Un bărbat din Bucureşti a fost reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani

Un bărbat din Bucureşti a fost reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar în care se investighează infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste 6,8 milioane de euro. Potrivit unui comunicat, bărbatul este acuzat că în perioada ianuarie 2012 – august 2014, folosindu-se de o identitate falsă, a constituit, împreună cu alţi doi membri ai familiei, un grup infracţional organizat. Membrii grupării transferau sume mari de bani din conturile firmelor deţinute de aceştia către alte firme de tip fantomă, urmate de virarea banilor în conturile unor entităţi financiare din Hong Kong. Inculpatul urmează să fie prezentat astăzi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alţi doi inculpaţi a fost dispusă măsura controlului judiciar./eendrefy/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 ianuarie)