Cancelarul german Olaf Scholz se întâlneşte cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

Cancelarul german Olaf Scholz se întâlneşte astăzi la prânz cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria.

Cancelarul german este în România pentru a participa la o Reuniune a liderilor Partidului Socialiştilor Europeni, organizată la Bucureşti, în contextul alegerilor europarlamentare din iunie. Discuţiile cu premierul Marcel Ciolacu se vor axa, printre altele, pe chestiuni bilaterale, de securitate şi de politică economică.

Premierul Marcel Ciolacu şi cancelarul german Olaf Scholz, ale căror partide fac parte din aceeaşi familie politică europeană, au mai avut o întrevedere în noiembrie anul trecut, la Malaga./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 6 aprilie