Andrei Ioniță și Casa Radio la Ateneul Român

În data de 25 aprilie 2024, la Ateneul Român, publicul bucureștean va avea ocazia unei noi întâlniri cu unul dintre cei mai importanți muzicieni români, violoncelistul Andrei Ioniță, reputat artist a cărui prezență este dorită pe cele mai importante scene muzicale internaționale.

Solistul va prezenta, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” dirijată de Michael Sanderling, o lucrare fundamentală din literatura concertistică, deși mai puțin abordată de artiști tocmai datorită dificultății partiturii: Concertul în mi minor pentru violoncel și orchestră de Aram Haciaturian.

La finalul spectacolului, Andrei Ioniță va coborî în foaierul Ateneului Român unde va oferi publicului o sesiune de autografe pe cel mai recent compact-disc al său, realizat la Editura Casa Radio.

Albumul este dedicat creației camerale enesciene și este semnat de reputatul violoncelist împreună cu două artiste cunoscute și prețuite de melomanii din țară și de peste hotare: așadar, „GEORGE ENESCU. Ioana Cristina Goicea – violin, Andrei Ioniță – cello, Daria Tudor – piano”.

Compact-discul conține înregistrări speciale realizate de cei trei muzicieni la Radio România, lucrări de referință din creația lui George Enescu: Sonata nr. 2 op. 6 în fa minor pentru pian și vioară, Toccata și Sarabanda din Suita a II-a op. 10 în Re major pentru pian și Sonata op. 26 nr. 2 în Do major pentru violoncel și pian.

Albumul este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie.