ONU a cerut Federației Ruse să predea Kievului datele referitoare la victimele prăbuşirii avionului Il-76 în apropiere de Belgorod

Moscova trebuie să predea Kievului datele referitoare la militarii ruși aflați la bordul avionului Il-76 care s-a prăbușit în regiunea Belgorod, se arată în declarația Direcției Înaltului Comisar ONU pentru drepturile omului.

În text se remarcă faptul că ONU nu a reușit să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul, pentru că este imposibil să se investigheze incidentul cu metodele obișnuite pentru ONU, din cauza lipsei accesului la date și materiale.

În același timp, numărul mare de victime umane subliniază necesitatea unei anchete imparţiale, a declarat Direcția și a cerut predarea neîntârziată a tuturor datelor autorităților ucrainene.

După cum informează Rosbalt, Il-76 s-a prăbușit pe 24 ianuarie în regiunea Belgorod. Potrivit datelor Ministerului Apărării, la bord se aflau 65 de militari ucraineni, șase membri ai echipajului și trei însoțitori de bord. Nu există supraviețuitori. Potrivit datelor departamentului citat, avionul a fost doborât de pe teritoriul ucrainean./snicolau/dsirbu

www.rosbalt.ru – 28 martie