Luni, 27 mai, se împlinesc 460 de ani de la moartea lui Jean Calvin, reformator religios francez, teolog şi om de stat al Bisericii, care, alături de Martin Luther, a fost unul din inițiatorii Reformei protestante, în opoziție cu anumite dogme și ritualuri ale Bisericii Catolice romane. Calvin a dezvoltat o doctrină – Calvinismul – relativ diferită de aceea a lui Luther, în special în ceea ce privește practicarea cultului, considerată o radicalizare a luteranismului.
Jean Calvin, pe numele avut la naştere Jean Cauvin, a venit pe lume la Noyon, în Picardia, Franța, la 10 iulie 1509, într-o familie de burghezi, tatăl său, Gérard Cauvin, fiind administrator laic în serviciul episcopului local, paznic al episcopului de Noyon.
Când Calvin avea 8 ani, în 1517, contemporanul său, Martin Luther scria celebrele lui 95 de teze (titlul latin „Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum”) care au declanșat Reforma Protestantă în Germania. Tezele au fost aduse în circulație pentru prima dată la 31 octombrie 1517 printr-o scrisoare adresată episcopului de Mainz și Magdeburg Albrecht von Brandenburg.
La jumătatea anilor 1520, la Geneva avuseseră loc mai multe revolte iconoclaste, însă acestea aveau baze teologice neglijabile. Protestantismul fusese impus în Geneva adormită din punct de vedere religios mai ales ca preţ pentru ajutorul militar acordat de Berna protestantă.
Între 1520 și 1523, Calvin a urmat cursurile instituției Collège de la Marche din Paris, unde și-a consolidat cunoștințele de limba latină în vederea pregătirii pentru o diplomă în discipline umaniste la Universitate.
În 1523, a mers la Universitatea din Paris pentru a se pregăti pentru o carieră religioasă, însă ulterior s-a răzgândit în favoarea carierei de avocat, astfel că, între 1528 şi 1531, Calvin a studiat la şcolile de drept din Orléans şi Bourges, apoi a revenit la Paris.
În aceşti ani a luat contact cu umanismul renascentist, influenţat de Erasmus şi de Jacques Lefèvre d’Étapies, care a reprezentat mişcarea studenţească radicală a timpului. Această mişcare, care a precedat Reforma, urmărea să convertească Biserica şi societatea după modelul Antichităţii clasice şi creştine, propunând ca aceasta să se bazeze pe o întoarcere la Biblie, studiată în original.
În 1532 devine doctor în drept la Universitatea din Orléans, iar prima sa lucrare publicată a fost un comentariu al lucrării filosofului roman Seneca „De clementia”.
De atunci, el adoptă principiile Reformei, pe care începe să le propage la Paris.
La sfârșitul anului 1533, îndepărtarea lui Calvin de cutumele Bisericii catolice era atât de evidentă încât n-a mai mirat pe nimeni că a fost prins într-un scandal de proporții care a zguduit capitala Franței.
Amenințat cu închisoarea, se refugiază la Nérac, sub protecția Margaretei de Navarra, favorabilă protestantismului.
În 1534, în urma persecuțiilor suferite de protestanții francezi (numiți și hughenoți), este nevoit să părăsească Franța.
După peregrinări în Basel, Ferrara și din nou la Paris, în 1536, convins fiind de reformatorul Guillaume Farel, Calvin se stabilește definitiv la Geneva – unde va trăi pentru tot restul vieţii, cu o pauză de trei ani – , unde este numit profesor de teologie.
Problema principală a reformelor era dreptul de excomunicare, pe care pastorii îl considerau esenţial pentru autoritatea lor, dar pe care consiliul refuza să-l acorde. Atitudinea fără compromisuri a lui Calvin şi Farel a dus în final la expulzarea lor din Geneva în mai 1538.
În următorii trei ani, Calvin a găsit refugiu în oraşul protestant Strasbourg, unde a fost pastor al unei biserici pentru refugiaţi vorbitori de franceză şi unde a ţinut discursuri despre Biblie. Acolo va publica comentariul său despre Epistola Apostolului Pavel către romani şi tot acolo, în 1540, s-a căsătorit cu Idelette de Bure, văduva unui bărbat pe care îl convertise de la anabaptism. Cu toate că nici unul dintre copiii lor nu a atins vârsta maturităţii, relaţia lor conjugală a fost una remarcabilă.
Principala operă a lui Calvin în istoria literaturii Reformei este reprezentată de „Învățământul religiei creștine” publicată în latină (Christianae religionis institutio) în 1536 la Frankfurt am Main (ediția definitivă: 1559), publicată în franceză (Institution de la religion chrétienne) în 1541 la Geneva (ediția definitivă: 1560).
Alte scrieri ale sale sunt, aşa cum aminteam, „De Clementia – un comentariu asupra operei cu același nume de Seneca (1532), apoi „Psychopannychia – împotriva sectei anabaptiste” (1534) sau „Catehismul Bisericii din Geneva”
Calvin a publicat, între altele, și diverse volume de comentarii ale Bibliei.
Teologul reformator, iniţiatorul Calvinismului, nu recunoaște decât două sacramente (Taine): Botezul și Comuniunea (Împărtășania). Însă el respinge dogma prezenței reale a „trupului și sângelui Domnului” în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția episcopatului, etc.
De asemenea, predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin mai crede într-o predestinare absolută a aleșilor și celor condamnați la „judecata din urmă”, respingând astfel complet doctrina despre liberul arbitru.
Publicațiile lui Calvin au difuzat ideile sale asupra unei biserici corect reformate, în multe părți ale Europei, Calvinismul devenind religia majorității populației în Scoția, Olanda și în părți din Germania de nord și a avut o influență mare în Ungaria și Polonia. Majoritatea coloniștilor de pe coasta atlantică americană și din New England erau calviniști, inclusiv puritanii și coloniștii olandezi din Noul Amsterdam (New York). Africa de Sud a fost fondată, începând din secolul XVII, de calviniști olandezi (deși câțiva erau de origine franceză sau portugheză), care erau cunoscuți cu numele de Afrikaans. Sierra Leone a fost colonizată masiv de calviniști din Noua Scoție. John Marrant a organizat acolo o congregație sub auspiciile lui Huntingdon Connexion. Coloniștii erau în mare parte loialiști negri, afro-americani care au luptat pentru britanici în timpul revoluției americane.
Nu în ultimul rând, Calvin credea în ideea predestinării, iar mântuirea sau damnarea unui individ este hotărâtă de Dumnezeu de la bun început.
Un fapt anecdotic al existenţei sale, trebuie relatat în contextul în care producţia de ceasuri a apărut în Elveţia la jumătatea secolului al XVI-lea la Geneva, unde se refugiau mulţi protestanţi francezi şi italieni.
În 1541, reformatorul francez protestant stabilit la Geneva, a interzis purtarea obiectelor ornamentale, determinând aurarii şi bijutierii să apeleze la o altă artă, şi anume cea a orologeriei.
După anul 1560, sănătatea lui Calvin a început să se deterioreze, suferind de migrene, hemoragii pulmonare, gută și pietre la rinichi.
Pe de altă parte, e de la sine înţeles, că el a avut și mulți detractori, era amenințat și insultat.
El își petrecea viața privată pe Lacul Geneva, citind Sfintele Scripturi și consumând vin roșu.
Jean Calvin a murit la 27 mai 1564 și a fost îngropat într-un mormânt simplu și anonim, în Friedhof der Könige, Geneva, așa cum a cerut el.
În 2017, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la Reformă, publicaţia franceză La Reforme a făcut un sondaj pentru a afla ce știu oamenii despre două personalităţi ilustre ale protestantismului: germanul Luther și francezul Calvin. Spre uimirea iniţiatorilor, studiul a arătat că numele lui Luther le era mult mai familiar francezilor decât cel al compatriotului lor, Jean Calvin, deşi rolul lui Calvin în edificarea și consolidarea protestantismului european a fost imens, în contextul în care la jumătatea secolului al XVI-lea, protestanţii păreau condamnaţi la dispariţie, puternicii suverani ai Franţei și Spaniei își uniseră eforturile pentru a stârpi definitiv din ţările lor ceea ce numeau „erezia luterană“.
În mai 2022, Monumentul „Martin Luther şi Jean Calvin” a fost inaugurat în Parcul Sala Palatului din Bucureşti, la intersecţia dintre str. Ion Câmpineanu cu str. Ştirbei Vodă. Monumentul comun aduce un omagiu celor două personalităţi cu prilejul comemorării a 500 de ani de la Reforma Protestantă (1517-2017), celebrând totodată toleranţa religioasă a bucureştenilor. Monumentul este opera sculptorului Ionel Stoicescu, care modelează în bronz şi piatră spiritul Reformei, iar locul ales este grădina Bisericii Calvine, demolată în 1959. Biserica Reformată Calvină şi Biserica Luterană, într-un efort comun împreună cu Primăria Capitalei, au dorit să marcheze Reforma Protestantă prin monumentul comemorativ.
În România, calvinismul a intrat prin Transilvania, o fruntașă a protestantismului european. În 1564, luteranismul și calvinismul s-au despărţit în Transilvania, din acel moment cele două curente protestante dezvoltându-și structuri și istorii proprii pe pământul românesc. În prezent, circa 3% dintre români sunt reformaţi, marea majoritate făcând parte din minoritatea maghiară.
Învăţăturile lui Calvin, cu accentul său pe predestinare, influenţează până astăzi o parte a protestantismului, dar învăţăturile sale, asemenea celor ale lui Martin Luther, au influenţat și transformarea societăţii medievale într-una modernă.
