Calendarul evenimentelor, 5 noiembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte pe ambasadorii agreaţi ai: Regatului Thailandei – Chairat Porntipwarawet, Regatului Norvegiei – Siri Beate Barry, Canadei – Annick Goulet, şi Republicii Cipru – Petros Kestoras, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare – ora 13:00, la Palatul Cotroceni

– Senat
* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Guvern
* ora 12:00 – Declarații de presă ale vicepremierului Raluca Turcan împreună cu ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș și rectorul Universității București, prof.dr. Marian Preda – la Rectoratul Universității București, Șos. Panduri nr. 90
* ora 15:00 – Conferinţă de presă susţinută de viceprim-ministrul Raluca Turcan, Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene şi conf. dr. Anca Coliţă, managerul Institutului Clinic Fundeni – la Institutul Clinic Fundeni
* Programul premierului Ludovic Orban:
● ora 19:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria

– Ministere
* Conferinţă de presă susţinută de ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă – ora 11:30, la sediul MApN, intrarea PC3, dinspre Hotel Marriott
* Ministrul agriculturii, Adrian Oros, prezintă raportul de activitate la un an de la preluarea mandatului – ora 12:00
* Evenimentul virtual de presă „Grow Romania with Google: Redresare Economică prin Digitalizare” – ora 13:00, live pe YouTube. În cadrul conferinţei va fi prezentat programul Google pentru sprijinirea economiei româneşti şi se va discuta despre creşterea companiilor în mediul online, dezvoltarea competenţelor digitale, accelerarea inovaţiei, schimbările aduse de 2020. Participă: Violeta Alexandru, ministrul Muncii, Liviu Rogojinaru, secretar de stat Ministrul Economiei, Sabin Sărmaș, Președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, Daniel Spiridon, Managing Partner McKinsey & Company, Elisabeta Moraru – Country Manager Google Romania şi Dan Oros – Head of Marketing, Google Romania
* Şedinţă a Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes naţional şi locuinţe, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), în cadrul căreia va fi prezentat şi supus avizării studiul de fezabilitate pentru construcţia liniei 4 de metrou: Lac Străuleşti – Gara Progresul. Tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul. Tot în această şedinţă sunt prezentate şi studiile de fezabilitate pentru amenajarea râului Gilort, în zona localităţii Novaci (judeţul Gorj), precum şi a râului Crişul Repede (judeţul Bihor)
* Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) organizează o conferinţă de presă pe tema controalelor efectuate în ultima vreme pe piaţa măştilor de protecţie.
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 800 milioane lei

– Partide
* Conferinţă de presă organizată de USR PLUS – ora 10:00, Mezanin@Palatul Universul, Str. Ion Brezoianu nr. 23-25
* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, şi Alexandru Rafila, candidat PSD la alegerile parlamentare şi reprezentant al României la OMS – ora 13:10, la sediul central al PSD, Şos. Kiseleff nr. 10

– Administrație
* Municipiile Gherla şi Zalău, precum şi mai multe localităţi din judeţele Timiş şi Sălaj – Becicherecu Mic, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Fibiş, Ghiroda, Giroc, Moşniţa Nouă, Pesac, din judeţul Timiş; Cehu Silvaniei, Jibou, din judeţul Sălaj – vor intra în carantină de astăzi, pentru o perioadă de 14 zile
* Se reia activitatea de lucru direct cu publicul la sediul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) din strada Sf. Vineri nr. 32, suspendată ca urmare a unui caz de COVID-19. Primăria Sectorului 3 reaminteşte că operaţiunile ce ţin de activitatea DGITL Sector 3 se pot efectua online prin: punctul de contact unic: https://edirect.e-guvernare.ro/…/ProceduraVizualizare…; www.ghiseul.ro. Declaraţii, cereri, petiţii, sesizări se pot face prin email, la adresa: relatii@ditl3.ro. Informaţii suplimentare se pot obţine pe http://www.ditl3.ro/. Totodată, contribuabilii – persoane fizice se pot adresa celorlalte două sedii DGITL Sector 3 din str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5, respectiv str. Câmpia Libertăţii nr. 36
* Conferinţele Jump to Smart continuă cu evenimentul „From City to Smart City” (4 – 5 nov.), ajuns la cea de-a 7-a ediţie şi organizat în format hibrid (online şi offline), aduce în acelaşi loc reprezentanţi ai administraţiei locale şi dezvoltatorii de proiecte inteligente – ora 9:30, Palais Ghica Victoria, Str. Nicolae Iorga nr. 1-3; live pe pagina Jump to Smart https://www.facebook.com/oraseinteligente)
* Cluj-Napoca: Primăria Cluj-Napoca, prin intermediul Centrului de Inovare și Imaginație Civică, organizează o nouă dezbatere publică online, tema acesteia fiind „Amenajare Cetățuie” – ora 17:00. În cadrul dezbaterii va fi prezentat studiul propus de specialiști baza soluției câștigătoare a concursului internațional de soluții „Cetățuia Hill – International Design Competition / Amenajare Cetățuia”. Dezbaterea va fi transmisă live pe paginile de Facebook CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică și Municipiul Cluj-Napoca
* Focşani: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipal Focşani – ora 16:00, la sediul Primăriei Municipiului, Bd. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis
* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi vicepreşedintele instituţiei, Mircea Mălan – ora 13:00, sala de şedinţă a Consiliului Judeţean Bihor/Prefectura Bihor
* Ploieşti: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu – ora 14:30, la Palatul Administrativ
* Sibiu: Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Sibiu, în sistem online, pe platforma Teams – ora 15:00, şedinţa va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a CJ Sibiu
* Slatina: Ședința ordinară a Consiliului Judeţean Olt, cu participarea fizică a consilierilor județeni – ora 11:00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Olt din Bd Al. I. Cuza nr. 14
* Suceava: Şedinţă a Consiliului Local Suceava

– Juridic
* Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează cea de-a XIII-a ediție a Conferinței „Ziua Profesiilor Liberale din România”, eveniment difuzat pe portalul universuljuridic.ro și pe pagina de Facebook a editurii Universul Juridic – ora 10:00. Tematica evenimentului se referă la „Exercitarea profesiilor liberale în condițiile digitalizării” și își propune să evidențieze necesitatea intensificării promovării noilor tehnologii în activitatea profesioniștilor liberali ca urmare a actualei crize sanitare
* Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite va fi abrogată de Legea nr. 222/2020, care va intra în vigoare începând cu această zi. Astfel, operatorii economici nu mai sunt obligaţi să declare la organele fiscale, înainte de aplicare, adaosurile comerciale și cele de comision. Totodată Legea nr. 222/2020 completează OUG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, fiind introdus un nou alineat care prevede interzicerea comercializării de produse sau bunuri a căror proveniență nu este dovedită prin documente de proveniență
* Urmează să intre în vigoare Legea privind confiscarea extinsă a averilor realizate din infracţiuni. Legea nr. 228/2020 modifică prevederile din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal ce vizează tipul de infracţiuni asupra cărora se poate decide confiscarea extinsă, eliminând condiţiile existente anterior
* Galați: Ediția a IV-a a Conferinței naționale cu tema „Comunități virtuale în epoca Regulamentului General privind Protecția Datelor (CVRGPD)” – ora 11:00, la Universitatea Danubius, Sala Senatului. Partener media: Juridice.ro. Conferința reunește cadre didactice și cercetători de la Academia Română și centre universitare din țară – Universitatea Danubius, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș și Universitatea de Vest din Timișoara. Free Live Online @ homepage juridice.ro, juridice.ro/live, https://www.facebook.com/JURIDICE.ro și youtube.com/c/videojuridice

– Sindicate, Patronate
* Biroului Executiv al Federației „Solidaritatea Sanitară” a decis susținerea revendicărilor înaintate Guvernului prin intermediul protestelor în stradă. Acțiunile vor fi organizate sub forma protestelor desfășurate în Piața Victoriei cu numărul maxim de participanți posibil în mod legal, săptămânal, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 11:00-13:00, primul protest fiind organizat în această zi
* Consiliul Național al Federației Salariaților din Administrația Publică Centrală și Locală din România – „Columna”, Federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Asistență Socială, organizează în Piața Victoriei, acțiuni de protest, ca urmare a faptului că 4.000 de salariați din DGASPC Bacău, Giurgiu și Neamț nu și-au primit salariile pentru luna septembrie, iar în luna noiembrie alte 15 județe vor intra în incapacitate de plată, lăsând fără salarii peste 50.000 de salariați

– Economic
* Conferința Națională online pentru Turism Intern – ediția a-II-a, eveniment al comunității de antreprenori și specialiști din turismul românesc, dedicat dezvoltării acestui domeniu în contextul economic din 2020 – ora 10:00. Organizator: Hospitality Culture Institute
* Publicația Financial Intelligence, în parteneriat cu Asociația Energia Inteligentă, organizează a doua ediție a evenimentului Forumul Gazelor Naturale cu tema „Evoluția prețului gazelor naturale în perioada Covid-19” – ora 11:00. Evenimentul va avea loc online și va fi transmis live pe pagina de Facebook Financial Intelligence, pe site-ul www.financialintelligence.ro și pe canalul de Youtube Financialintelligence.ro
* Libra Internet Bank organizează conferinţă de presă dedicată lansării celui de-al patrulea parteneriat digital din acest an – ora 11:00
* BRD Groupe Societe Generale publică rezultatele financiare aferente primelor nouă luni din 2020
* INS publică datele privind cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul în luna septembrie

– Medicină, Sănătate
* Începând cu această zi, sunt distribuite în unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor testele rapide pentru depistarea COVID-19
* Evenimentul online „Autocunoaștere și autoreflecție: provocarea online”, în cadrul „Săptămânii PSI” (2 – 8 nov.) – ora 19:00, transmis live/online pe canalele de Facebook Cărturești, Psychologies și Editura Trei. Invitat: Mugur Ciumăgeanu, psihiatru și psihoterapeut
* Simpozionul Național de PsihoNeuroEndocrinologie va fi organizat între 5 și 7 noiembrie, în mediu exclusiv online, temele simpozionului fiind: „Neuroendocrinologia stresului” și „Managementul modern al pacientului neuroendocrin: abordare multidisciplinară”
* Anul acesta Conferința „Ziua Hemato-Oncologiei” va avea loc exclusiv online, evenimentul fiind moderat de Dr. Diana Cisleanu și Prof. Dr. Ana Maria Vlădăreanu. Pentru înregistrarea prealabilă: https://www.medical-congresses.ro/ziuahemato-oncologiei/

– Învățământ, Cercetare
* Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” din cadrul Facultății de Științe Politice – SNSPA comemorează, online, 25 de ani de la asasinarea premierului Yitzhak Rabin de către un extremist de dreapta – ora 17:00. Evenimentul este marcat de conferința profesorului Itamar Rabinovich, personalitate a vieții publice și academice din Israel, fost ambasador și colaborator al lui Itzhak Rabin, rector și președinte al uneia dintre cele mai importante universități din Israel. Este președintele fondator al Institutului Israel din Washington, institut ce cultivă studiile israeliene, iar în 2017 a devenit Doctor Honoris Causa al SNSPA. Întregul eveniment va avea loc online (Webex Meetings), informațiile de conectare putând fi găsite la link-ul: https://snspa.webex.com/snspa/j.php?MTID=m258ed7a0e2a3d8a8cc123b3b758b0db5
* Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) organizează o nouă sesiune de formare online în domeniul asigurării calităţii învăţământului superior. Prin organizarea acestor sesiuni, ARACIS îşi continuă activitatea de perfecţionare a experţilor evaluatori proprii, precum şi a experţilor în asigurarea calităţii din cadrul instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile Standardelor şi liniilor directoare pentru asigurarea calităţii în Spaţiul European al Învăţământului Superior şi cu recomandările şi sugestiile formulate în cadrul procesului de evaluare externă a ARACIS, coordonat de Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ENQA). Programul sesiunii şi prezentările susţinute pe durata acesteia pot fi vizualizate pe pagina web a ARACIS, la următoarea adresă: https://www.aracis.ro/27633-2/
* Timișoara: Facultatea de Drept a Universității din București și Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara organizează Conferința de proprietate intelectuală 2020, ediția a IV-a, cu tema „Protecția juridică a secretului” – ora 9:00, remote. Partener media: Juridice.ro. Free Live Online @ homepage juridice.ro, juridice.ro/live, https://www.facebook.com/JURIDICE.ro și youtube.com/c/videojuridice. Conferința de proprietate intelectuală reprezintă singura manifestare științifică dedicată dreptului proprietății intelectuale organizată anual de către facultățile de drept ale Universității din București și Universității de Vest din Timișoara, în dorința de a permanentiza în medul universitar juridic un eveniment științific anual dedicat proprietății intelectuale, sub egida comună a celor două instituții de învățământ juridic superior. La eveniment participă profesori şi cercetători de la universități de prestigiu din România, precum și alți specialiști ai dreptului (magistrați, avocați etc.) care vor interveni în dezbaterile înscrise în cadrul temei „Protecția juridică a secretului”, destinate să identifice reperele necesare într-o dezbatere legată de elementele atipice ale protecției secretului prin diferite mecanisme juridice

– Mass-Media, Publicitate
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 11:00, la sediul instituţiei

– Cultură
* Orchestrele şi Corurile Radio România îşi continuă stagiunea pe calea undelor, prin concertele transmise în direct, fără public, de la Sala Radio, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro. De la ora 19:00, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, prezintă un eveniment muzical de excepție, din seria de 3 recitaluri cu Integrala celor zece sonate pentru vioară şi pian compuse de Beethoven, „Sonatele nr. 1, 5 – Sonata Primăverii” şi „Sonata nr. 8”
* Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră spectacolul Kir Ianulea de Ion Luca Caragiale, montare radiofonică semnată de Cezarina Udrescu – dramatizarea radiofonică şi regia artistică – ora 23:05, la Radio România Actualităţi. În distribuţie: Gelu Niţu, Daniel Badale, Alexandru Bindea, Andreea Alexandrescu, Antoaneta Zaharia, Constantin Cojocaru, Marcelo Cobzariu, Ion Arcudeanu, Costel Dobrescu, Rodica Popescu Bitănescu, Marius Drogeanu, Alina Berzunţeanu, Mădălina Anea, Cristina Constantinescu, Mircea Constantinescu, Ionuţ Kivu, Mircea Drîmbăreanu. Regia de montaj: Radu Verdeş. Regia tehnică: Mădălin Cristescu. Regia de studio: Renata Rusu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Redactor şi coordonator de proiect: Crenguţa Manea
* Muzeul Național al Literaturii Române din București organizează, între orele 10:00 și 18:00, vizitarea expoziției de bază a Muzeului Național al Literaturii Române din București (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8), individual sau cu ghidaj, și este gratuită. Astfel, în prima săptămână din lună, un obiect din arhiva MNLR va fi expus într-una dintre sălile expoziției de bază și va fi prezentat vizitatorilor de către muzeografi, împreună cu povestea sa
* Conferinţă de presă organizată de Filarmonica „George Enescu”; participă directorul general al Filarmonicii, Andrei Dimitriu, directorul general-adjunct, Iosif Ion Prunner; invitat, prin intermediul Skype, dirijorul Gabriel Bebeşelea – ora 12:00, la Salonul de Protocol al Ateneului Român; live pe pagina de Facebook a filarmonicii
* Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Național Pentru Cercetare Formare Culturală, organizează workshop-ul „Educația culturală. Versiunea de pandemie” – ora 13:00, la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr. 151. Întâlnirea face parte din seria conferințelor de marketing anuale organizate de Muzeul Municipiului București, începând din anul 2014. Dat fiind contextul actual, ediția din acest an se va desfășura sub forma unui workshop, cu un număr restrâns de participanți, respectând toate regulile sanitare speciale în vederea prevenirii răspândirii SARS-CoV-2
* Muzeul Naţional al Ţăranului Român prezintă vernisajul expoziţiei „Adverbe”, a artiştilor vizuali Florin Ciubotaru şi Andrei Ciubotaru – ora 17:00, la Sala „Irina Nicolau”. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 29 noiembrie, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Printre partenerii media: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural și Radio România Internaţional
* Muzeul Municipiului București găzduiește o expoziție dedicată celei mai importante pictorițe din Basarabia care, pe data de 28 octombrie, a împlinit 100 de ani, Valentina Rusu Ciobanu – la Palatul Suțu, Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2. Este prima mare expoziție personală a Valentinei Rusu Ciobanu în România, expoziția de la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București făcând parte dintr-un vast proiect cultural dedicat artistei, realizat de Asociația pentru Cultură și Artă Arbor în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Demersul cuprinde, pe lângă organizarea unei ample expoziții la Palatul Suțu, publicarea unui catalog-album, realizarea unei expoziții anexă în spațiul Arbor.art.room (Str. Transilvaniei nr. 11, Sector 1), întocmirea unei arhive digitale, realizarea unui material video interactiv despre viața și opera pictoriței, realizarea în Realitatea Virtuală (VR) a atelierului Valentinei Rusu Ciobanu, reconstruit pe baza materialelor video de arhivă din 1985. Expoziția poate fi vizitată în perioada 5 – 29 noiembrie. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Proiecție de filme documentare Sahia Vintage, în colaborare cu KineDok România, pe tema „locuirii” – versiunile filmate de studioul Sahia, urmată de o conversație cu Adina Brădeanu – curatoarea proiectului și Alex Axinte, arhitect – ora 19:00, online pe Facebook Live, https://sahiavintage.ro/film/
* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Gian Luigi Zampieri, oferă un program semnat de Constantin Silvestri, Ludwig van Beethoven și Felix Mendelssohn, în cadrul stagiunii online, cu participarea solistului Andrei Licareț – ora 19:00. Concertul va fi înregistrat, fără spectatori, în Sala mare a Ateneului Român, va fi transmis live de pe scena Ateneului Român şi va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw). Printre partenerii media ai evenimentului Radio România Muzical. Concertul este transmis, în această seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical (https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990)
* „365 de zile în Germania / 365 Tage in Deutschland. Teatru nou pentru copii și adolescenți”, este un proiect de teatru educațional care explorează axa culturală România-Germania prin prisma teatrului pentru copii și adolescenți sub diferite forme de cercetare și expresie. Explorarea acestei rute culturale implică realizarea unei cercetări despre migrație din punctul de vedere al copiilor și adolescenților în vederea scrierii unui text de teatru, traducerea de noi piese de teatru germane pentru copii și adolescenți în română, precum și invitarea autorilor acestor texte de a susține workshop-uri de scriere dramatică, atât cu profesioniști, cât și cu tineri din România. Textul de teatru care explorează migrația din punctul de vedere al copiilor și adolescenților este un proiect de colaborare între Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, Mihaela Michailov și Radu Apostol. În cadrul proiectului, dramaturgele germane Daniela Dröscher și Tina Müller, dar și dramaturga româncă Elise Wilk vor susține ateliere online de scriere dramatică cu studenții mastratului de scriere dramatică din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică UNATC București și cu elevi ai Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu. Seria de traduceri de noi piese pentru copii și adolescenți realizate de Ciprian Marinescu începe în acest an cu textele „De parcă aș fi hârtie” de Daniela Dröscher, „4YourEyesOnly” de Esther Rölz și „8 tați” de Tina Müller. Acestea vor fi prezentate prin rețelele sociale ale Centrului de teatru educațional Replika din București, în perioada 5 – 7 noiembrie, și vor fi disponibile pentru vizionare timp de 24h. Programul spectacolelor:
• 5 noiembrie – ora 19:00 – „De parcă aș fi hârtie” de Daniela Dröscher, regia Leta Popescu
• 6 noiembrie – ora 19:00 – „8 tați” de Tina Muller, regia Radu Apostol
• 7 noiembrie – ora 19:00 – „4YourEyesOnly” de Esther Rolz, regia Ilinca Prisăcariu
* Concertul „Á Beethoven” („Lui Beethoven”), dedicat compozitorului Ludwig van Beethoven, susținut la Reședința Ambasadorului Republicii Federale Germania și transmis online, în cadrul ediției a XV-a a Festivalului SoNoRo celebrată sub numele de „Pasărea Măiastră” (31 oct. – 9 dec.), înaintea celei de-a doua părți a festivalului ce va avea loc la București între 2 – 9 decembrie – ora 19:30, Str. Henri Coandă nr. 22. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția de presă Rador
* Are loc o nouă întâlnire a scriitoarei Doina Ruști, în cadrul „Literei Mov”, proiect al Muzeului Național al Literaturii Române, cu scriitori, actori, regizori, artiști ai vizualului, respectiv – creatori de ficțiune. Astăzi, despre creatorii de ficțiune – ora 20:00. Partener media: Radio România Cultural
* „De la case adunate… și iarăși la lume date”, proiect inițiat și realizat de Secția „Case Memoriale” a Muzeului Național al Literaturii Române din București odată cu apariția noului context internațional pandemic, revine cu o nouă serie de materiale documentare adresate tuturor categoriilor de public interesate de o experiență virtuală unică în aceste vremuri încă incerte. Prin resursele educative gândite special pentru iubitorii de cultură, organizatorii propun o serie de evocări, povestiri, tururi ghidate prin lumile fermecătoare ale unora dintre cei mai remarcabili și iubiți scriitori din literatura română: Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu și Anton Pann. Prin materialele realizate sub acest generic, vă invităm să luați parte la un traseu al memoriilor unor oameni, locuri, obiecte, și sperăm să vă apropiem mai mult de arhivele mai puțin cunoscute ale caselor noastre memoriale. Din programul zilei:
• Casa Memorială „Anton Pann”, începând cu ora 21:00, Str. Anton Pann nr. 20. Evenimentul poate fi urmărit pe pagina de Facebook a MNLR și pe platforma culturaindirect.ro
* Carei, jud. Satu Mare: Teatrul de Nord prezintă în premieră pe țară spectacolul „Pasiunea lui Narcisse Mondoux”, textul este scris de Gratien Gélinas, unul dintre cei mai apreciați actori, dramaturgi și regizori din Canada, traducerea și adaptarea îi aparțin lui Zeno Fodor. Un spectacol de Cristian Ioan – ora 18:00, la Teatrul Minicipal Carei. Din distribuție fac parte actorii: Carmen Frățilă, Radu Botar și Cristian But
* Cluj-Napoca: Platforma culturală Frilensăr prezintă demersul cultural „Iregretabila retragere a unui actor la tinerețe”, scris și performat de Daniel Chirilă, în regia lui Ștefan Lupu, sprijinit pe universul vizual al lui Andrei Cozlac și pe sound-ul lui Ovidiu Cosovanu. Performerul Daniel Chirilă va chestiona rolul, statutul și nevoile artistului contemporan din țara noastră, mai ales în actualul context epidemiologic. Pornind de la experiențele personale ale echipei de creație, și având la bază, nenumăratele întâlniri cu colegi de breaslă sau imensul tărâm public numit social media, au fost create 11 instalații performative, în/pe/pentru 10 instituții de cultură din București, Constanța, Suceava, Piatra Neamț, Iași, Târgu Mureș, Cluj, Timișoara, Craiova și Sibiu, fiind urmărită pentru fiecare câte o tema distinctă: visul artistului la tinerețe, personal/nepersonal, în/tre/bare, birocrații etc. Toate cele 11 instalații au loc în perioada 30 octombrie – 9 noiembrie
* Oradea: Concert al Filarmonicii de Stat Oradea, sub bagheta dirijorului Horvath Jozsef, cu participarea solistului Cadmiel Boțac – pian/zongora – ora 19:00
* Ploiești: Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești organizează conferința de presă dedicată prezentării principalelor evenimente pe care urmează să le organizeze pe parcursul lunii noiembrie în cadrul „Ploiești Jazz Festival” (25 – 29 nov.) – ora 14:30, la Sala Ion Baciu a Filarmonicii „Paul Constantinescu“, Str. Anton Pann nr. 5. Ediția din acest an, a XV-a, va avea loc sub egida Ministerului Culturii și Identității Naționale și, pentru al doilea an consecutiv, sub auspiciile Familiei Regale a României
* Ploiești: Orchestra simfonică ploieșteană, care îl va avea la pupitrul dirijoral pe Cristian Spătaru, prezintă un nou concert excepțional, în cadrul căruia vor putea fi audiate Uvertura „Coriolan”, op. 62, de Ludwig van Beethoven, „Introducere și Rondo capriccioso”, op. 28, pentru vioară și orchestră, de Camille Saint-Saëns – ora 19:00, la Sala Ion Baciu
* Satu Mare: Concert simfonic al Filarmonicii „Dinu Lipatti”, sub bagheta dirijorului Ștefan Novak și cu participarea solistei Monica Florescu – clavecin – ora 18:30, la Sala Filarmonicii, Ab. 12. Printre partenerii media: Radio România Cluj
* Sibiu: Teatrul de Balet Sibiu prezintă spectacolul de teatru dans „Barococo Party”, o producție în coregrafia, dramaturgia și regia lui Sergiu Anghel – ora 19:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu”. Spectacolul a fost pus în scenă pentru prima dată în România în anul 1995, în deschiderea Festivalului „George Enescu”
* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu difuzeată online, pe TNRS – Scena Digitală (www.tnrs.ro/scena-digitală), „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii – ora 19:00, spectacol ce poate fi vizionat online, pe bază de bilet. Totodată continuă seria întâlnirilor cu actorii TNRS, în cadrul programul „Actori.SB.Online – Daruri teatrale” – momente umoristice, recitaluri de poezie, scene din spectacolele teatrului, difuzate gratuit pe pagina de Facebook, canalul de YouTube şi site-ul teatrului. Programul zilei:
• ora 21:00 – „Ever after”, de Alina Nelega, cu Serenela Mureşan
• ora 21:30 – Scenă din „Cheie pentru doi”, comedie de John Chapman şi Dave Freeman, cu Daniel Bucher
* Suceava: Primul spectacol difuzat online la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” este premiera spectacolului „Noapte arabă”, de Roland Schimmelpfennig, în regia lui Zalan Zakarias
* Suceava: Muzeul de Științele Naturii Suceava prezintă expoziția de pictură și grafică „Trepte spre Lumină”, autor Dan Hodoroabă, eveniment ce are loc în perioada 1 – 30 noiembrie. Scriitoarea Doina Cernica și artista plastică Lucia Pușcașu vor prezenta expoziția astăzi, de la ora 11:00
* Timişoara: Locuitorii şi vizitatorii Timişoarei, viitoare Capitală Europeană a Culturii 2023, au ocazia să admire 21 dintre cele mai reprezentative opere ale Muzeului Prado din Madrid, în cadrul unei expoziţii intitulate „Muzeul Naţional Prado iese în stradă”, organizată în perioada 5 – 19 noiembrie, în jurul clădirii Sucursalei Timiş a Băncii Naţionale Române
* New York: Invitatul special al seriei de teatru online RCI Digital Stage în organizarea ICR New York din luna noiembrie este spectacolul „Beţie” de Ivan Vyrypaev, în regia lui Radu Afrim, producţie a Teatrului Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós” – transmisie în direct pe pagina de Facebook a Institutului Cultural Român (ICR) de la New York – ora 3:00 (ora României). Spectacolul va fi supratitrat în limba engleză şi va fi disponibil timp de 12 ore, iar difuzarea online este gratuită şi poate fi urmărită pe pagina de Facebook a evenimentului
* Tel Aviv, Israel: Seria „Portret de artist”, derulată de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, continuă cu artista israeliană de origine română Bella Rosenbaum. Materialul video transmis de la ora 18:00, pe pagina de Facebook și pe canalul Youtube ale ICR Tel Aviv va include prezentări susținute de Yael Ben-Shaul, curator al Galeriei Municipale din Hertzlyia, Andy Ceaușu, scriitor și grafician, și pictorița Bella Rosenbaum, care va dialoga cu Cleopatra Lorințiu, director adjunct ICR Tel Aviv, despre procesul de creație, crezul artistic, precum și despre personalitățile culturale românești și israeliene care i-au marcat cariera artistică de-a lungul timpului

– Sport
* Începe primul turneu al Diviziei A1 la volei masculin
• Grupa 1: CSS CNE LAPI Dej SCM Zalău – CSM Arcada Galaţi – ora 18:00
* Se desfăşoară turneul al doilea al Diviziei A1 la volei feminin
‣ Bacău
• Grupa 3: CS Ştiinţa Bacău – FC Argeş – ora 17:00
* Se dispută meciuri în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă
‣ Braşov
• CSM Corona Braşov – ACS Sapienţia U23 – ora 18:30
‣ Galaţi
• CSM Galaţi – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:30
* Croaţia: Campionatele Europene de judo pentru juniori de la Porec la care participă sportivi români (5 – 7 nov.)
* Goeteborg, Suedia: Naţionala masculină de handbal a României înfruntă echipa Suediei, în Grupa a 8-a din faza a doua a preliminariilor EURO 2022 – ora 19:10, Sala Partille
* Roma: Echipa de fotbal CFR Cluj o întâlnește pe AS Roma în deplasare în grupele UEFA Europa League – ora 19:55, pe Stadionul Olimpico

– Diverse
* Târgovişte: Târgul tradiţional organizat de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil – pe platoul Sălii Polivalente (5 – 8 nov.)

– S-a întâmplat într-o zi de 5 noiembrie
* Se împlinesc 160 de ani (1860) de la inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti, înfiinţată ca instituţie în acelaşi an, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, la iniţiativa doctorului Carol Davila, în urma unui decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Amenajarea acestui spaţiu, ca bază didactică şi de cercetare, a fost realizată sub conducerea botanistului Ulrich Hoffmann, ca prim director al acestei instituţii. În anul 1874, Grădina Botanică a trecut în componenţa Universităţii din Bucureşti, funcţionând pe lângă Facultatea de Ştiinţe şi avându-l la conducere pe remarcabilul Prof. Dr. Dimitrie Brândză. În anul 1994, odată cu prima Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice Botanice, Grădina Botanică bucureşteană a primit numele „Prof. Dr. Dimitrie Brândză”
* Se împlinesc 140 de ani (1880) de când Sergiu Voinescu, reprezentant diplomatic cu misiune specială, era primit în audienţă de secretarul de stat american, William E. Ewarts, pentru a notifica proclamarea Independenţei de Stat a României (5/17)
* Acum 131 de ani (1889) erau deschise oficial cursurile Şcolii Superioare de Război (actuala Academie de Înalte Studii Militare), prima instituţie de învăţământ superior din istoria Armatei române, înfiinţată la 8/20 august acelaşi an printr-un decret al regelui Carol I
* La Lugoj, avea loc, acum 115 ani (1905), o mare întrunire populară la care au participat peste 20.000 de români din 32 de localităţi din Banat şi Transilvania, care cereau recunoaşterea naţionalităţii române şi promovarea limbii şi culturii româneşti. Întrunirea a marcat un moment important în lupta naţională a românilor din Austro-Ungaria
* Cu 102 ani în urmă (1918) Declaraţia de independenţă a Transilvaniei era citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida-Voevod (adoptată, la 29.IX/12.X.1918, la Oradea, de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, Declaraţia, intitulată „Către popoarele lumii”, afirma, în faţa opiniei publice mondiale, dorinţa Transilvaniei de a se uni cu România) (5/18)
* Acum 87 de ani (1933), între 5 şi 11 noiembrie, la Salonic, s-a desfăşurat a patra Conferinţă balcanică, în cadrul căreia a fost adoptat, în unanimitate, proiectul Pactului balcanic. La 9 februarie 1934, miniștrii Afacerilor Străine ai României – Nicolae Titulescu, Turciei – Tewfik Rustu-Aras, Iugoslaviei – B. Jetvic și Greciei – Demetrios Maximos, „ferm deciși a asigura respectul angajamentelor contractuale deja existente și menținerea ordinii teritoriale actualmente stabilită în Balcani”, semnau, la Ankara, Pactul Înțelegerii Balcanice. Statele semnatare își garantau, astfel, mutual securitatea tuturor frontierelor lor balcanice și își luau obligația de a nu întreprinde nicio acțiune politică față de alt stat balcanic nesemnatar al Pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalți semnatari și de a nu lua nicio obligație față de oricare alt stat balcanic fără cunoștința prealabilă a celorlalte părți. Crearea Înțelegerii Balcanice a reprezentat un pas important pe calea colaborării între popoarele balcanice, a întăririi securității regionale. România a ratificat Pactul Balcanic la 16 iunie 1934
* Se împlinesc 80 de ani (1940) de când, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ion Croitoru, se înfiinţa Corul Radio, prima formaţie corală a radioului public. Este cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România şi s-a impus de-a lungul timpului ca o echipă de elită. A ajuns să îşi însuşească neîncetat partituri noi şi are în prezent în repertoriu oratorii, cantate, madrigale, poeme sau balade. Corul Academic Radio este format din aproximativ 70 de muzicieni profesionişti şi este pregătit şi condus în prezent de Ciprian Ţuţu. De-a lungul anilor a fost condus de: Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia
* În urmă cu 77 de ani (1943) era înfiinţată Agenţia iugoslavă de presă „Taniug”. În prezent „Taniug” este numele unei agenţii de presă din R. Sârbă (după destrămarea R. S. F. Iugoslavia)
* Se împlinesc 50 de ani (1970) de când, la Vatican, a fost introdus serviciul divin în limba naţională a fiecărei comunităţi romano-catolice
* Acum 28 de ani (1992), avea loc redeschiderea Ambasadei Vaticanului la Bucureşti (Nunţiatura Apostolică). Relaţiile diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun au fost stabilite în 1920, fiind întrerupte în anul 1950, după instalarea regimului comunist, şi reluate la 15.V.1990, după Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989
* Prin Decretul 192, acum 27 de ani (1993), se înfiinţa Misiunea Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, condusă de un reprezentant permanent cu rang de ambasador, în vigoare din 17 noiembrie 1993

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Profesiilor Liberale din România”; Uniunea Profesiilor Liberale din România a decis să marcheze această zi începând cu anul 2008, după ce, în anul 2006, Comitetul Economic şi Social European a lansat „Ziua europeană a profesiilor liberale”

– 1836: S-a născut Constantin Esarcu, naturalist, medic şi diplomat; s-a dedicat operelor culturale de interes naţional: a fondat Societatea Filarmonică şi a iniţiat subscripţia publică pentru construirea „Ateneului Român” din Bucureşti (1865); membru corespondent al Academiei Române din 1884 (m. 1898)

– 1839: S-a născut Mihail (Gheorghiad) Obedenaru, medic (studii antropologice cu caracter de pionierat), publicist şi diplomat (intensă activitate diplomatică între anii 1877 şi 1885: secretar de legaţie la Roma şi Constantinopol, ministru plenipotenţiar la Atena); membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1885, la Atena)

– 1854: S-a născut Emanoil Riegler, medic, farmacolog şi profesor; a acordat o deosebită importanţă colaborării dintre clinică şi laboratorul de chimie biologică; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1929)

– 1880: S-a născut Mihail Sadoveanu, scriitor, povestitor, nuvelist, romancier şi om politic; membru titular al Academiei Române din 1921 (m. 1961) – 140 de ani

– 1888: S-a născut Mihail Bârcă, dirijor şi compozitor, prozator şi profesor (m. 1973)

– 1895: S-a născut sculptorul şi pictorul Vasile Blendea (m. 1988) – 125 de ani

– 1909: S-a născut Octav Şuluţiu, prozator, traducător şi critic literar (m. 1949)

– 1911, 5/17: S-a născut Elena Vianu, critic şi istoric literar, eseist; soţia lui Tudor Vianu (m. 1965)

– 1918: A murit Victor Anestin, scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, publicist şi editor (în 1899 publică primul roman ştiinţifico-fantastic cunoscut din literatura română: „În anul 4000 sau O călătorie la Venus”); fondatorul şi redactorul primei reviste româneşti de astronomie, Orion (1907-1912); în 1908 înfiinţează Societatea Astronomică Română „Camille Flammarion”; în 1912, împreună cu chimistul C.I. Istrati, pune bazele Universităţii Populare din Bucureşti (n. 1875)

– 1921: A murit tenorul Ioan Băjenaru (n. 1863)

– 1933: S-a născut Ilie Purcaru, publicist şi poet (m. 2008)

– 1935: S-a născut Radu Selejan, poet şi prozator, reporter (la ziarul „Tribuna” din Sibiu, din 1978) (m. 2000) – 85 de ani

– 1937: S-a născut compozitorul Mihai Moldovan; a lucrat, ca redactor, la Radiodifuziunea Română, la Casa de Discuri „Electrecord” şi la revista „Muzica” (m. 1981)

– 1937: A murit Orest Tafrali, istoric şi prozator; specialist în istorie veche, arheologie şi bizantinologie; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1876)

– 1939: S-a născut Nicolae Cristache, prozator şi jurnalist

– 1939: S-a născut Teodor Dima, filosof, logician şi profesor; specialist în logică deductivă și inductivă, epistemologie, filosofia științei, filosofie românească; inventatorul disciplinei filosofice Logica gândirii creative; director al Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane“ al Academiei Române, Filiala Iași (1995-2018); membru titular al Academiei Române din 2011 (m. 2019)

– 1942: S-a născut matematicianul şi profesorul Ioan Tomescu, specialist in teoria grafurilor şi combinatorică; a pregătit, o lungă perioadă de timp, lotul olimpic român pentru Olimpiada Internaţională de Matematică şi pentru Balcaniada de Matematică; membru corespondent al Academiei Române din 2000

– 1942: S-a născut Mihai Sin (pseudonim: Mihai Bruda), prozator, eseist, publicist şi profesor; a realizat la Radio România Târgu-Mureş rubrica de actualitate culturală (m. 2014)

– 1943: S-a născut pictoriţa și profesoara Angela Tomaselli

– 1949: S-a născut poeta Angela Nache-Mamier, stabilită în Franţa din 1987; membră stagiară a Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2012 și membră a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec

– 1951: A murit scriitorul Ion C. Vissarion (n. 1879)

– 1952: A murit astronomul şi profesorul Nicolae Coculescu, fondatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti (1908); lucrări de mecanică cerească (n. 1866)

– 1954: S-a născut instrumentistul Nelu Dumitrescu, fondator şi toboşar al formaţiei „Iris”

– 1956: A murit actriţa Maria Filotti; Teatrul din Brăila, oraşul unde s-a născut, poartă numele marii actriţe (n. 1883)

– 1968: S-a născut interpreta Nicola (Nicoleta Alexandru)

– 1977: S-a născut Mihai Covaliu, scrimer (campion mondial în 2005) și antrenor; președintele Comitetul Olimpic și Sportiv Român (din 2016)

– 1978: A murit N. Crevedia (pseudonimul lui Nicolae Ion Cârstea), poet, prozator şi publicist (n. 1902)

– 1979: A murit Lucia Dem.(etriade) Bălăcescu, pictor, grafician și cronicar plastic (n. 1895)

– 1979: A murit Matei Alexandrescu, poet, prozator şi cronicar literar (n. 1906)

– 1984: A murit Ştefan Bârsănescu, reprezentant de seamă al pedagogiei româneşti; lucrările sale ştiinţifice acoperă tematici fundamentale ale ştiinţei educaţiei – pedagogie generală, istoria pedagogiei, pedagogia culturii, epistemologie pedagogică; Ştefan Bârsănescu a fost şi a rămas cel mai remarcabil istoric al educaţiei şi pedagogiei, prin lucrarea din 1941 („Istoria pedagogiei româneşti”) oferind prima sinteză a istoriei şcolii şi gândirii pedagogice din ţara noastră; este considerat şi întemeietorul politicii educaţiei ca domeniu de cercetare în România; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1895). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) menționează naşterea la 4 martie 1895, iar decesul la 7 noiembrie 1984

– 1988: A murit lingvistul, foneticianul şi profesorul Dimitrie Macrea; a condus lucrările de elaborare a „Dicţionarului limbii române” (1958) şi a „Dicţionarului enciclopedic român” (4 volume, 1962-1964); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1907)

– 1995: A murit numismatul şi arheologul Bucur Mitrea (n. 1909) – 25 de ani

– 1999: A murit Radu G. Ţeposu, critic literar, eseist, cronicar literar şi ziarist; figură proeminentă a grupării clujene „Echinox” (n. 1954)

– 2007: A murit Ion Păvălache, dirijor şi maestru de cor (n. 1927)

– 2009: A murit pictorul Nicolae Spirescu (n. 1921)

– 2010: A murit Adrian Păunescu, poet, jurnalist şi om politic; a iniţiat şi a condus, în perioada când a fost redactor-şef al revistei „Flacăra” (1973 – 1985), „Cenaclul Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care a susţinut, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1 615 manifestări de muzică, poezie şi dialog; membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (n. 1943) – 10 ani

– 2014: A murit Dorel Dorian, dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1996-2004) (n. 1930)

EVENIMENTE EXTERNE

– Berlin: Videoconferință susținută de cancelarul german, Angela Merkel și de premierul francez, Jean Castex

– Bruxelles: Comisia Europeană publică prognoza economică de toamnă

– Madrid: Ministrul spaniol al economiei, Nadia Calvino, va susține discursul de închidere a conferinței MOVE ON 5G

– Sfântul Vincențiu și Grenadine: Alegeri legislative

– Lugansk, Ucraina: Președintele Comitetului Internațional al Crucii Roșii, Peter Maurer, vizitează Lugansk, o „capitală” a separatiștilor pro-ruși

– Washington: Conferință de presă de Jerome Powell, președintele Fed – Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii

– Madrid: Conferință de presă a autorităților spaniole cu privire la epidemia de coronavirus

– Italia: Şeful guvernului italian, Giuseppe Conte a semnat un decret, ce instaurează carantina pe întreg teritoriul naţional începând cu această zi, ora locală 22:00 (21:00 GMT)

– Regatul Unit al Marii Britanii: Începe a doua carantină până cel puţin în data de 2 decembrie; vor fi închise restaurantele, barurile şi magazinele neesenţiale. Spre deosebire de perioada de restricţii din martie şi aprilie, şcolile vor rămâne însă deschise

– Nairobi: Președintele kenyan Uhuru Kenyatta prezintă discursul său anual privind starea națiunii, în Parlament, eveniment amânat la începutul anului, din cauza pandemiei de COVID-19

– Shanghai, China: Târgul internațional al produselor de import (CIIE) (5 – 10 nov.)

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind comerţul cu amănuntul în UE în luna septembrie

– Londra: Decizia Băncii Angliei privind politica monetară și publicarea raportului privind politica monetară

– Frankfurt, Germania: Compania Lufthansa publică rezultatele financiare pe al treilea trimestru

– Haikou, China: Discurs al fostului președinte filipinez, Gloria Macapagal-Arroyo, la Forumul Mării Chinei de Sud

– Hong Kong: Ceremonie de intrare la bursă a Ant Group

– Frankfurt: Commerzbank – rezultatele celui de-al treilea trimestru

– San Francisco, SUA: Rezultatele financiare ale Uber, pe trimestrul al III-lea

– Tokyo, Japonia: Suzuki prezintă rezultatele trimestrului II 2020/21

– Clermont-Ferrand, Franța: Michelin prezintă o nouă anvelopă, care respectă mediul ca parte a abordării companiei de dezvoltare durabilă

– New York, SUA: Rezultatele General Motors pe al treilea trimestru

– San Francisco, SUA: Electronic Arts publică rezultate pe trimestrul al II-lea

– Montréal, Canada: Bombardier – rezultatele trimestrului trei

– Tokyo, Japonia: Nintendo publică rezultatele pe trimestrul al doilea

– Alger: Procesul fostului polițist Toufik Hassani și al lui Mohamed Hellal, militanți ai mișcării „Hirak”

– Cairo: Compania Netflix Inc. lansează primul ei serial original egiptean, „Paranormal”, ce are are la bază cărţile romancierului egiptean, Ahmed Khaled Tawfik

– Richmond, SUA: Înot – prima etapă a SUA Pro Swim Series (5 – 8 nov.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Limbii Romani”, adoptată la 7 noiembrie 2015 de Adunarea Generală a UNESCO, la iniţiativa Croaţiei. NOTĂ: 16 iunie este „Ziua limbii romani” în România, instituită în 2019, pe 8 aprilie este marcată „Sărbătoarea etniei romilor din România” și pe 20 februarie „Ziua dezrobirii romilor”

– „Ziua Mondială de Conştientizare a Tsunamiurilor”; stabilită de Adunarea Generală a ONU, a fost marcată pentru prima oară în 2016

– Marea Britanie: „Ziua Focurilor de Artificii”; una dintre cele mai populare sărbători britanice (marchează eşuarea unui complot din 1605 (- 415 ani) vizând incendierea Parlamentului, atribuit unui grup de catolici)

– 1494: S-a născut Hans Sachs, maestru cântăreţ, compozitor şi poet german (m. 1576)

– 1714: A murit Bernardino Ramazzini, medic italian, considerat fondatorul medicinei muncii; în anul 1700 a scris prima carte importantă despre bolile profesionale şi industria igienică (n. 1633)

– 1854: S-a născut chimistul francez Paul Sabatier; importante contribuţii la studiul catalizei eterogene; Premiul Nobel pentru chimie pe 1912; membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (m. 1941)

– 1879: A murit James Clerk Maxwell, fizician teroretician şi matematician britanic de origine scoţiană; contribuţii la teoria cinetico-moleculară a gazelor şi în electromagnetism (n. 1831)

– 1883: S-a născut Ricardo Miró, considerat cel mai mare poet naţional panamez (m. 1940)

– 1895: S-a născut pianistul german Walter Gieseking (m. 1956) – 125 de ani

– 1911: S-a născut Roy Rogers (numele la naştere: Leonard Franklin Slye), cântăreţ de muzică country şi actor american; supranumit „regele cowboy-lor” (m. 1998)

– 1913: S-a născut actriţa britanică de teatru şi film Vivien Leigh (numele adevărat: Vivian Mary Hartley); soţia actorului Laurence Oliver, cu care a format unul dintre cele mai celebre cupluri din lumea cinematografică anglo-americană a anilor ‘30-‘40 ai secolului XX (m. 1967)

– 1914: A murit biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (n. 1834)

– 1920: S-a născut economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1993, împreună cu Robert W. Fogel, „pentru înnoirea cercetării economice prin folosirea teoriei economice şi a metodelor cantitative, pentru a explica schimbările economice şi instituţionale” (m. 2015) – 100 de ani

– 1921: S-a născut pianistul francez de origine maghiară Georges (György) Czyffra (m. 1994)

– 1923: S-a născut jurnalistul, editorul și publicistul german Rudolf Augstein, fondatorul revistei săptămânale „Der Spiegel” (m. 2002)

– 1931: S-a născut muzicianul american Ike Turner (m. 2007)

– 1934: S-a născut regizoarea şi scenarista ucraineană Kira Muratova (m. 2018)

– 1938: S-a născut Joe Dassin (Joseph Ira Dassin), cântăreţ francez (m. 1980)

– 1938: A murit Georges Urbain, chimist francez şi profesor la Sorbona; studii de chimie termodinamică; în 1907 a descoperit, independent de Auer von Welsbach, luteţiul şi yterbiul (n. 1872)

– 1941: S-a născut Art Garfunkel, cântăreţ, poet și actor american, cunoscut mai ales ca membru al trupei de muzică folk, „Simon & Garfunkel”

– 1943: S-a născut actorul și dramaturgul american Sam Shepard (m. 2017)

– 1944: A murit Alexis Carrel, chirurg și biolog francez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1912 (n. 1873)

– 1948: S-a născut William Daniel Phillips, fizician american; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1997, împreună cu fizicienii Steven Chu și Claude Cohen-Tannoudji, pentru dezvoltarea metodelor de răcire și captare a atomilor cu ajutorul laserilor

– 1950: S-a născut Thorbjørn Jagland (nume la naştere: Thorbjørn Johansen), politician norvegian, secretar general al Consiliului Europei între 2009 – 2019; preşedinte al Parlamentului Norvegian (2005-2009), ministru al afacerilor externe al Norvegiei (2000-2001), prim-ministru al Norvegiei (1996-1997) – 70 de ani

– 1955: A murit pictorul francez Maurice Utrillo (n. 1883) – 65 de ani

– 1959: S-a născut Bryan Adams, cântăreţ rock, compozitor şi actor canadian

– 1963: A murit poetul spaniol Luis Cernuda (n. 1902)

– 1989: A murit pianistul și compozitorul american de origine rusă Vladimir Horowitz (n. 1903). NOTĂ: Pentru evitarea serviciului militar tatăl său a declarat ca an al naşterii 1904

– 1991: A murit britanicul Robert Maxwell, magnat al presei internaţionale; a creat un imperiu cu două mari companii publice „Maxwell Communication Corporation” şi „Mirror Group Newspaper” şi 400 de firme private (n. 1923, în Cehia)

– 1997: A murit Sir Isaiah Berlin, istoric şi scriitor britanic, cunoscut pentru lucrările sale de filosofie politică (n. 1909, în Lituania, într-o familie de evrei)

– 2005: A murit scriitorul englez John Fowles (n. 1926) – 15 ani

– 2010: A murit actriţa americană Jill Clayburgh (n. 1944) – 10 ani

– 2012: A murit compozitorul american Elliott Carter (n. 1908)

– 2012: A murit Leonardo Favio (numele real – Fuad Jorge Jury), regizor de film, compozitor şi interpret argentinian (n. 1938)

– 2019: A murit romancierul afro-american Ernest J. Gaines (n. 1933) – 1 an

– 2019: A murit Eleonora Romanescu, artistă plastică din R. Moldova (n. 1926) – 1 an

– 2019: A murit actorul american William Wintersole; cunoscut pentru rolurile din serialele „Tânăr și neliniștit” și „Spitalul General” (n. 1931) – 1 an