Percepția investitorilor asupra României este moderat-optimistă

Business Sentiment Index ediția de primavară 2024
Principala provocare cu care se confruntă mediul de afaceri o reprezintă neclaritățile și incertitudinile legislative, arată peste 70% dintre respondenții celei mai recente ediții, din martie 2024, a sondajului efectuat de Consiliul Investitorilor Străini (FIC) – Business Sentiment Index (BSI). Mediul de afaceri s-a confruntat cu diverse crize în ultimii ani și a trebuit să se adapteze continuu și să identifice soluții pentru provocările legate de pandemie, inflație, prețurile la energie și utilități, contextul geopolitic, probleme legate de lanțul de aprovizionare etc. În plus față de aceste provocări, pachetul de măsuri fiscale adoptat anul trecut a condus la deteriorarea semnificativă a percepției investitorilor asupra României.
Ediția de primăvară 2024 a BSI surprinde totuși o îmbunătățire a percepție investitorilor, moderat-optimistă, asupra mediului economic din România ca urmare a mesajelor transmise de Guvern cu privire la limitarea pentru o perioadă determinată a noului impozit pe cifra de afaceri, asigurarea că în anul 2024 nu vor fi introduse taxe noi, dar și că autoritățile vor lucra îndeaproape și transparent cu sectorul privat pentru setarea principiilor reformei fiscale.
Deși există provocări, angajamentul pe termen lung al membrilor FIC față de România este ilustrat de apetitul pentru investiții, 42% dintre companii au în vedere majorarea capitalului pentru investiții în perioada următoare și 40% își vor menține nivelul investițiilor constant față de ultimele 12 luni. În ceea ce privește percepția asupra așteptărilor de creștere a afacerilor, 60% dintre respondenți prognozează o evoluție pozitivă pentru anul viitor. Totodată, mai mult de jumătate dintre respondenți se așteaptă la o creștere a veniturilor în
următoarele 12 luni. Cu toate acestea, investitorii sunt mai precauți cu privire la costuri, aproape 60% dintre respondenți nu intenționează să angajeze persoane noi, iar 67% au în vedere reducerea cheltuielilor în perioada următoare.
În ceea ce priveşte competitivitatea României, investitorii consideră că România este necompetitivă din punct de vedere al transparenţei şi al coerenţei aplicării politicilor (64%), al sarcinii fiscale (57%), al reglementărilor împovărătoare (51%) și infrastructurii (42%). Cu toate acestea, atractivitatea proiectelor din România în comparație cu locațiile similare a crescut de la ultima ediție a BSI (53% față de 34% în octombrie 2023), dar mai mult de o treime (35%) dintre respondenți consideră România mai puțin atractivă decât locațiile similare.
Având în vedere că 2024 este un an electoral pentru multe țări din întreaga lume, inclusiv România, aproximativ 70% dintre respondenți consideră că alegerile le vor afecta afacerile și că există amenințări comune care țin de potențialele schimbări ale politicii și legislației guvernamentale, cu accent pe aspectele fiscale și de impozitare.
Investitorii subliniază că este important ca România să păstreze o abordare strategică pentru sustenabilitatea bugetului de stat, cu o perspectivă prudentă în ceea ce privește cheltuielile administrației publice. Totodată, investitorii subliniază că principalele oportunități de care România poate beneficia în perioada următoare constau în atragerea de noi investiții, transformarea digitală și proiecte în domeniul energiei.
Membrii FIC atrag atenția asupra importanţei vitale a stabilirii unui mediu legislativ de încredere şi consecvent, dezvoltarea unor strategii pe termen mediu şi lung, cu termene fezabile de execuţie și cu efectuarea unor evaluări și analize aprofundate ale impactului acestora. Aceștia pun accentul, de asemenea, pe valoarea dialogului cu sectorul privat în vederea identificării direcțiilor strategice vitale pentru dezvoltarea economică a națiunii.
România poate obţine recunoaşterea internaţională care vine împreună cu aderarea la OCDE, în special posibilitatea atragerii de investiţii străine directe (ISD) cu valoare adăugată care ar diminua presiunea asupra bugetului de stat. Pentru unele companii, aderarea la OCDE este una dintre condiţiile necesare pentru a investi într-o anumită ţară, fiind ca o garanţie pentru standarde economice şi legislative ridicate și prin urmare, este nevoie de o abordare mai coerentă și strategică din partea României în ceea ce privește ISD.
Rezultatele complete ale FIC Business Sentiment Index, ediția de primavară a acestui an, pot fi găsite aici.
Despre companiile FIC
Companiile membre FIC sunt înregistrate și plătesc taxe în România de mai mult de 25 ani. De asemenea, investițiile realizate de acestea au avut, în medie, ca punct de start finalul anilor ’90, fapt ce relevă disponibilitatea acestora de a investi pe termen lung în România. Cifra de afaceri a companiilor membre FIC (115 companii) a reprezentat în anul 2022 aproximativ 25% din PIB nominal. Tot în anul respectiv, investițiile companiilor FIC au fost peste 10 miliarde lei, reprezentând 25% din cheltuielile de capital conform execuției bugetului consolidat. Pe baza unui studiu printre membrii FIC, prin extrapolare, controlând un set de variabile (printre care cifra de afaceri, numărul de angajați și impozitul pe profit),
precum și atribute legate de obiectul de activitate, contribuția tuturor companiilor membre FIC la Bugetul general consolidat a fost estimată la 84 miliarde lei, ceea ce reprezintă 20% din veniturile curente încasate de stat în 2022. Mai multe detalii pot fi accesate la următorul link: Taxele și impozitele plătite de companiilemembre FIC și angajații lor în România