Alianţa PSD-PNL a depus la BEC lista comună de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Alianţa PSD-PNL a depus, astăzi, la Biroul Electoral Central, lista comună de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie. Pe prima poziţie se află social-democratul Mihai Tudose, urmat de liberalul Rareş Bogdan, care sunt şi coordonatorii de campanie în cazul alegerilor pentru legislativul european. La eveniment au fost prezenţi şi preşedinţii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. Cei doi au vorbit despre stabilitate şi continuitate în atragerea de fonduri europene şi în demersurile României pentru intrarea deplină în Schengen şi în OCDE, dar şi pentru ridicarea vizelor pentru românii care vor să călătorească în Statele Unite, a transmis redactorul RRA Cătălin Purcaru./amirea/eradu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 aprilie)