Radio România Cultural, transmisiuni în direct din Veneţia

Criticul de artă Daria Ghiu, realizatoarea emisiunilor Orașul vorbește și Arte frumoase, va fi prezentă la deschiderea Bienalei de artă de la Veneția, în zilele dedicate presei, şi va realiza, ca în fiecare ediţie începând cu anul 2011, transmisiuni în direct de la faţa locului (în perioada 17-19 aprilie), pentru emisiunile-brand RRC, Oraşul vorbeşte și GPS Cultural. Va exista, de asemenea, o ediţie specială Arte frumoase dedicată Bienalei, sâmbătă, 20 aprilie.

Veneţia devine, încă o dată, timp de peste șapte luni, capitala mondială a artei.

Eveniment emblematic al scenei internaţionale de artă contemporană, Bienala de artă de la Veneţia îşi deschide porţile odată la doi ani, începând cu anul 1895, iar în acest an îşi aşteaptă vizitatorii între 20 aprilie şi 24 noiembrie, cu o expoziţie centrală intitulată Foreigners Everywhere / Stranieri ovunque, curatoriată de Adriano Pedrosa, primul curator al Bienalei provenind din America de Sud (332 de artiști, majoritatea din America Latină, Africa, Orientul Mijlociu și Asia) şi cu alte 88 de participări naţionale, în Pavilioanele naţionale istorice, aflate în Giardini şi la Arsenale, ori în centrul Veneţiei. Patru țări vor participa pentru prima oară: Benin, Etiopia, Tanzania și Republica Democratică Timorul de Est.

„Expresia Străini pretutindeni are mai multe semnificații. În primul rând, înseamnă că, oriunde ai merge și oriunde ai fi, vei întâlni mereu străini: ei sunt/noi suntem peste tot. În al doilea rând, că, indiferent unde te-ai afla, ești întotdeauna cu adevărat și în adâncul tău, un străin” – Adriano Pedrosa, curatorul Bienalei de artă de la Veneţia.

România, şi ea, îşi pregăteşte propria expoziţie atât în Giardini – în Pavilionul naţional inaugurat în 1938 de către Nicolae Iorga, cât şi în miezul Veneţiei, la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică. România se află în acest an sub semnătura artistului Șerban Savu, alături de Atelier Brenda (Sophie Keij&Nana Esi), curatoriat de artistul Ciprian Mureșan. Proiectul se intitulează What is work / Ce este munca și explorează relația dintre muncă și timp liber. Expoziția examinează iconografia muncii, inspirându-se din realismul istoric și arta de propagandă din țările care făceau parte din așa-numitul Bloc de Est. Mai degrabă decât să conteste sau să demonteze direct aceste discursuri, Savu le chestionează prin reașezarea tropilor acestora, vrând să înfățișeze momente de pauză și suspensie în care limita dintre muncă și timp liber se estompează. Aceste momente de incertitudine apar ca reflecții ale unor transformări și crize sociale mai ample.

Proiectul lui Savu va transforma Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția într-un atelier de mozaic. În spiritul micilor ateliere venețiene, Noua Galerie va deveni un spațiu de producție ce intersectează tradiția locală a mozaicului și preocupările conceptuale ale proiectului.

Detalii despre Bienală şi prezenţa României, pe www.labiennale.org şi https://www.facebook.com/WhatWorkIs.