Grecia investeşte sute de milioane de euro în protejarea biodiversităţii marine

Grecia avansează cu 21 de inițiative în valoare totală de 780 de milioane de euro pentru a proteja biodiversitatea marină și pentru a combate poluarea din zona coastelor elene, a declarat luni premierul Kyriakos Mitsotakis, înaintea unei conferințe internaționale. Grecia, care include mii de insule și care are cea mai lungă coastă mediteraneană dintre toate statele riverane Mării Mediterane, a declarat săptămâna trecută că intenționează să creeze două parcuri marine, unul în Marea Ionică și unul în Marea Egee, ca parte a inițiativelor. „În mod discret, dar metodic, Grecia joacă un rol de lider în apărarea împotriva schimbărilor climatice dramatice, care se dovedește că vor afecta fiecare regiune și fiecare activitate”, a declarat Mitsotakis într-un articol publicat în ziarul Kathimerini. Grecia intenționează să își prezinte strategia națională privind protecția biodiversității marine în cadrul conferinței „Oceanul nostru”, pe care Atena o va găzdui anul acesta și la care vor participa zeci de țări. Serviciul Copernicus Climate Change Service al Uniunii Europene a declarat luna trecută că temperaturile oceanelor au atins un nivel record în februarie, într-un set de date care datează din 1979. Pescuitul excesiv și poluarea cu plastic sunt, de asemenea, amenințări majore pentru oceane. Cercetările au arătat că materialele plastice care intră în oceanele lumii s-ar putea aproape tripla până în 2040 dacă nu se iau măsuri suplimentare. Parcurile marine grecești, ale căror limite vor fi definite în urma unor cercetări științifice până la începutul anului 2025, vor acoperi 32% din apele Greciei, a declarat Kyriakos Mitsotakis./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 15 aprilie)