Autorităţile din Rusia îl acuză pe preşedintele CIO de conspirație pentru a le exclude sportivii de la Jocurile Olimpice

Administraţia din Rusia l-a acuzat marți pe președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach, de implicare într-o „conspirație” cu Ucraina pentru a-i exclude pe cei mai puternici sportivi ruşi de la Jocurile Olimpice de la Paris de anul acesta.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a pronunţat această acuzație după ce doi actori ruși cunoscuți ca Vovan și Lexus au publicat o înregistrare a unei conversații cu dl Bach, în cursul căreia acesta a fost făcut să creadă în mod fals că vorbește cu un oficial african din domeniul sportului. În cursul discuţiei, Thomas Bach a spus că CIO a înființat un grup special pentru a monitoriza mass-media și internetul și a se asigura că sportivii ruși care au făcut declarații politice în sprijinul guvernului lor nu pot lua parte la Jocurile Olimpice.

„Am oferit și părții ucrainene posibilitatea – nu numai că i-am oferit, dar i-am cerut – să ne furnizeze cunoștințele sale despre comportamentul unor astfel de sportivi sau oficiali ruși” a putut fi auzit afirmând dl Bach, în limba engleză, în acea înregistrare.

Maria Zaharova a postat pe Telegram că dl Bach a „intrat într-o conspirație politico-administrativă și, aparent, criminală cu o anumită parte” – adică Ucraina – „pentru a exclude concurenții sportivi puternici din competițiile internaționale”. Ea a adăugat: „Relația președintelui CIO, Bach, cu Comitetul Național Olimpic al Ucrainei și oficialii săi și admiterea unei ‘cereri de monitorizare a sportivilor ruși’ ar trebui să facă obiectul unei investigații amănunțite”.

Relațiile dintre Rusia și CIO s-au înrăutățit brusc în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice, la care sportivii ruși și belaruşi vor concura ca neutri, fără drapele și imnuri naţionale, din cauza războiului din Ucraina. De asemenea, sportivilor din cele două ţări li s-a interzis să participe la parada de deschidere. Anticipând publicarea discuţiei în cauză, CIO a transmis luna trecută că dl Bach a fost victima unei farse.

Comitetul Olimpic Internaţional a anunțat public înființarea unui comitet de evaluare a eligibilităţii fiecărui sportiv rus sau belarus care se califică la Paris. Pentru a fi autorizați să concureze, sportivii nu trebuie să fi susținut activ războiul din Ucraina și nu trebuie să aibă legături cu nicio agenție militară sau de securitate./opopescu/csimion

REUTERS – 2 aprilie