PORTRET: Actorul George Vraca – unul dintre cei mai mari artişti ai ţării

de Răzvan Moceanu

Motto: „N-am voit pentru mine decât o scenă pe care să mă pot manifesta; n-am urmărit alte bogăţii decât acelea pe care le poate da visul pe care-l vezi realizându-se” – George Vraca

 

Marţi, 16 aprilie, se împlinesc 60 de ani de la moartea actorului de teatru şi film George Vraca, unul dintre cei mai mari artişti ai României din istorie.

* * * * *

George Vraca s-a născut la 25 noiembrie/7 decembrie 1896, la București, fiind fiul lui Iancu (Ion) Vraca şi strănepotul lui Petre Vraca, născut în 1787, la poalele Munților Pind şi care, la 1824, îi punea la dispoziţie lordului Gordon George Byron o oaste de greci şi aromâni.

A parcurs şcoala primară şi liceul la Bucureşti. În tinereţe a făcut parte din echipa națională de rugby, jucând şi la Sportul Studențesc, una dintre primele grupări de gen.

Despre copilărie, artistul avea să rememoreze: „Primul meu dascăl avea un unic argument: nuiaua lungă și roșie de 5 mm diametru. Am cunoscut-o atât de intim, încât și azi aș recunoaște-o… Tata? Îi semăn mult! Poate de aceea mi-a iertat toate năzbâtiile mele de copil, cum m-a iertat când m-am înapoiat acasă odată cu ivirea zorilor”…

A urmat facultatea de agronomie, pe care a absolvit-o în anul 1915, apoi a fost angajat în cadrul Ministerului Agriculturii.

Participă la Primul Război Mondial, începând cu toamna anului 1916, luptând în cadrul Regimentului al II-lea de grăniceri, la Oituz, Cașin, Târgu Ocna, fiind rănit și decorat pentru acte de eroism.

Întâlnirea cu Maria Ventura, cu C.I. Notarra și George Enescu, în timpul recuperării medicale, în timp ce se afla pe un pat de spital din Iaşi, îl fac să se îndrepte spre artă, devenind unul dintre actorii de renume ai României. Sosite la spital în vizită, pentru a alina durerea soldaţilor, cele trei personalităţi îl remarcă pe tânărul sublocotenent rănit.

După externare, a mers la Iaşi, la toate spectacolele pe care Maria Ventura le-a susţinut şi a început să fie atras de lumea teatrului. A abandonat visul de plecare în Franţa, la Facultatea de Agronomie, a început să înveţe să recite poezii şi, în final, s-a înscris la Conservator, fiind admis primul din seria sa. Pentru a se întreţine, în timpul studiilor la Conservator a ocupat un post de institutor suplinitor la Şcoala Primară Tabacu şi a colaborat cu compania Bulandra.

În 1921, a absolvit cursurile Conservatorului de artă dramatică din Bucureşti, apoi s-a angajat la Teatrul Naţional şi a jucat ca debutant alături de actori mari precum Maria Filotti.

La cinci ani de la debut, în 1927, a fost numit societar clasa a III-a la Teatrul Naţional, iar în 1929 a părăsit Teatrul Naţional şi a jucat la Teatrul “Maria Ventura”, unde va fi nu doar actor, ci şi director, animator, conducător de colective artistice.

S-a remarcat în interpretarea unor roluri principale din repertoriul clasic și modern, universal și național.

Printre personajele excepţionale pe care le-a creat pe scenă se află Paznicul bătrân, din „Cocoșul negru” – Victor Eftimiu, Vancheme, în „Cafeneaua cea mică” – Tristan Bernard, Cuțui Ghiță, „Tudor Vladimirescu” – N. Iorga, Roller, în „Hoții” – Friedrich Schiller, Karl Mohr din „Tâlharii” – F. von Schiller, Regele Franței, în „Regele Lear” – Shakespeare, Unul din seniorii scoțieni, în „Macbeth” – Shakespeare, Lysander, în „Visul unei nopți de vară” – Shakespeare, Iisus, în piesa omonimă – N. Iorga, Faust, în piesa omonimă – J. W. von Goethe, Oswald, în „Strigoii” – H. Ibsen, Romeo, în „Romeo și Julieta” – Shakespeare, Jacques, în „Cum vă place?” – Shakespeare, Leonard Charters, în „Cuceritorul” – G. B. Shaw, Troilus, în „Troilus și Cresida” – Shakespeare, Vaska Pepel, din „Azilul de noapte” – M. Gorki, Nae Girimea, „D‘ale carnavalului” – I.L. Caragiale, Hamlet, în piesa omonimă – Shakespeare, Oedip, în spectacolul omonim – Sofocle, Colonelul Pickering, în „Pygmalion” – G. B. Shaw, Fernando Gomez, în „Fântâna turmelor” – Lope de Vega, Vlaicu, în „Vlaicu-Vodă” – Al. Davilla, Horațiu, în „Fântâna Blanduziei” – V. Alecsandri, Manole, din „Meșterul Manole” – Laurențiu Fulga, Ovidiu, în piesa omonimă – V. Alecsandri, Povestitorul, în „Primăvara” – Aurel Mihale, sau Richard al III-lea, în piesa omonimă – Shakespeare.

Interpretările lui George Vraca au excelat prin adâncimea înțelegerii rolului, distincția și eleganța ținutei, gestica sobră și dicția exemplară.

George Vraca a jucat și în numeroase filme, pintre care se află debutul său cinematografic,”Datorie și sacrificiu” (1925), regizat de Ion Șahighian, „Lia” (1927), „Se aprind făcliile„ (1939), regizat de Ion Șahighian, în care a jucat rolul principal alături de actorii Costache Antoniu şi Emil Botta, „Visul unei nopți de iarnă” (1946), „Viața învinge” (1951), bazat pe piesa de teatru „Iarbă rea” de Aurel Baranga – considerat un film de propagandă politică – film dramatic regizat de Dinu Negreanu, în care a apărut alături de Irina Răchițeanu, „Nepoții gornistului” (1953), în care a apărut în rolul industriașului Dobre Răcoviceanu, un film istoric românesc regizat de Dinu Negreanu, în care rolurile principale au fost interpretate de actorii Andrei Codarcea și Corina Constantinescu, continuarea acestei pelicule, „Răsare soarele” (1954), film regizat de Dinu Negreanu, „Tudor” – rolul cinematografic al carierei sale – , lansat la 18 noiembrie 1963 în cinematografe, regizat de Lucian Bratu după un scenariu de Mihnea Gheorghiu, în care Vraca a apărut în rolul Grigore Brâncoveanu, marele ban al Craiovei.

Spre sfârșitul vieții, a recitat la Radio câteva dintre poemele lui Eminescu, între care și „Luceafărul”.

Prin Decretul nr. 129 din 20 iunie 1952 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului George Vraca i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne, îar în anul 1959, a primit titlul de Artist al poporului.

George Vraca a murit la 17 aprilie 1964, la vârsta de 67 de ani, la București, în urma unei boli necruţătoare.