Miercuri, 3 aprilie, se împlinesc 80 de ani de la moartea lui Octav Băncilă, considerat cel mai important reprezentant al realismului social în pictura românească.
Dacă Grigorescu, Andreescu, Tonitza, Luchian, Ressu, Şirato, au pictat aspecte ale vieții de la sat din perspective idilice, Octav Băncilă a schimbat pentru totdeauna felul de a picta universul rural, redând în creaţiile sale aspecte realiste, dure, ale vieţii rurale, fiind pictorul țărănimii oropsite, adăpostite în mahalale.
Octav Băncilă s-a născut în 4 februarie 1872 – sau conform altor surse la 27 ianuarie 1872 – , la Corni, lângă Botoşani, într-o familie de ţărani, Profira şi Vasile Băncilă.
După nașterea lui Octav, părinţii săi s-au mutat la Botoșani unde și-au deschis o prăvălie, însă afacerea a mers foarte prost și Vasile a fost nevoit în scurt timp să-și ipotecheze casa.
În anul 1876, tatăl său a murit, iar grijile familiei au rămas în sarcina mamei sale.
La vârsta de opt ani, Octav s-a mutat la Iași, unde va locui la surorile sale mai mari Sofia și Ecaterina. Profira era atât de săracă încât nu și-a putut crește singură copiii – ci doar pe Elena, fiica cea mică.
Sofia se căsătorise cu Ion Nădejde, redactor, pe atunci, al revistei „Contemporanul”, cel ce avea să-i descopere lui Octav puternica vocaţie artistică.
Încă din primii ani de gimnaziu, Octav Băncilă a fost preocupat de desen, caietele sale fiind pline de schițe și desene care reprezentau chipuri, în diferite ipostaze, însă unele dintre acestea erau realizate destul de stângaci.
A urmat, la Iaşi, şcoala primară, cursuri gimnaziale la „Ştefan cel Mare”, iar mai târziu cursurile Şcolii de Arte Frumoase, unde i-a avut ca profesori pe pictorii Panaiteanu Bardasare şi C. Stahi (1887-1893).
În anul 1894 a plecat în Italia şi la Paris, stabilindu-se în cele din urmă la Műnchen unde s-a înscris la Academia de arte frumoase, studiind cu maeştrii Gys şi Raub. În a doua jumătate a anului 1898, a revenit în ţară, unde, până în anul 1900, şi-a efectuat stagiul militar. În această perioadă, Băncilă a pictat celebrul tablou intitulat „Recrutul”, care a reprezentat începutul criticii sale împotriva modului în care era organizată și condusă armata română.
După lăsarea la vatră, și-a amenajat un mic atelier în curtea Gimnaziului Ștefan cel Mare.
În anul 1900 a organizat prima expoziţie personală la Teatrul Naţional din Iaşi, iar tematica socială, care arată înclinarea spre realism a pictorului, a fost reprezentată de o serie de portrete cum a fost „Nostalgie” în care a pozat verișoara sa Victoria, sau „Vrăjitoarea”, care a fost lucrată la Iași, în anii studenției.
În anul 1901, a urmat o altă expoziţie, în acelaşi loc, iar de la sfârşitul anului 1901, Octav Băncilă a îndeplinit funcția de profesor în cadrul „Școlii normale Vasile Lupu”.
În anii care au urmat, pictorul a mai expus picturi doar prin vitrinele magazinelor, fiind, în schimb, mai preocupat de grijile familiei.
Mai târziu, Octav Băncilă va picta tablouri cu teme muncitoreşti şi revoluţionare, precum „Înainte de 1907” şi ciclul de picturi „1907”, peisaje, precum „Gura Holdiţei” – 1912, dar şi un mare număr de portrete, cum este „Ţiganca” – 1914.
Trebuie menţionat şi faptul că, în anul 1913, Băncilă va picta la Agapia, unde l-a cunoscut pe Gala Galaction, de care avea să îl lege o remarcabilă prietenie.
În anul 1914, are cea de-a patra expoziţie personală, la Ateneul Român, unde va prezenta nu mai puţin de 60 de lucrări, iar în 1915, a organizat o nouă expoziţie, unde va participa cu 100 de lucrări.
Alte lucrări remarcabile pe care le-a realizat sunt „Moara din Broşteni” – 1906, „Cap de ţăran” – 1907, „Peticarul” – 1908, „Muncitorul” – 1911, „Grevistul” – 1914, „Spălătoreasa” – 1915, „Pax” – 1916.
În toată opera creată cu tematică evreiască, Octav Băncilă a deosebit clasele sociale și a evidențiat antagonismul dintre ele, însă un loc important în opera artistului îl reprezintă picturile care au ca izvor de inspirație viața țiganilor, cu predilecție a țiganilor nomazi.
În perioada Primului Război Mondial, se află la Cartierul general al Armatei şi participă la expoziţia „Arta Română” cu peste 130 de tablouri, prilej cu care a fost elogiat de Nicolae Tonitza.
În anii care au urmat, Octav Băncilă a expus adesea la Iași și la București, rareori reușind să aducă tematici noi în lucrările sale.
În ianuarie 1923, a participat la o expoziție la București împreună cu Otto Briese și Paul Verona, iar în martie 1924, a luat parte și la expoziția grupării „Arta Română” în Sala Liedertafel din București, unde s-a comemorat pentru prima oară după deces, personalitatea şi opera lui Ștefan Luchian.
În mai 1924, a mai deschis o expoziție la Iași împreună cu sculptorul Ion Mateescu, aceasta fiind prima expoziție pe care a făcut-o în capitala Moldovei după cele din 1900 și 1901.
În perioada decembrie 1924 – ianuarie 1925 a avut o expoziție la Iași unde prezintă compoziția „Lucrătorul”.
Octav Băncilă a deschis o expoziție în anul 1927 la București, în aprilie, unde a adus o compoziție de mari dimensiuni intitulată „După două mii de ani”, reprezentându-L pe Isus în întregime cu coroană de spini și cu fața acoperită cu mâinile.
În anul 1940 se mută la Bucureşti, unde, în anul 1943 va participa la ultima expoziţie personală.
Octav Băncilă a avut şi o puternică activitate politică. A fondat în anul 1919 împreună cu Constantin Ion Parhon și cu Paul Bujor, Partidul Muncitor de orientare socialistă. Formaţiunea a avut o viață scurtă, fuzionând în scurt timp cu Partidul Țărănesc.
În întreaga sa viață, Băncilă a rămas critic la toate evoluțiile politice și sociale din România. A susținut acțiunile muncitorești din Lupeni, Valea Jiului și a folosit arta pentru a ataca tendințele antisemite din societatea românească.
A participat, de asemenea, la alegerile legislative din anul 1920 pe poziția a patra pe lista Partidului Socialist la Iași, iar spre finalul vieții a simpatizat cu ideile comuniste, fără a deveni membru al Partidului Comunist.
A fost căsătorit cu Ana Popovici, ce doi având nu mai puţin de 10 copii.
Octav Băncilă a murit la 3 aprilie 1944, la vârsta de 72 de ani, la Bucureşti, din cauza unui edem pulmonar.
După moartea sa, cele mai importante lucrări pe care le-a realizat, au fost selecţionate pentru expoziţiile din străinătate, de la Paris, Budapesta, Moscova.
În memoria sa, Liceul de artă din Iași poartă numele de Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” iar şcoala gimnazială din localitatea natală îi poartă, de asemenea, numele. Numele său a fost atribuit unor străzi din diferite orașe ale României ca București, Cluj, Iași, Botoșani, Suceava, Timișoara, Vaslui, Constanța, Galați, Cernavodă.
Octav Băncilă a creat numeroase portrete, naturi statice, tablouri cu flori și peisaje, toate aceste făcând deliciul caselor de licitații contemporane.
Cei mai vânduţi artişti sunt Th. Aman, N. Grigorescu, N. Tonitza şi, mai rar, Ion Ţuculescu, iar lucrările lui Băncilă sunt din ce în ce mai căutate acum, fiind preţuite la sume considerabile în cadrul licitaţiilor de artă.
Astfel, în 2011, tema evreilor din lucrarea „O afacere bună” a adus suma de 52.500 de euro în cadrul unei licitaţii, deşi tabloul intrase în vânzare la o valoare minimă de doar 18.000 de euro.
În decembrie 2019, la o licitaţie de iarnă, lucrarea „Peticarul” de Octav Băncilă, s-a vândut contra sumei de 25.000 de euro iar o altă lucrare a artistului, „Evreu”, a fost adjudecată pentru suma de 20.000 de euro.
