Sfântul Valentin, cinstit de credincioşi, sărbătorit de îndrăgostiţi

Sfântul Valentin, episcop creştin la Terni, martirizat la Roma în secolul al III-lea d.Hr, în numele credinţei şi al iubirii, este celebrat de cuplurile de îndrăgostiţi la 14 februarie, ziua sa fiind consacrată, la finele secolului al V-lea, de către Papa Gelasius I, şi menţionată în literatură, pentru prima dată în 1382, de către scriitorul englez Geoffrey Chaucer, în ‘Parlamentul păsărilor’. Reprezentările artistice ale Sfântului Valentin oferă puţine date bazate pe realitate, mai cu seamă că istoria vorbeşte despre doi martiri cu acest nume la Roma, iar trăsăturile din descrierile sale sunt izvorâte mai mult din imaginaţia artiştilor şi de specificul epocii acestora. Într-un manuscris iluminat francez de secol XIV, Valentin este înfăţişat în timp ce supraveghea, împreună cu discipoli ai săi, construirea unei biserici; apoi, la început de secol XVI, artistul german Leonhard Beck îl reprezenta în ipostaza de episcop, binecuvântând şi tămăduind, căci avea şi puteri vindecătoare, un credincios aflat la picioarele sale; în secolul următor, într-o compoziţie complexă, flamandul David Teniers III îl imagina îngenunchind în rugăciune, pentru a primi un rozariu de la Fecioara Maria, ca vrednic propovăduitor al credinţei. Vălul timpului de pe necunoscutul chip al apărătorului îndrăgostiţilor a fost, în cele din urmă, ridicat recent de un grup de cercetători de la Universitatea din Padova şi de un specialist brazilian, recreându-l într-o tehnică 3D şi scoţând la iveală figura unui bărbat de vârstă medie, cu trăsături rustice, cu ochi blânzi, sugerând mărinimie.

De-a lungul secolelor, de la martirizare, au fost clădite mai multe lăcaşuri peste locul mormântului său. Bazilica Sfântului Valentin din Terni, consacrată în 1630, care adăposteşte relicve ale sfântului, este ridicată peste urmele a două biserici anterioare, prima datând din secolul al IV-lea, iar cea de-a doua, din secolul al VII-lea. Edificiul actual a fost ridicat în secolul al XVII-lea şi tot atunci au fost mutate în lăcaş rămăşiţele pământeşti ale sfântului, după ce fuseseră păstrate înainte în biserica şi catacombele Sfântului Valentin din Roma, un important loc de pelerinaj în Evul Mediu, apoi transferate, în secolul al XIII-lea, la biserica Santa Prassede din Roma, iar craniul său a ajuns la Bazilica Santa Maria in Cosmedin din Roma, unde este expus încununat cu flori. Alte relicve ale sfântului pot fi venerate la Savona, la Catedrala Santa Maria Assunta (Cattedrale dell’Assunta) sau la biserica San Giorgio din Monselice, Padova. Şi alte bazilici din diverse ţări revendică cinstea de a deţine relicve ale Sfântului Valentin. În Irlanda, la Dublin, Biserica Carmelită din Whitefriar Street adăposteşte un relicvar cu fragmente din osemintele sfântului, dăruit de Papa Grigorie al XVI-lea, în 1836. Alte fragmente se află la Birmingham Oratory, dăruite de Vatican unui cardinal englez, cu ocazia întoarcerii sale în Anglia pentru a fonda acest prim Oratoriu. În Scoţia, Glasgow s-a autointitulat ‘oraş al iubirii’, după ce un antebraţ al sfântului a ajuns aici, donat în secolul al XIX-lea de o familie franceză înstărită bisericii franciscane, care l-a trimis la Saint Francis’ Church, unde a stat mai bine de un secol, pentru a ajunge, în 1999, la biserica Blessed John Duns Scotus, unde i s-a rânduit un loc de onoare la intrarea în lăcaş. De Ziua Sfântului Valentin, relicvarul este decorat cu flori, iar preoţii rostesc rugăciuni speciale pentru îndrăgostiţi. Şi Real Iglesia de San Antón din Madrid se declară păstrătoare a unor relicve ale sfântului, dăruite de Vatican regelui Carol al IV-lea, care le-a încredinţat Ordinului Clericilor Săraci ai Maicii Domnului. Noi relicve au fost găsite, în 2003, la Biserica Sfinţilor Petru şi Pavel din fortul istoric Vyšehrad, Praga, construită pentru prima dată spre finele secolului al XI-lea. Un fragment din craniul Sfântului Valentin se află la biserica Adormirii Maicii Domnului din Chełmno, Polonia, una dintre cele mai vechi şi mai mari biserici din Pomerania estică. La Mitilene, pe insula Lesbos, unde localnicii sunt convinşi că Valentin avea origini greceşti, sunt adăpostite alte relicve ale sfântului aduse de la Terni, la finele secolului al XIX-lea, de un preot italian, găzduite acum în Biserica romano-catolică a Maicii Domnului. De la cimitirul Sfânta Elena din Roma au ajuns în Malta, la Parohia din Balzan, alte relicve ale sfântului, aduse de un episcop local şi donate parohiei. În timp, prezenţa relicvelor la Balzan a făcut ca devoţiunea pentru Sfântul Valentin să sporească, iar în secolul al XIX-lea, el a fost declarat al doilea sfânt patron al localităţii. În Franţa, biserica Saint-Jean-Baptiste et Saint-Jean-l’Evangéliste din Roquemaure, Gard, este şi ea păstrătoarea câtorva relicve ale sfântului, sosite în 1868, cu o misiune catolică, după ce un bogat fermier local, care le achiziţionase în urma unei invazii a filoxerelor, pentru a-i proteja via, le-a donat, în semn de mulţumire pentru ajutorul divin primit.

Una dintre primele sărbători semnificând extinderea creştinismului, Ziua Sfântului Valentin este celebrată de la sfârşitul celei de-a doua jumătăţi a secolului al VII-lea în Europa, unde o însemnată contribuţie la răspândirea ei au avut-o călugării benedictini, custozi ai bazilicii San Valentino din Terni. Un special omagiu avea să aducă acestei zile, mai târziu, în Franţa secolului al XIV-lea, regele Carol al VI-lea, zis şi cel Mult-Iubit, prin organizarea unei Curţi a Amorului, la care, în prima duminică a fiecărei luni şi mai ales în timpul Zilei Sfântului Valentin, aveau loc concursuri la care participanţii îşi căutau un ales sau o aleasă.

Ascuns în inima Munţilor Apenini, la scurtă distanţă de Roma, oraşul Terni este şi astăzi epicentrul celebrării zilei sfântului, cu un deosebit fast. Tot în Italia, un talisman special, cheia turnată în metal a Sfântului Valentin, este folosit în provincia Padova ca simbol romantic pentru deblocarea inimii persoanei iubite. În centrul Franţei, pe Valea Loarei, pitorescul orăşel francez Saint-Valentin, menţionat pentru prima dată cu acest nume în 1190, este singura aşezare din Hexagon care poartă numele patronului îndrăgostiţilor şi s-a şi declarat ‘cetate a iubirii’ la sfârşitul secolului al XX-lea. În fiecare an, în februarie, localitatea găzduieşte un festival de trei zile pentru a sărbători Ziua Sfântului Valentin şi, cu câteva săptămâni înainte, locuitorii îşi împodobesc casele cu flori şi, chiar înainte de 14 februarie, îndrăgostiţii de toate vârstele se întâlnesc în centrul localităţii şi pornesc pe străzi în sunet de cimpoaie sau se îndreaptă spre Jardin des Amoureux, Grădina Îndrăgostiţilor. Aici, grădinari sunt cuplurile venite din toate colţurile lumii pentru a se căsători sau a-şi jura iubire şi a planta un arbore în parc, iar multe cupluri stau la coadă pentru a-şi ştampila scrisorile de amor la oficiul poştal sau a le lăsa la căsuţă poştală a lui Cupidon. Un alt obiectiv al vizitatorilor este Arborele Jurămintelor, o sculptură în metal, în formă de salcie plângătoare, unde  pot fi atârnate dorinţele sau mulţumirile celor care se iubesc. O tradiţie a cutiilor poştale pentru scrisorile îndrăgostiţilor există şi în Cuba, de Ziua Sfântului Valentin, iar în Argentina, cuplurile fac plimbări romantice în înmiresmata Gradină a Trandafirilor din Buenos Aires. Ca Zi a Iubirii şi a Prieteniei este marcată ziua de 14 februarie în Panama, Costa Rica, Republica Dominicană, Chile, Ecuador, Uruguay sau Mexic, unde o notă aparte aduc faimoasele serenade cu mariachi. Tot în Mexic există şi o stradă a sărutului, vestita Callejón del Beso, din coloratul oraş Guanajuato, care este străbătută de îndrăgostiţi din toată lumea, dornici să afle legenda ce leagă acest îngust drum de circa 70 de centimetri, cu balcoane aflate la un sărut distanţă, aproape lipte unele de altele, de istoria tragică a doi îndrăgostiţi, fiica unui tată foarte gelos şi violent, care o ţinea izolată, şi iubitul ei, un umil miner, cu care se vedea pe ascuns, la biserică. Asta, până când au descoperit că una dintre ferestrele casei fetei dădea într-o stradă atât de îngustă, încât se putea comunica din casa de vizavi, pe care tânărul înamorat a cumpărat-o pentru a-şi salva iubirea. Însă tatăl tiran al fetei i-a surprins sărutându-se şi şi-a ucis fiica, iat tânărul neputând trăi fără a sa aleasă şi-a pus capăt zilelor. Azi, cuplurile vin aici pentru a se săruta pe a treia treaptă de urcuş pe stradă, pentru a avea şapte ani de fericire neîntreruptă, căci se spune că aceia care străbat strada fără să se sărute în acest loc vor avea şapte ani plini de necazuri. În Peru, străvechiul tărâm al Imperiului Inca, de Sfântul Valentin, vrăjitorii, şamanii, preoţii indigeni sunt solicitaţi să facă descântece spre invocarea spiritelor benefice, pentru ca îndrăgostiţii să aibă parte de noroc în dragoste. Marele devotament al incaşilor pentru esoterism dăinuie şi în zilele noastre, la noile generaţii, care privesc cu respect vrăjitorii indigeni pentru puterile lor supranaturale, apelând la ei pentru varii trebuinţe, inclusiv pentru aflarea iubirii.   (Cristina Zaharia, RADOR)