Ungaria este considerată cel mai mare producător de hrean din Uniunea Europeană

Pe lângă asigurarea cantităţii necesare în piaţa internă, Ungaria poate exporta cantităţi importante de hrean de înaltă calitate. Cu aproximativ 1.228 de hectare de teren cultivat, Ungaria este cel mai mare producător de hrean din Uniunea Europeană, se arată într-un rezumat publicat miercuri de Camera Națională de Agricultură (NAK) și Organizaţia Interprofesională pentru Fructe şi Legume din Ungaria (FruitVeb).

Pe lângă cunoscuta sa variantă rasă, care este la mare căutare în perioada Paștelui, hreanul este folosit și ca aromă pentru produsele conservate murate și cu oţet, precum castraveți, varză sau sfecla roșie. Lucrările de recoltare durează din octombrie până la începutul următorului sezon de plantare, adică până în martie. În ultimii ani, s-au recoltat anual 10-12 mii de tone de hrean, în 2023 cantitatea recoltată a fost de 11,5 mii de tone.

Datorită cantităţii recoltate, Ungaria este considerată cel mai mare producător de hrean din Uniunea Europeană. Datorită tehnologiei de recoltare și depozitare în etape, recolta ungară este suficientă nu numai pentru a asigura cantitatea necesară în piața internă, dar şi pentru a servi mai mult de jumătate din piața europeană până la recoltarea noului hrean. 80-90 la sută din hreanul produs în Ungaria este exportat, în 2022 exportul a fost de 9 mii tone. Ungaria exportă hrean, în primul rând, în Germania, Polonia, Regatul Unit și Republica Cehă, de obicei sub formă proaspătă, se mai arată în rezumatul NAK și FruitVeB.

Hreanul este o plantă originară din Ungaria, iar gustul său tipic înțepător este cauzat de butiltiocianatul și izotiocianatul de alil din rădăcina sa. Hreanul proaspăt ras are un conținut ridicat de vitamina C și are efect antibacterian și antiviral. Hreanul din Hajdúság este un produs cu denumire de origine protejată (OEM) din 2008, care a fost inclus pe lista produselor Hungarikum, în 2021. La Hajdúság, situată în Marea Câmpie Ungară din jurul Debrețin, se află 96 la sută din suprafața de producție internă, ceea ce oferă un mijloc de trai pentru sute de familii, menţionează NAK și FruitVeB./rganciu/dsirbu

MTI – 28 martie