Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită oficială în Coreea de Sud

RADOR RADIO ROMÂNIA (19 aprilie) – Președintele Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud. Deplasarea are loc de luni până miercuri și vine la invitația omologului sud-corean, Yoon Suk Yeol. Cu această ocazie va fi adoptată, la cel mai înalt nivel, declarația comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România-Republica Coreea. Documentul va stabili direcțiile de cooperare vizate de ambele părți pentru următorii 10 ani. Vizita va oferi și ocazia intensificării contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, dar și evaluarea schimburilor comerciale bilaterale aflate pe o tendință de creștere. Se va discuta și despre intensificarea comerțului și a investițiilor în domeniul energiei verzi și nucleare, al noilor tehnologii, IT, infrastructură, sănătate sau educație – precizează Administrația Prezențială.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 aprilie)/abranescu/asalar