Vladimir Putin l-a înlocuit pe ambasadorul Rusiei în România

*Acest conținut a fost creat în Rusia şi necesită să fie verificat din alte surse media independente

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al țării în România. Decretul corespunzător a fost publicat pe portalul oficial al informațiilor juridice. „Se va numi Vladimir Gheorghievici Lipaev în funcţia de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse în România” – se arată în document. Printr-un alt decret, șeful statului rus l-a eliberat din această funcţie pe Valeri Kuzmin. Pe 17 martie, Ministerul de Externe al României l-a convocat pe ambasadorul Valeri Kuzmin din cauza reacției Ambasadei la cererea recentă a Parlamentului European de a returna României aurul transferat Imperiului Rus în anii 1916-1917. După vizita efectuată la minister, Kuzmin a declarat că acesta a fost „cel mai vag demers” din timpul activităţii sale în România. De asemenea, a presupus că are legătură cu „activitatea informaţională a ambasadei”. Anterior, diplomații ruși au cerut renunțarea la „visele fără perspectivă și declarațiile zgomotoase” despre întoarcerea aurului în România. Amintim că, anterior, UE a acuzat Rusia de furtul aurului românesc./ssirbu/denisse

(https://www.gazeta.ru/politics/news/2024/04/16/22799870.shtml)

(www.gazeta.ru – 15 aprilie)

RADOR RADIO ROMÂNIA (15 aprilie)