Vineri, 24 mai, se împlinesc 50 de ani de la moartea legendarului muzician american Duke Ellington, o figură emblematică a istoriei jazz-ului universal. Cu o carieră de peste 50 de ani, Duke Ellington a compus mii de cântece pentru spectacole sau pentru marele ecran, jazz, muzică religioasă, ori muzică clasică, a fost autorul coloanei sonore pentru patru producţii cinematografice şi a susţinut concerte în mai toate sălile cu ştaif de peste Ocean.
Edward Kennedy Ellington, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 29 aprilie 1899, la Washington, D.C., fiind fiul unor muzicieni talentaţi, James Edward Ellington – majordom, unul prosper după standardele afro-americane ale vremii și care se auto-educase grație bibliotecii medicului la care lucra – şi Daisy (născută Kennedy) – amândoi pianiști amatori talentați.
S-a îndrăgostit de mic de orchestrele care cântau în cluburile de dans, unde mama lui îl ducea, îmbrăcat „la patru ace”, și îl punea pe marginea scenei lângă muzicieni.
Lui Ellington îi plăcea să stea în sala de biliard unde putea asculta muzică, dar, de asemenea, putea să participe activ la discuții de tot felul. Acest loc i-a permis să-și dezvolte urechea muzicală.
La vârsta de 7 ani începe să ia lecţii de pian, va studia armonia cu profesorul Henry Lee Grant dar a învățat şi să scrie și să citească muzică cu pianistul și dirijorul Oliver „Doc” Perry.
În liceu a fost mult mai interesat de baseball decât de muzică, iar primul său job a fost ca vânzător de alune pe stadion. S-a remarcat la şcoală – Pratt Institute din Brooklyn, New York -, ca un elev eminent.
La 15 ani, a scris prima sa compoziţie muzicală, „Soda Fountain Rag”, iar la vârsta de 17 ani, Duke a început să cânte ca profesionist.
Numeroasele călătorii făcute împreună cu mama sa în Statele Unite îi permit să cânte nu numai în Washington, ci și în Philadelphia și Atlantic City sau New Jersey.
Din 1917 până în 1919, Ellington a făcut primii paşi în cariera oficială de muzician, în același timp, a lucrat în publicitate și pe post de curier pentru Marina Statelor Unite.
Va părăsi casa familiei pentru o locuinţă pe care a cumpărat-o cu economii din concerte și a creat primul său grup de jazz, The Duke’s Serenaders – format mai întâi din colegi de clasă și apoi i s-au alăturat câțiva muzicieni mai experimentați, printre care Arthur Whetsol la trompetă, Otto „Tobby” Hardwick la saxofon și, bineînțeles, marele său prieten Sonny Greer la tobe.
Cu prima sa trupă, „The Duke’s Serenaders”, cânta pe la petreceri și săli de dans, iar ceea ce era neobișnuit pentru acea vreme e că trupa cânta pentru oricine aprecia muzica lor.
Va cânta, de asemenea, în compania unui muzician de banjo local pe nume Elmer Snowden.
După câteva spectacole promoționale susținute la școală, grupul a susținut primul lor concert oficial la Reformer’s Hall în iarna anului 1917.
Împreună cu grupul, Duke Ellington a înregistrat sute de piese, a avut apariţii în filme şi a cântat la radio, dar a efectuat şi turnee în Europa în anii ’30.
Orchestra lui a început să cânte în cluburile de noapte de pe Broadway, și a început o îndelungată rezidență muzicală la faimosul Cotton Club din Harlem, un loc unde lumea venea să danseze. Aici au cântat mulți ani, până în 1931, dar multă vreme nu puteau să și vină să asculte alți muzicieni cântând, pe motiv că Duke și orchestra lui erau de culoare. În timp, Ellington va avea meritul de a fi contribuit la relaxarea politicii de segregare rasială a celebrului club.
Pe de altă parte, în vremuri în care black pride (mișcarea afro-americanilor de exprimare publică a mândriei de a fi „negru”) nici nu se întrevedea la orizont, el a fost printre primii muzicieni de culoare care au făcut din compozițiile lor o sărbătoare a identității culturale afro-americane, folosind și frecvent termenul „negru” în numeroase piese.
Duke Ellington va deveni o personalitate muzicală remarcabilă, care va influenţa muzica jazz din întreaga lume.
Nu de puţine ori, însă, stilul lui de lucru era interesant dar stresant pentru colegii de trupă. De multe ori își chema muzicienii la repetiții la ora 3 dimineața, și timp de 4-5 ore lucrau fără partituri, cu Duke la pian, trecând prin piesele pe care dorea să le dezvolte, sugerând aici o parte pentru saxofon, una pentru clarinet sau trompetă. Aceasta fiindcă Duke considera că muzicienii săi pot memora mai bine piesele în acest mod decât dacă ar fi avut partituri în față.
În cei peste 50 de ani de carieră a susţinut peste 20.000 de spectacole în Europa, America Latină, Orientul Mijlociu, Asia şi se estimează că de-a lungul vieţii a compus peste 3.000 de cântece – marea majoritate fiind scrise în timpul călătoriilor – , printre cele mai cunoscute fiind „It Don’t Mean a Thing if It Ain’t Got That Swing”, „Sophisticated Lady”, „Mood Indigo”, „Solitude”, „In a Mellotone”, „Satin Doll”.
Din discografia lui Duke Ellington amintim: ”Duke Ellington: Queenie Pie”, ”Jazz Profile: Duke Ellington”, ”Golden Era of Jazz, Vol. 6”, ”The Duke Ellington Collection”, ”Famed Fieldcup Concert”, ”Jazz Hits, Vol. 1”, ”70th Birthday Concert”, ”Music Is My Mistress”, ”Digital Duke”, ”The World of Duke Ellington, Vol. 2”, ”Eastbourne Performance”, ”Collages”, ”Up in Duke’s Workshop”, ”The Afro-Eurasian Eclipse”, ”Togo Brava Suite”, ”Latin American Suite”, ”New Orleans Suite”, ”Yale Concert”, ”Second Sacred Concert”, ”The Popular Duke Ellington”, ”… and His Mother Called Him Bill”, ”Ella & Duke at the Côte D’Azur”, ”The Duke Ellington’s Far East Suite”.
Despre compoziţiile sale, autorul comenta: „Încerc să surprind în muzică emoţia, caracterul şi starea poporului meu”.
Creaţiile lui Ellington – un jazz accesibil, cu accente către swing – vor rămâne generaţiilor următoare de compozitori ca un etalon, indiferent de stil – jazz, pop, muzică de teatru, muzică de film.
În 1965, când marile orchestre de jazz începeau deja să fie eclipsate de artiștii be bop și de emergența fenomenului rock’n’roll, Ellington a ajuns din nou în fruntea top-urilor cu legendara înregistrare a concertului său din 1965 de la Newport Jazz Festival.
Când a împlinit 70 de ani, în 1969, a fost invitat de președintele Nixon să cânte la Casa Albă – unde anterior, în anii 1920, tatăl său lucrase ca majordom. Întrucât și-a adaptat constant de-a lungul anilor stilul ca pianist, chiar și la acea vârstă, auzindu-l cântând, puteai crede că pianistul e un tânăr care cântă în stilul acelei vremi, nu unul peste care trecuseră decenii bune de jazz și de viață.
A colaborat cu cei mai mari dintre marii muzicieni ai timpului său, printre care cântăreața Ella Fitzgerald, pianistul și dirijorul Count Basie, trompetistul Louis Armstrong sau saxofonistul John Coltrane, iar în 1967 a înregistrat un album cu Frank Sinatra intitulat „Francis A. & Edward K”.
Duke a fost şi vedetă a câtorva filme în care a apărut, începând cu „Black and Tan Fantasy” (1929 – un scurt-metraj despre Mișcarea de renaștere din Harlem, comunitate a cărei vedetă incontestabilă era acesta), în care Duke și muzicienii lui aveau aspectul și atitudinile unor muzicieni de culoare cu distincție, nu „îmbrăcau” stereotipul – frecvent pe atunci – al personajelor de culoare care jucau roluri mai degrabă de clovni sau de comedianți „ieftini”.
A urmat pelicula „Cabin in the Sky” (1943), un musical care a marcat un moment important în istoria filmului prin faptul că întreaga distribuție era de culoare, apoi „Anatomy of a Murder” (1959), film bazat pe un caz real, care va fi ales în 2012 să facă parte din Registrul național de film, fiind considerat „semnificativ din punct de vedere cultural, estetic și istoric”.
În anul 1973, Duke Ellington îşi publică autobiografia – ”Music Is My Mistress”.
Ellington a câştigat nu mai puţin de 13 premii Grammy, între anii 1959 – 2000, dintre care nouă în timpul vieţii.
În anul 1966 a primit, din partea preşedintelui SUA, Lyndon Johnson, President’s Gold Medal (Medalia prezidenţială de aur), iar în 1969, preşedintele Richard Nixon i-a oferit Medal of Freedom (Medalia libertăţii).
A fost, de asemenea, laureat al Premiului Pulitzer (posum, în 1999) şi a fost distins cu Legiunea de Onoare a Franţei, în 1973.
Din 1960, se află în Hollywood Walk of Fame, în 1964, a obţinut un titlu de Doctor onorific al Milton College, ira în 1971 este ales Doctor Honoris Causa al Berklee College of Music.
În anul 1986, a fost tipărit în SUA un timbru comemorativ cu chipul muzicianului.
Duke a fost căsătorit cu Edna Thompson, prietena sa încă din liceu, cu care a avut un copil, Mercer Kennedy Ellington. După despărțirea de soţia sa, a urmat relația cu Midred Dixon, care l-a însoțit în turnee și i-a fost muză la apogeul carierei sale (iar fiului său, ca o mamă), dar și manager al companiei lui Duke, Tempo Music. Apoi au urmat două relații, cu Beatrice „Evie” Ellis și Fernanda de Castro Monte – cu ambele, Ellington a avut relații cumva în paralel, și le-a susținut financiar toată viața.
Duke Ellington a murit la 24 mai 1974, la vârsta de 75 de ani, după o lungă luptă cu cancerul, ultimele sale cuvinte fiind: ”muzica reprezintă cum trăiesc, de ce trăiesc şi cum voi rămâne în amintire”.
A fost înmormântat la Woodlawn Cemetery în Bronx, New York City, iar la ceremonia funerară, la care au participat peste 12.000 de persoane, prietena şi colaboratoarea lui, artista Ella Fitzgerald, a spus: „E o zi foarte tristă. A dispărut un geniu”.
În anul 1977, Stevie Wonder a scris piesa „Sir Duke”, dedicată marelui Duce Ellington.
Fiul său, Mercer, el însuși un compozitor și trompetist cunoscut, a scris numeroase cântece pentru orchestra tatălui său și a preluat conducerea orchestrei după moartea acestuia.
La începutul anilor 1980, Mercer Ellington a devenit dirijorul primului musical ce conținea compozițiile tatălui său, intitulat „Sophisticated Ladies”. Până la moartea sa (tot de cancer, la fel ca Duke), în 1996, a făcut turnee și înregistrări cu orchestra lui Duke.
După moartea lui Mercer, conducerea orchestrei precum și continuarea moștenirii marelui Duke au fost preluate de fiul cel mic al lui Mercer, Paul Mercer Ellington.
În vremea când primar al New York-ului a fost Michael Bloomberg, acesta a decretat ziua de 29 aprilie ca Duke Ellington Day, în anul 2009, în ceea ce ar fi fost a 110-a aniversare a nașterii sale.
