Aderarea la OCDE este una dintre principalele priorităţi de politică externă ale Bulgariei

Sub conducerea viceprim-ministrului şi ministrului demisionar al afacerilor externe din Bulgaria, Maria Gabriel, s-a desfăşurat reuniunea Mecanismului de Coordonare Interdepartamentală privind procesul de discuţii şi activităţi pregătitoare pentru aderarea ţării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În cadrul reuniunii, au fost prezentate informaţii cu privire la constatările şi recomandările din rapoartele de analiză tehnică, precum şi măsurile luate deja şi planificate de adaptare a politicilor la standardele OCDE. Accentul discuţiei a fost decizia adoptată a Consiliului de Miniştri privind componenţa echipei care lucrează pe problemele privind aderarea la OCDE la Ambasada Bulgariei de la Paris. „Aderarea Bulgariei la OCDE continuă să fie una dintre principalele priorităţi de politică externă ale ţării noastre. Le mulţumesc membrilor Mecanismului de Coordonare Interdepartamentală şi echipelor ministerelor de resort pentru munca susţinută, rezultatele obţinute şi angajamentul consecvent”, a declarat Maria Gabriel. Aceasta a subliniat rolul important al Adunării Naţionale în procesul de aderare a Bulgariei la OCDE pentru adoptarea accelerată a unor modificări legislative importante. „Raportul despre Bulgaria este pozitiv, reflectă aşteptările privind stabilitatea politică a ţării noastre, constată ritmul bun şi accelerat în care se mişcă ţara noastră. Evidenţiază progresele înregistrate până acum şi viitoarele analize de aderare”, a adăugat Gabriel. O delegaţie condusă de secretarul general adjunct al OCDE, Ulrik Knudsen, urmează să viziteze Bulgaria între 2 şi 4 aprilie pentru a reafirma angajamentul de a finaliza procesul de negociere./ddaniela/eradu

(www.dariknews.bg – 26 martie)