la Protoieria Ilfov Nord, prilej cu care Moaștele sfântului vor trece, începând de la ora 7:45, pe la Parohiile Afumați II, Sf. Parascheva – Voluntari („Catedrala” din Voluntari), Pipera, Mogoșoaia I, Mogoșoaia II, Atârnați I, Tamași, iar în jurul orei 13:30 vor fi la Mănăstirea Țigănești. Următoarele puncte de pe traseu sunt Parohiile Preoțești, Balotești și Căciulați, unde moaștele vor trece doar prin fața bisericilor. În jurul orei 15:15, moaștele ajung la Mănăstirea Căldărușani, iar la 16:00 la Mănăstirea Sitaru. Pelerinajul zilei se va încheia cu Taina Sf. Maslu oficiată, de la ora 17:00, la Parohia Otopeni

* Dezbatere publică asupra Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare pe bază de abonament în parcările publice de pe raza Sectorului 2 aflate în administrarea şi exploatarea ADP Sector 2 – ora 12:00, la sediul Primăriei Sectorului 2, Str. Chiristigiilor nr. 11-13

* Grupul pentru Dialog Social acordă Premiul GDS pe anul 2023 Comunității Declic pentru că, începând din 2015, ca un rezultat direct al experienței din timpul campaniei pentru salvarea Roșiei Montane, a militat constant, cu curaj și energie extraordinare, pentru toate cauzele civice care cred în destinul democratic și european al României – ora 17:00, la sediul GDS din Calea Victoriei nr. 120. Decernarea premiului va fi însoțită de o dezbatere publică cu tema: „Restricționarea spațiului de acțiune pentru organizațiile societății civile”

* Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv organizează cea de-a treia ediție a „Future Energy Europe Summit” – ora 9:00, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, Aula „Carol I”, Str. Ion Ghica nr. 4. Partenerii evenimentulu: Camera de Comerț și Industrie București (partener instituțional), NutriLife, Asociația Furnizorilor de Energie din România, Restart Energy, Transgaz, Romgaz, Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată și Asociația Studenților în Economie, Afaceri și Comunicare

* DC Media Group organizează a XI-a ediție a „Energy Forum”, cu tema „Tranziția către o Românie verde, provocările momentului” – ora 11:00, la Crowne Plaza, Sala Orhideea. Evenimentul va fi transmis LIVE pe DC News TV, DC News și DC Business, dar și pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale acestor platforme

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind:

  • Cifra de afaceri în serviciile prestate în principal întreprinderilor în ianuarie 2024
  • Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în ianuarie 2024

* Cluj-Napoca: Poveștile impresionante ale unor tineri bolnavi cronic pot fi aflate direct de la protagoniști în cadrul unei întâlniri informale adresate jurnaliștilor – ora 12:30, la Planetarium Café, Piața Unirii nr. 10. Mărturiile fac parte din campania „#IamMyAdvocate” derulată de Asociația Mișcare de Tabără Yuppi

* Are loc conferinţa „Iuliu Maniu şi mişcarea anticomunistă din Ţara Năsăudului” susținută de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta – ora 13:00, la Biblioteca Academiei Române, Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu”, Calea Victoriei nr. 125. Aceasta va fi urmată de lansarea volumului „Iuliu Maniu şi Năsăudul”, apărut în Colecţia Istorie contemporană, coordonată de prof. univ. dr. Vasile Puşcaş. Prezintă: Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române, Ana Blandiana – poet, prozator, traducător, fondator al Memorialului Sighet şi al Academiei Civice, Tudor Dunca – ex-ambasador al României în Germania, Tudorel Urian – scriitor, critic literar. Amfitrion: prof. ing. Nicolae Noica, Directorul General al Bibliotecii Academiei Române. Organizatori: Biblioteca Academiei Române şi Editura Şcoala Ardeleană. Evenimentul face parte din ciclul de conferinţe: „Editura Şcoala Ardeleană la 10 ani de la înfiinţare”

* Râmnicu Vâlcea: Are loc ceremonia de înmormântarea a academicianului Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, decedat sâmbătă, 23 martie, la vârsta de 84 de ani – ora 12:30, la Cimitirul „Sfântul Ioan”

* În cadrul evenimentelor dedicate istoriei și culturii românești, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București prezintă conferința „Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918). Adevăruri istorice, realități geopolitice și iluzii” – ora 18:00, la sediul din Str. Batiștei nr. 15. Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. Prezintă: dr. Alin Spânu – istoric și dr. Constantin Corneanu – istoric

* Teatrul Național Radiofonic prezintă, în perioada martie – aprilie, în premieră absolută, în cadrul proiectului „Biografii, memorii”, un serial de teatru-document dedicat scriitoarei Ana Blandiana. Din program:

  • ora 19:00 – Ana Blandiana – „Copilul din sufletul meu”. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu. Cu participarea scriitoarei Ana Blandiana. În distribuție: Maria Ploae, Oana Maria Mărgineanu, Alexandru Nedelcu, Radu Bânzaru, Amalia Ciolan, Mioara Ifrim, Alin Panc, Armand Calotă, Mircea Constantinescu, Cristina Constantinescu, Afrodita Androne, Tache Florescu, Vitalie Bantaș. Muzica originală: Andrei Miricescu. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu – la Radio România Cultural
  • ora 20:00 – Ana Blandiana – „Neteama de moarte”. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu. Cu participarea scriitoarei Ana Blandiana. În distribuție: Maria Ploae, Oana Maria Mărgineanu, Alexandru Nedelcu, Radu Bânzaru, Amalia Ciolan, Mioara Ifrim, Alin Panc, Armand Calotă, Mircea Constantinescu, Cristina Constantinescu, Afrodita Androne, Tache Florescu, Magda Duțu, Ion-Costin Manoliu, Nicolae Mărgineanu. Muzica originală: Andrei Miricescu. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu – la Radio România Cultural

* Începând cu ora 18:30, Opera Națională București va găzdui o ediție specială din ciclul de conferințe „Scena Gândirii”. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Universitate, societate, creativitate”, va aduce pe scenă trei rectori ai unora dintre cele mai reprezentative universități românești. Diana Moș, rectorul Universității Naționale de Muzică din București, Marian Preda, rectorul Universității din București și Liviu Lucaci, rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” vor purta un dialog despre prezentul și viitorul învățământului superior în epoca societății digitale. Evenimentul va fi moderat de Daniel Nica, lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București. Dialogul va fi acompaniat de mai multe momente muzicale, susținute de artiști ai Operei Naționale București și va fi transmis în direct de TVR Cultural. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități

* Conferința publică cu tema „Germenii Eco-Somatici ai Reciprocității” susținută de Raffaele Rufo, practician de dans somatic, facilitator artistic și cercetător independent – ora 19:00, la Institutul Italian de Cultură București, Aleea Alexandru nr. 41. Evenimentul face parte din Rezidența de Dans ROOTS, un proiect AREAL – Spațiu pentru dezvoltare coregrafică finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

* Are loc  vernisajul expoziției „Cultură balneară în Ținutul Sării”  – ora 19:00, la Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Str. Gina Patrichi nr. 8. Expoziția va fi prezentată de curatorul Miklós Alpár

* Concert susținut de Trio Bucharest, format din violonistul Florin Croitoru, violoncelistul Anton Niculescu și pianistul Andrei Licareţ – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala Mare

* Licitaţie de Artă Istorică, organizată de Artmark, ce cuprinde o ultimă fotografie a lui Avram Iancu, două poze cu sculptorul Constantin Brâncuşi, realizate în atelierul său din Paris, dar şi o selecţie de numismatică şi piese din categoria „Militaria” – ora 19:00, la Palatul Cesianu-Racoviţă

* În cadrul celei de-a 28-a ediții a Festivalului Filmului Francez în România (21 – 31 mar.), are loc workshopul „Egalitate de gen și spații sigure în industria de film din România”, care se va desfășura în zilele de 26 și 27 martie la Rezidența 9, în prezența Marinei Longuet și a peste douăzeci de profesioniști din industria cinematografică (actori, regizori, producători, tehnicieni, distribuitori, critici de film, directori de festivaluri, instituții, profesori UNATC), care vor avea ocazia să discute și definească un prim cadru de linii directoare, recomandări și perspective de acțiune pentru a promova egalitatea între bărbați și femei, atât pe ecran, cât și în spatele camerei de filmat. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agenția RADOR

* Vernisajul expoziției „Deschis pentru inventar” semnată de Sergiu Roman – ora 19:00, la Galeria Calea Victoriei 91-93. Curatoriată de Diana Roman, manifestarea se va desfășura până pe 10 aprilie, sub patronajul Fundației Ana pentru Cultură și Artă

* Arad: Vernisajul expoziției „Sărutul apei” a artistelor Corina Stoica Hrițcu și Emanuela Endreea Hrițcu – ora 18:00, la Galeria Alfa, Bd. Revoluției nr. 90

* Iași: Muzica clasică vine în întâmpinarea tinerilor, prin proiectul educațional național „Un Stradivarius în școli”, parte a programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae. Din program:

  • ora 19:00 – Concert susținut de violonistul Răzvan Stoica (care cântă pe o vioară Stradivarius din 1729), acompaniat de pianista Andreea Stoica – la Colegiul Național Iași

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 25 – 29 martie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Din program:

  • ora 13:00 – Prelegerea cu tema „Curiozități Feng Shui”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Călătorie în științe neconvenționale – Feng Shui”, coordonat de Sorin Dinu, specialist în Feng Shui – în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • ora 15:00 – Prelegerea cu tema „Paradigme și Arhetipuri Culturale. Unitate, Diversitate și Identitate în Cultura Contemporană”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Facultatea de Drept din cadrul Centrului Universitar Pitești – în Sala Ars Nova de la Casa Cărții

* Sibiu: Biblioteca ASTRA Sibiu lansează proiectul de lectură „Ora de poveste” dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani – ora 18:00

* Suceava: Are loc primul recital din cadrul unui turneu național (26 mar. – 28 mai) susținut de ansamblul de percuție Young Beats, coordonat de muzicianul Zoli Toth – ora 19:00, în Sala Auditorium „Joseph Schmidt” a Universității „Ștefan cel Mare”

*****

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor europeni ai agriculturii

– Strasbourg: Congresul Autorităților Locale și Regionale își va desfășura sesiunea cu accent pe războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, creșterea antisemitismului și a urii anti-musulmane, a 30-a aniversare a Congresului și sprijinul forțelor democratice din Belarus (cu participarea liderului lor Sviatlana Tsikhanouskaya). Rapoartele de monitorizare privind aplicarea Cartei europene a autonomiei locale în Andorra, Croația, Franța, Italia, Muntenegru și Norvegia sunt pe ordinea de zi. Rapoartele privind observarea alegerilor locale în Republica Moldova precum și „Autoritățile locale și regionale ca actori și garanți ai statului de drept”, „Răspunsuri locale și regionale la dezastrele naturale și pericolele climatice: de la pregătirea pentru riscuri la reziliență”, „Summitul viitorului ONU (23 – 24 septembrie 2024)” vor fi de asemenea discutate și votate. Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović-Burić, Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Dunja Mijatović, Comisarul prezidențial ucrainean pentru drepturile copilului și reabilitarea copilului, Daria Herasymchuk (online) și viceprim-ministrul și ministrul afacerilor interne, economiei și mediului din Liechtenstein, Sabine Monauni, în numele Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, vor vorbi în sesiune. Sesiunea va fi transmisă în direct în patru limbi pe site-ul Congresului (26 – 28 mar.)

– Strasbourg: Secretarul general al CoE, Marija Pejčinović Burić, va participa la inaugurarea expoziției „Bienala de ilustrații Bratislava 2023”, organizată de Reprezentanța Permanentă a Republicii Slovace

– Kranj, Slovenia: Vizita cancelarului german, Olaf Scholz, la Castelul Brdo

– Manila, Filipine: Vizita ministrului indian al afacerilor externe, S. Jaishankar

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris cinci hotărâri privind Armenia, Bosnia și Herțegovina, Republica Moldova și Turcia

– Boao, China: Reuniunea anuală a Forumului Boao pentru Asia (26 – 29 mar.)

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Gaza

– Oakland, SUA: Robert F. Kennedy Jr. își anunță partenerul de candidatură pentru alegerile prezidențiale

– Dunkerque, Franța: Congresul Federației Naționale a Sindicatelor Operatorilor Agricoli (26 – 28 mar.)

– Nürnberg, Germania: Publicarea GFK indicele moral al consumatorilor germani

– Paris: Vernisajul expoziției „Paris 1874 – Inventing Impressionism” la Musée d’Orsay (26 mar. – 14 iul.)

– Paris: Licitația apartamentului designerului de modă Karl Lagerfeld (1933 – 2019)

– Meciuri amicale de fotbal:

  • Londra: Anglia – Belgia
  • Madrid: Spania – Brazilia

Miercuri, 27 martie

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* ora 8:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare și consultare

* Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) lansează, în România, Misiunea Economică şi Comercială a Francofoniei în Europa Centrală şi de Est (27 – 29 mar.). Cu această ocazie are loc o conferință de presă, la care participă Rareș-Ștefan Burlacu, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, coordonator național pentru organizarea Misiunii Economice și Comerciale a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală de la București, Caroline St-Hilaire, administratorul OIF, și Lucian-Ioan Rus, secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – ora 12:15, la Palatul Parlamentului

* Jud. Ilfov: Pelerinajul cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în Arhiepiscopia Bucureștilor, început luni, 4 martie, continuă la Protoieria Ilfov Sud, prilej cu care la ora 8:15, moaștele cuviosului vor poposi la Spitalul „Sf. Sava” din comuna Pantelimon, apoi vor ajunge la Mănăstirile Pasărea (ora 8:45) și Cernica (ora 10:00), la Parohiile Vintilă Vodă și Vârteju. Pelerinajul sfântului în Protoieria Ilfov Sud se va încheia la Mănăstirea Samurcășești, unde, de la ora 16:00, va fi oficiată Taina Sf. Maslu

* Muzeul Național al Literaturii Române sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului (27 mar.)  prin spectacolul „Refacerea vieții”, în regia lui Radu Băieșu – ora 19:00, în mansarda muzeului, din Str. Nicolae Crețulescu 8. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural

* În cadrul Stagiunii „ARCUB Jazz Live”, organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, are loc concertul „Urban Gypsy”, susținut de trompetistul american de origine română Emil Bîzgă, alături de Ciprian Parghel (bas), Albert Tajti (pian) şi Claudiu Purcărin (tobe) – ora 19:00, la Sala Mare – ARCUB. Printre partenerii media: Bucureşti FM

* Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chişinău (MNAM) organizează vernisajul expoziţiei „Un secol de pictură basarabeană. O sută de opere din colecţia MNAM”, cu prilejul aniversării Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918) – ora 18:00, la parterul Galeriei Naţionale, Calea Victoriei nr. 49-53 (27 mar. – 30 iun.)

*****

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Republica Democratică Congo

– Stockholm: Anunț din partea Băncii Suediei cu privire la nivelul ratei sale cheie

– Londra: Publicarea rezumatului Comitetului de politică financiară (FPC) al Băncii Angliei

– Décines-Charpieu, Franța: Fotbal – Women’s Champions League, returul sferturilor de finală: Lyon (Fra) – Benfica (Por)

– Londra: Fotbal – Women’s Champions League, returul sferturilor de finală: Chelsea (Ang) – Ajax Amsterdam (Țările de Jos)

Joi,  28 martie

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* ora 8:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare și consultare

* Piteşti: Consiliul Judeţean Argeş organizează „Gala Excelenţei în Argeş”, ediţia 2024, eveniment dedicat personalităţilor argeşene care, prin activitatea ştiinţifică şi profesională, s-au remarcat în domenii de referinţă în cursul anului 2023, contribuind în mod esenţial la prestigiul judeţului Argeş – ora 18:00, la Teatrul „Alexandru Davila”. Vor fi acordate premii în 10 domenii de activitate: educaţie şi ştiinţe, sănătate, cultură şi arte, social, sport, tineret, turism, mediu de afaceri, mass-media şi mediu public

* Conferinţa „HR Trends 2024” organizată de Ziarul financiar, cu tema „Viitorul resurselor umane, sub presiunea transformărilor” – ora 9:00, la Hotel Sheraton

* Publicația online Profit.ro organizează evenimentul „Profit.ro IMM – Anul marilor presiuni pentru micii antreprenori. Unde mai pot găsi soluții de creștere”, ediția a IV-a – ora 9:00, la Hotel JW Marriott

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date despre tendinţele în evoluţia activităţii economice în perioada martie – mai 2024

* Conferința cu tema „Sănătatea femeii – gender medicine. Politici și strategii eficiente” organizată de revista Politici de Sănătate – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Sala „Avram Iancu”

* Lansarea filmului-manifest „Ce ai făcut la școală?”, o inițiativă a Asociației GO-AHEAD, sub îndrumarea regizorului Tedy Necula, o poveste despre nevoia tinerilor de a beneficia de programe de dezvoltare personală și consiliere, despre nevoia acestora de a fi ascultați, înțeleși și validați. Filmul va putea fi vizionat începând cu luna aprilie în cinematografele din orașele: București, Alba Iulia, Craiova, Vaslui, Cluj, Constanța, Brașov, Timișoara, Ploiești, Iași, Gura Humorului. De asemenea, filmul va fi vizionat și de către elevii din 35 de licee din București și jud. Ilfov, Dâmbovița, Tulcea, Vâlcea, Bacău, Harghita, Satu Mare, Hunedoara, Ialomița, Suceava, Neamț

* Cluj-Napoca: Concert susținut de Irina Rimes – ora  19:30, la Casa de Cultură a Studenților

* Timișoara: Cea de-a treia ediție a festivalului Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România ajunge la Timișoara între 28 și 31 martie. La Cinema Victoria vor fi proiectate filmele: „Ți-am zis eu!”, de Ginevra Elkann, „Adagio”, de Stefano Sollima, „Misericordie”, de Emma Dante, „Himera” de Alice Rohrwacher, „Adevăratele continente sunt oceanele”, de Tommaso Santambrogio, „Eu căpitan”, de Matteo Garrone, „Clădirea Laf”, de Michele Riondino și „Patagonia” de Simone Bozzelli. Printre partenerii media: Radio Romania Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, București FM, Radio România Cluj, Radio România Timișoara, Radio Iași

* Timişoara: Are loc spectacolul de teatru „Sunt o babă comunistă”, după romanul lui Dan Lungu, regia artistică: Antonella Cornici – ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”

* Timișoara: Concert susținut de trupa byron, în care va lansa videoclipul „Cadou” – ora 20:30, la D’Arc Timișoara, Piața Unirii nr. 5

*****

– Brasilia: Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, urmează să-l primească pe omologul său francez, Emmanuel Macron, la palatul prezidențial din Brasilia

– Varșovia: Reuniune a guvernelor polonez şi ucrainean, cu discuţii despre problema blocajelor la frontieră

– Coreea de Sud: Alegeri pentru Adunarea Națională

– Frankfurt: Banca Centrală Europeană publică evoluția creditelor acordate sectorului privat și a masei monetare M3 în zona euro

– Nürnberg, Germania: Publicarea cifrelor șomajului pentru luna martie de către Agenția de ocupare a forței de muncă

– Washington, DC: Publicarea datelor privind PIB-ul pe anul 2023 și al patrulea trimestru (a treia și ultima estimare)

– Nairobi: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) – Raliul Kenyei (28 – 31 mar.)

– Barcelona: Fotbal – Women’s Champions League, returul sferturilor de finală: FC Barcelona (Spa) – Brann Bergen (Nor)

– Paris: Fotbal – Women’s Champions League, returul sferturilor de finală: Paris SG (Fra) – BK Häcken (Sue)

Vineri, 29 martie

* Sibiu: Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din România și Republica Moldova, se întoarce cu un nou sezon, mii de oportunități profesionale și angajatori din diverse domenii de activitate – ora 11:00, la Sala Sporturilor Transilvania (29 – 30 mar.)

* Conferinţa „Top 1.000 cele mai mari companii din România. Noi alegem să dezvoltăm România”, organizată de Ziarul Financiar – ora 9:00, la Hotel Sheraton

* Coaliția Pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării organizează dezbaterea „Hora reciclării a început împiedicat!”, în cadrul căreia se va discuta despre provocările și perspectivele sistemului de Garanție-Returnare. Participă specialiști în economia circulară și reprezentanți ai industriilor implicate sau afectate de aplicarea SGR – ora 11:00, pe platforma ZOOM

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind:

  • Locurile de muncă vacante în anul 2023
  • Numărul de pensionari şi pensia medie lunară în anul 2023
  • Producţia vegetală la principalele culturi în anul 2023 – date provizorii
  • Autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în februarie 2024

* „O Sole Mio” – concert extraordinar de arii, canzonette şi zarzuele susținut de tenorul Ştefan von Korch şi baritonul Adrian Mărcan, alături de pianistul Alexandru Burcă – ora 19:00, la Sala Dalles

* Arad: Concert susținut de Irina Rimes – ora 19:30, la Filarmonica de Stat Arad

* Timişoara: Concert susținut de Orchestra simfonică „Remus Georgescu” sub bagheta dirijorului David Crescenzi. Solişti: pianiștii Dragoş Mihăilescu şi Dinu Mihăilescu – ora 19:00, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul

*****

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun)/ Roma: Papa Francisc prezidează slujba din Vinerea Mare la Bazilica Sf. Petru și Calea Crucii de la Colosseum

– Bruxelles: Marcarea a 20 de ani de la intrarea în NATO a șapte țări din fosta Europă comunistă (România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Estonia, Letonia)

– Dublin: Sunt marcați 20 de ani de la legea antifumat în Irlanda, prima țară din lume care a interzis fumatul în locuri publice

– Japonia: Lansarea filmului „Oppenheimer”, regia: Christopher Nolan

– Dubai: Curse de cai – Cupa Mondială 2024 de la Dubai

Sâmbătă, 30 martie

* Evenimentul inaugural din seria națională de evenimente „ParentX” – ora 16:00, la Ateneul Român. „ParentX Events” este un concept inovator ce reunește cele mai mari personalități și experți în domeniul educației și dezvoltării personale, oferind o platformă unică pentru părinți și profesioniști în domeniu să exploreze cele mai recente tendințe și practici în creșterea și educarea copiilor

* Are loc a 14-a ediție a „Marșului pentru Viață”, care încheie manifestările din cadrul „Lunii pentru viață 2024”, tema acestui an fiind „Construim împreună cultura sprijinului față de femeia însărcinată” – ora 11:30 (punct de adunare la statuile din Piața Universității), pe traseul Bld. Regina Elisabeta – Bld. Schitu Măgureanu – Parcul Izvor, unde la ora 13:00, va avea loc concertul caritabil „Live for Life”

* Popești-Leordeni, jud. Ilfov: Sub motto-ul „MaiMultVerde în orașul meu”, Asociația MaiMultVerde continuă plantările în mediul urban, în cadrul campaniei „România plantează pentru mâine”, susținută de OMV Petrom – ora 8:30, în Popești-Leordeni

* Liga AC (Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnica Timişoara) organizează cea de-a XVII-a ediţie a concursului naţional iTEC, ce va avea loc în perioada 30 martie – 7 aprilie. ITEC este o competiţie dedicată atât studenţilor, cât şi elevilor de liceu pasionaţi de domeniul IT, oferindu-le acestora un cadru de învăţare, dar şi de a pune în aplicare cunoştinţele dobândite pe parcursul anilor de studiu

* Asociația Clasic e fantastic și Filarmonica „George Enescu” organizează o „lecție de balet” în care publicului îi va fi prezentat succint drumul care duce din sala de repetiții, în care se lucrează zilnic, la sala de spectacol – ora 11:00, la Ateneul Român. Interpreți: elevi ai Liceului de coregrafie „Floria Capsali” din București. Regia: Mihaela Țigănuș Vasilovici. La pian: Diana Zăvălaş

*****

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Papa Francisc prezidează slujba de Paști în Bazilica Sfântul Petru

– Moscova: Încheierea arestării preventive a jurnalistului Wall Street Journal, Evan Gershkovich

– Germania: Fotbal – Campionatul Germaniei: Bayern Munchen – Dortmund

Duminică, 31 martie

* Timișoara: Noul terminal al Aeroportului „Traian Vuia” din Timişoara va fi dat în funcţiune, odată cu intrarea României în Spaţiul Schengen, pe cale aeriană, conform unui anunţ al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu

* Valabilitatea voucherelor de energie a fost prelungită până la această dată, în condiţiile în care termenul iniţial a fost 31 decembrie 2023

* Timișoara: Primăvara culturală timişoreană se încheie cu spectacolul de teatru „Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare, în adaptarea și regia lui Radu Iacoban – ora 19:00, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Sala Mare

* Timișoara: Concert susținut de Irina Rimesora 19:30, la Sala Capitol

*****

–  Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Papa Francisc prezidează slujba din Duminica Paștelui și binecuvântarea Urbi et orbi în Piața Sf. Petru

– Turcia: Alegeri municipale

– Marsilia, Franța: Fotbal – Liga 1: Marsilia – Paris SG

– Manchester: Fotbal – Campionatul Angliei: Manchester City – Arsenal