Calea Victoriei din București va redeveni pietonală în week-end

RADOR RADIO ROMÂNIA (5 aprilie) – Calea Victoriei din București va redeveni pietonală în acest sfârșit de săptămână, prin reluarea programului „Străzi deschise”, a anunțat primarul general al capitalei, Nicușor Dan. Sâmbătă și duminică între orele 10:00 și 22:00 artera va fi închisă circulației rutiere de la Piața Victoriei până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără însă să afecteze intersecțiile cu alte străzi. În cadrul evenimentului vor fi organizate spectacole de teatru, concerte stradale, expoziții, ateliere pentru copii, dar și activități sportive. Potrivit primarului capitalei, peste un milion de persoane au participat anul trecut la acest eveniment de promenadă urbană.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 aprilie)/astanimir/ilapadat