Calendarul evenimentelor, 26 august – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Camera Deputaţilor

* Camera Deputaţilor se întrunește în sesiune extraordinară, în perioada 26 – 30 august. Din programul zilei:

  • Şedinţa Biroului permanent – ora 12:30
  • Şedinţa de plen – ora 14:00

– Guvern

* Premierul Viorica Dăncilă îi primeşte pe şefii de misiuni ale României în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române – ora 11:30, la Palatul Victoria, Sala Transilvania

* Prim-ministrul Viorica Dăncilă are o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru reformă judiciară şi ministru al afacerilor externe din Bulgaria, Ekaterina Zaharieva – ora 12:45, la Palatul Victoria

* Conferinţă de presă susţinută de ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Vasile-Daniel Suciu, şi viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, privind semnarea contractului de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice, în valoare 536 de milioane de lei, din Programul Operaţional Regional 2014-2020 – ora 12:00, la sediul Ministerului Mediului, Sala de Consiliu, parter, bd. Libertăţii nr. 12

– Ministere

* Ministerul Afacerilor Externe organizează Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR), cu tema „Diplomaţia României: repere şi noi perspective” (26-29 august) – la Hotel Radisson Blu, Calea Victoriei nr. 63 – 81

  • deschiderea oficială – participă mass-media acreditată – ora 9:00, la Sala Atlas
  • semnarea MoU de către secretarul de stat Maria Magdalena Grigore şi Assistant Secretary-General PNUD, Mirjana Spoljaric Egger – participă mass-media acreditată – ora 13:40, la sala Atlas 1
  • sesiune plenară: „Neighbours, Partners, Allies: Together for a Better EU”; invitat special ministrul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria, Ekaterina Zaharieva, viceprim-ministru – ora 14:00
  • sesiune plenară: „Nexus umanitar – dezvoltare – pace şi securitate” – ora 14:30, la sala Atlas 2
  • declaraţii comune de presă susţinute de ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, şi ministrul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria, Ekaterina Zaharieva, viceprim-ministru (lb.română-lb.bulgară) – participă mass-media acreditată – ora 14:45, la sala Atlas 1
  • sesiune plenară: „Noi perspective pentru politica UE în vecinătatea estică – contribuţia României şi a Republicii Moldova”; invitat special ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu – ora 16:15, la Sala Atlas 2
  • declaraţii comune de presă susţinute de ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, şi ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu – ora 17:20, la sala Atlas 1
  • sesiune plenară: „Perspective ale relaţiilor economice în spaţiul Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, Africa şi America Latină. Oportunităţi şi provocări pentru România” – – ora 17:45, la Sala Atlas 2

* Semnarea contractului de proiectare şi execuţie „Autostrada de Centură Bucureşti km 0+000 – km 100+900′ Lotul 1: Sector 1. Km 52+070 – Km 52+770 aferent Centura Nord şi Sector 2. Km 52+770 – Km 69+000 aferent Centura Sud” – ora 10:00, la sediul ministerului Transporturilor

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţia pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 600 milioane lei

– Administraţie

* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti, va pune în aplicare, începând cu această dată, prevederile Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar, aprobat prin HCGMB nr. 371 / 26.06.2019

* Galaţi: Conferinţă de presă la Consiliul Judeţean Galaţi – ora 11:00

* Tulcea: Şedinţa Colegiului Prefectural al judeţului Tulcea – ora 10:00

– Învăţământ, Cercetare

* Astăzi, are loc proba la alegere a profilului şi specializării – Ed) – proba scrisă, în cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat (aug. – sep.)

* Spark Week, primul festival de antreprenoriat din România dedicat liceenilor, se desfăşoară între 26 şi 31 august. Evenimentul se va deschide la ora 10:00, având ca sediu principal EA-The Entrepreneurship Academy, prima facultate dedicată antreprenoriatului din România

* Universitatea Politehnica din Bucureşti organizează, în perioada 26 – 31 august, ediţia a doua a Conferinţei naţionale pentru elevi şi studenţi. Evenimentul reunește 240 de liceeni, din clasele a X-a, XI-a şi a XII-a (anul şcolar 2019-2020) din 30 de judeţe ale ţării şi un număr de 60 studenţi ai UPB

* Finala competiţiei de dezbateri a celei de-a XXV-a ediţii a Forumului Naţional de Dezbateri Academice (20 – 26 aug.) – ora 10:30, la Aula Magna a Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti

* Alba Iulia: Batalionul 136 Geniu „Apulum” va fi gazda Taberei militare pentru copii „Armata – o şcoală altfel” (26-30 aug.)

* Brașov: Iceberg, în parteneriat cu Universitatea din Saskatchewan, Canada, și Universitatea Transilvania din Brașov, organizează școala de vară „Metode de cercetare în științele sociale – Către o societate incluzivă, inovativă și durabilă (Research Methods Summer School – RMSS19)”, în perioada 26 august – 6 septembrie. Aflat la prima ediție, evenimentul propune o abordare inovatoare pentru România din perspectiva cercetării sociale. Cercetarea și analiza de date contribuie substanțial la dezvoltarea societății într-o direcție incluzivă și durabilă prin generarea de soluții inovatoare bazate pe dovezi

* Carei: Centrul pentru politici locale cu sediul la Alba Iulia și filiala Carei a Asociației foștilor expulzați și refugiați români din 1940 în urma Dictatului de la Viena organizează, în perioada 26 august – 1 septembrie, Școala de Vară care se adresează tinerilor din toată țara ce doresc să cunoască etapa istorică amintită prin cercetări la fața locului și interviuri luate puținilor supraviețuitori în urma intrării în vigoare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Programul cuprinde activități informative, deplasări în satele de foști refugiați din jurul Careiului, lansări de carte, discuții cu istorici și profesori universitari, scurte programe cultural-artistice. Organizatorilor li se alătură și Asociația ASTRA, Despărțământul „Aurel Coza” Carei, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, filiala Satu-Mare, istorici, cadre didactice universitare și toți cei interesați de informarea corectă a tinerei generații

* Cluj-Napoca: Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, prin Facultatea de Medicină Veterinară, și în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca organizează, între 26-30 august 2019, cea de-a 15 ediţie a Conferinței Internaționale de Trichineloză

* Măgurele: Deschiderea oficială a Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele 2019 (24 aug. – 7 sep.) – ora 09:00, în sala de festivităţi a Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH); tema centrală din acest an este „Breathe-Learn-Share-Breathe”, ce are ca obiectiv principal dezvoltarea unei capsule automatizate pentru monitorizarea calității aerului și a parametrilor meteorologici. Liceenii vor studia diferite metode de analiză și detecție a poluanților existenți prin metode analitice. Școala este la a doua ediție și este organizată, în parteneriat, de Universitatea din București, IFIN-HH și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), sub egida Comunității Educație pentru Științe. La eveniment sunt aşteptaţi să participe acad. dr. Nicolae Victor Zamfir (director IFIN-HH), prof. univ. dr. Lucian Ion (decanul Facultăţii de Fizică, UB), Marian Petrache (preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov), Narcis Constantin (primarul comunei Măgurele), elevi, reprezentanţi ai comunităţilor ştiinţifice din Universitatea din Bucureşti şi institutele de cercetare de pe platforma Măgurele

* Sibiu: Aproape 500 de liceeni din ţară vor fi cazaţi gratis, timp de două săptămâni, pe timpul verii, în căminele Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), cu scopul de a se familiariza cu mediul academic universitar, în cadrul unui program care va începe astăzi şi se va termina peste trei ani

– Cultură

* În perioada 26 august – 9 septembrie, Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduieşte, la Sala Irina Nicolau, expoziţia de pictură şi grafică „Conexiune în Brahma”. Vernisajul va avea loc marţi, 27 august, ora 17:00

* Rânca, Jud. Gorj: Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, având ca parteneri Uniunea Artiștilor Plastici din România și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, organizează în perioada 12 august – 3 septembrie, Simpozionul Internaţional de Sculptură, Pictură și Grafică din cadrul Atelierelor Brâncuşi. Atelierul de pictură și grafică, are loc începând de astăzi, în stațiunea montană Rânca

* Tulcea:  Conferinţă de presă organizată cu ocazia celei de-a V-a ediţii a Festivalului ‘dichis’ n’ Blues (30 aug. – 1 sep.) – ora 11:00, la Casa Avramide

* Verona, Italia: Alina Cojocaru va dansa alături de celebrul balerin Serghei Polunin într-o nouă punere în scenă a spectacolului „Romeo şi Julieta”, regizată de Johan Kobborg, a cărei premieră mondială va avea loc, astăzi, în amfiteatrul Arena di Verona

– S-a întâmplat într-o zi de 26 august

* Se împlinesc 230 de ani (1789) de când Adunarea Națională din Franţa a adoptat „Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului” („Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen”), fiind astfel așezate, atât în Franța cât și în lume, bazele democrației moderne, punând capăt arbitrariului și instaurând domnia legii. Un document fundamental în dezvoltarea democraţiei moderne care a afectat aproape toate regimurile constituţionale moderne, Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, prezintă câteva influenţe iluminste, precum şi influenţe şi preluări din diverse Declaraţii anterioare, în special cele americane, fiind actul, care a consacrat conceptul drepturilor şi al libertăţilor fundamentale ale francezilor

* Se împlinesc 185 de ani (1834) de când a fost prezentată la Iaşi, pentru celebrarea încoronării domnitorului Mihai Sturdza, piesa „Dragoş, întâiul domn suveran al Moldovei”, de Gheorghe Asachi, pe muzică de Elena Asachi, aceasta fiind prima lucrare dramatică românească inspirată din istoria naţională

* Acum 159 de ani (1860) era deschisă prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite, în capitala Franţei (26.VIII/7.IX)

* Se împlinesc 150 de ani (1869) de când a fost deschisă pentru trafic linia de cale ferată Bucureşti – Giurgiu, prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp; construcţia liniei a început la 1 septembrie 1865, fiind făcută de compania engleză „John Trevor-Barkley”

* În urmă cu 149 de ani (1870) a fost inaugurată gara din Cluj-Napoca pe linia de cale ferată Oradea – Cluj – Braşov, construită între anii 1867-1873 (26.VIII/7.IX)

* Cu 136 de ani în urmă (1883), între 26 şi 28 august, a avut loc un lanţ de erupţii ale vulcanului Krakatau (Krakatoa sau Rataka) din insula omonimă din arhipelagul indonezian Java. Insula a fost distrusă în proporţie de 2/3 şi au fost circa 40.000 de victime, aceasta fiind considerată cea mai mare catastrofă naturală a mileniului

* Cu 64 de ani în urmă (1955), în SUA, avea loc prima transmisie TV color, realizată de canalul NBC, a unui meci de tenis din cadrul Cupei Davis

* Acum 28 de ani (1991), România a recunoscut independenţa de stat a fostelor republici sovietice: Lituania, Letonia, Estonia, Moldova şi Gruzia (Republica Georgia)

Aniversări – Comemorări

– 1876: S-a născut medicul Marius Sturza; numele său este legat de cercetarea pentru prima dată în România a nămolurilor; a întocmit prima lucrare publicată despre nămoluri şi efectele lor balneologice; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (m. 1954)

– 1886: S-a născut Alexandru D. Rădulescu, medic şi scriitor; a înfiinţat, în 1921, la Cluj, primul spital de ortopedie din România, care cuprindea, pe lângă secţia cu paturi, şi un atelier de proteze, precum şi un sector de recuperare funcţională; fondator al Societăţii Române de Ortopedie (1931); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1979)

– 1902: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) inginerul agronom Alexandru Priadcencu; autor al unor lucrări de ameliorare şi genetică; creator de soiuri de ovăz şi grâu; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (m. 1981)

– 1922, 26.VIII/8.IX: A murit Ilarion Puşcariu, teolog, pedagog şi istoric; vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1889-1922, hirotonit arhiereu în 1921); vicepreşedinte al ASTREI (1889-1901); a publicat lucrări de istorie laică şi bisericească, de pedagogie; a colaborat la o serie de publicaţii româneşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1916 (n. 1842)

– 1928: A murit lingvistul Iosif Popovici, specialist în slavistică, în fonetică şi dialectologie (n. 1876)

– 1934: S-a născut (la Soroca, azi în R. Moldova) Leonida Neamţu, poet şi prozator; s-a consacrat romanelor poliţiste şi de aventuri (m. 1992) – 85 de ani

– 1934: S-a născut Ioan Caproşu, istoric, medievist şi profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; membru de onoare al Academiei Române din 2012 – 85 de ani

– 1935: A murit Sarmiza Bilcescu (ulterior Bilcescu-Alimănişteanu) prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obţinut licenţa în drept la Universitatea din Paris şi prima femeie din lume doctor în drept (n. 1867)

– 1936: S-a născut actorul şi regizorul Victor Radovici, unul dintre fondatorii Teatrului Excelsior (m. 2013)

– 1940: S-a născut Ioan Dumitrache, inginer în automatică și energetică, profesor; a participat la organizarea şi dezvoltarea învăţământului superior de automatică şi informatică aplicată din România; cercetări și lucrări în domeniile: conducerea inteligentă a roboților, conducerea numerică a proceselor, optimizarea proceselor, ingineria reglării automate, automatizări electronice, sisteme inteligente de conducere; membru titular al Academiei Române din 2017, secretar general al Academiei Române (din 2018)

– 1947: S-a născut Mariana Ionescu, poet, prozator şi critic literar (m. 2015)

– 1947: S-a născut Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti români; ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 și 1971; a fost decorat, post mortem, cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru întreaga sa carieră de fotbalist (m. 2007)

– 1953: S-a născut Ion Simuţ, critic şi istoric literar, publicist și profesor

– 1955: S-a născut Emil Hurezeanu, scriitor, politolog, poet, publicist şi realizator de radio şi televiziune; în 1983 a solicitat azil politic şi s-a stabilit în Germania (a lucrat ca jurnalist-comentator la postul de radio „Europa Liberă”, iar după 1989 a devenit director al Departamentului românesc al postului); în perioada 1995-2002 a fost director al Secţiei române a postului de radio „Deutsche Welle”; în anul 2002 s-a întors definitiv în România; din septembrie 2015 deţine funcţia de ambasador al României în Republica Federală Germania

– 1975: A murit Grigore Eliescu, inginer silvic şi biolog; contribuţii în ecologie şi în entomologia forestieră; odată cu înfiinţarea Institutului de Cercetări Forestiere (1933), a pus bazele Laboratorului de protecţia pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1898)

– 1983: A murit inginerul Matei G. Marinescu; a inventat microfonul multicelular (brevetat în ţară şi în străinătate); lucrări teoretice în domeniul electroacusticii, al maşinilor electrice, al termochimiei şi termoelectricităţii; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1903)

– 1988: S-a născut Cristina Georgiana Neagu, jucătoare profesionistă de handbal; prima jucătoare din istorie care a fost desemnată de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii (2010, 2015, 2016)

– 2003: A murit Eugenia Dumitraşcu, artist plastic (n. 1931)

– 2012: A murit Constantin Telu Diamandi, cel mai în vârstă fost rugbist din România; a evoluat pe postul de mijlocaş la grămadă, a fost component al echipelor Sportul Studenţesc, Locomotiva şi Progresul. Campion naţional cu Sportul în perioada interbelică, Diamandi s-a retras din activitate la vârsta de 45 de ani, după care a devenit arbitru (n. 1914)

EVENIMENTE EXTERNE

– Biarritz, Franța: Președintele francez, Emmanuel Macron şi Prim-ministrul japonez, Shinzo Abe susţin conferințe de presă la încheierea summitului G7 de la Biarritz

– Bogota: A 62-a sesiune a Comisiei internaţionale a drepturilor omului (26 aug.-6 sept.)

– Mexico City: Raportul ONU privind erorile programului guvernamental de protecţie a jurnaliştilor şi activiştilor

– New York: Are loc turneul de tenis US Open (26 aug. – 8 sep.)

 Aniversări – Comemorări

– 1723: A murit Anton Van Leeuwenhoek, biolog olandez, primul care a folosit microscopul cu un mare talent observațional și descriptiv; considerat fondatorul microbiologiei (n. 1632)

– 1728: S-a născut Johann Heinrich Lambert, fizician, astronom, matematician şi filosof german de origine elveţiană; unul dintre întemeietorii fotometriei şi ai pirometriei; a pus bazele trigonometriei sferice („legile lui L”); precursor al geometriei neeuclidiene şi, alături de Leibnitz, al logicii simbolice moderne (m. 1777)

– 1740: S-a născut inventatorul francez Joseph Montgolfier; împreună cu fratele său Étienne (1745-1799), a lansat, la 4.VI.1783, primul balon cu aer cald, cei doi fraţi fiind primii care s-au ridicat în atmosferă într-un balon (confecţionat din hârtie, cu diametrul de 35 de metri, acesta s-a înălţat până la aproximativ 1.000 de metri şi a zburat doi kilometri) (m. 1810)

– 1743: S-a născut chimistul francez Antoine-Laurent de Lavoisier, unul dintre creatorii chimiei moderne (m. 1794)

– 1870, 26.VIII/7.IX: S-a născut scriitorul rus Alexandr Kuprin (m. 1938)

– 1880: S-a născut poetul francez Guillaume Apollinaire (m. 1918)

– 1882: S-a născut James Franck, fizician şi profesor german; laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1925 (m. 1964)

– 1885: S-a născut scriitorul francez Jules Romains (m. 1972)

– 1910: S-a născut (în Albania) Maica Tereza (pe numele ei laic Agnes Ganxhe Bojaxhiu); devenită la 19 ani călugăriţă, şi-a dedicat întreaga viaţă celor nevoiaşi, iar în 1949 a întemeiat Ordinul romano-catolic „Misionarele Carităţii”, cu sediul la Calcutta/India; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979 (m. 1997). NOTĂ 1: Maica Tereza a fost botezată pe 27 august 1910, la o zi după ce s-a născut, ea însăşi considerând această dată (cea a botezului) ca fiind adevărata ei zi de naştere. NOTĂ 2: Maica Tereza a fost beatificată la 19.X.2003, în cursul unei ceremonii desfăşurate în Piaţa Sf. Petru din Roma, în prezenţa a 300 de cardinali, care se aflau la Vatican pentru aniversarea celor 25 de ani de pontificat ai Papei Ioan Paul al II-lea, dar şi a 3.000 de săraci şi a 500 de persoane cu handicap; este prăznuită la 5 septembrie, data morţii sale (Tereza din Calcutta)

– 1914: S-a născut scriitorul argentinian Julio Cortázar (m. 1984) – 105 ani

– 1921: S-a născut Ben (Benjamin Crowninshield) Bradlee, jurnalist american, fost director editorial al publicaţiei Washington Post timp de 26 de ani, perioadă în care cotidianul a câştigat 17 premii Pulitzer şi a cunoscut o dublare a audienţei; a coordonat investigaţia cunoscută sub numele de „Watergate”, unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria jurnalismului, care a dus la demisia preşedintelui american Nixon în 1974 (m. 2014)

– 1923: S-a născut dirijorul şi pianistul german Wolfgang Sawallisch (m. 2013)

– 1925: S-a născut Piotr Todorovski, regizor de film, scenarist şi compozitor rus (m. 2013)

– 1945: A murit Franz Werfel, romancier, dramaturg şi poet austriac (n. 1890, la Praga, pe atunci făcând parte din Imperiul Austro-Ungar)

– 1946: S-a născut Shlomo Bentin, psiholog şi profesor israelian (de origine română), expert de talie mondială în neuropsihologia cognitivă, laureat al Israel Prize pentru Psihologie pe anul 2012 (m. 2012, într-un accident de circulaţie)

– 1949: S-a născut, în Cipru, muzicianul american Leon Redbone, cunoscut pentru relansarea stilurilor muzicale de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial (m. 2019) – 70 de ani

– 1958: A murit Sir Ralph Vaughan Williams, compozitor, dirijor şi profesor englez (n. 1872)

– 1971: S-a născut Thalía (Ariadna Thalía Sodi Miranda), cântăreaţă şi actriţă mexicană

– 1974: A murit celebrul pilot american Charles A. Lindbergh, care a realizat primul zbor fără escală New York – Paris (20-21.V.1927, în 33 ore şi 30 min.) (n. 1902) – 45 de ani

– 1976: A murit Lotte Lehmann, soprană germană, stabilită din 1945 în SUA (n. 1888)

– 1978: A murit actorul american de origine franceză Charles Boyer (n. 1899)

– 1979: A murit Mika Toimi Waltari, prolific dramaturg, scenarist și romancier finlandez (n. 1908) – 40 de ani

– 1980: S-a născut actorul de film şi muzicianul american Macaulay Culkin, copilul-vedetă a anilor ’90 ai secolului XX (din seria „Singur acasă”)

– 1980: S-a născut actorul american Chris Pine

– 1987: A murit Georg Wittig, chimist şi profesor german; laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1979 (n. 1897)

– 1989: A murit scriitorul american Irving Stone (numele real: Irving Tennenbaum); faimos pentru romanele sale biografice ale unor personaje istorice majore (n. 1903) – 30 de ani

– 1998: A murit fizicianul american Frederick Reines, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1995, împreună cu Martin Perl, pentru detectarea neutrinilor (n. 1918)

– 2004: A murit Laura Branigan, interpretă americană de muzică pop şi actriţă (n. 1957) – 15 ani

– 2012: A murit actorul de film indian A. K. Hangal (numele real Avtar Kishan Hangal), supranumit „bunicul Bollywoodului” (n. 1917)

– 2017: A murit Tobe Hooper, regizor de film, scenarist şi producător american; a contribuit la dezvoltarea cinematografului american schimbând radical industria filmului horror (n. 1943)

– 2018: A murit Rosa Bouglione, maestră a circului francez (n. 1910) – 1 an

– 2018: A murit dramaturgul şi scenaristul american Neil Simon, unul din cei mai prolifici şi populari autori de pe Broadway (n. 1927) – 1 an